- Băiatul ăsta are prietenă?
- Nu, nu cred.
- Şi îi trăbă?
Păcat că veveriţa pe prafuri nu mai scrie, să fie consemnate şi altele din serie...
***
De altfel, 1 mai muncitoresc fericit. Eu de 1 mai muncesc cu sudoarea frunţii mele la revista şcolii, deci sărbătoresc cu totul şi cu totul tematic, dar vouă vă dau voie să luaţi o pauză de la citit bloguri şi să ieşiţi la mici & bere.
Există şi răutate
Am vorbit mult pe blog (şi) despre relaţia dintre un părinte şi copilul său, din postura de copil şi din postura de observator obiectiv... Până acum, toate cazurile care m-au scandalizat le-am pus pe seama inconştienţei, naivităţii, lipsei de educaţie, slăbiciunii părinţilor faţă de plânsetele şi rugăminţile unor prunci răsfăţaţi. Dar încep să îmi dau seama că există şi răutate. Există şi femei care vor să strice viaţa copiilor din simplul motiv că viaţa lor a fost nefericită...
Spre exemplu tipa asta din Marea Britanie, care îşi hrăneşte bebeluşii cu pastă de cartofi prăjiţi de la McDonald's şi cumpără lăpticul copiilor tot de la acelaşi lanţ internaţional de fast food. Da, ştiu că am mai tratat odată problema copiilor obezi, al alimentaţiei tâmpite şi al exceselor, dar asta e cu totul altceva. Nu copilul speculează aici slăbiciunea mamei, ci mama îi hrăneşte cu totul anormal, deşi e perfect conştientă de consecinţe. Nu îi cumpără copilei de 6 ani o îngheţată pentru că se smiorcăia, nu îi cumpără un burger băieţelului de ziua lui, ci pompează grăsime în proprii bebeluşi. De ce? De rea. Eu, care mă strădui să nu fac astfel de dihotomii, cred că această femeie este o mamă rea.
Că cică le place?! Sunt bebeluşi, pe mine nu m-a întrebat nimeni dacă îmi place piureul de mere sau dacă nu cumva prefer lapte cu ciocolată în biberon. Şi trăiesc bine-mersi. Acum nu mai mănânc piure decât de cartofi şi nu suport laptele gol, dar în cazul copiilor ei, când copii vor trece de la piure la mâncare solidă, mai mult ca sigur că se vor îndrepta spre McDonald's.
Nu, nu am nimic nu McDonald's sau cu oricare alt fast food, chiar şi eu mănânc destul junk food. Nu am nimic cu oamenii graşi/grăsuţi, dar e clar că mama asta e atât de frustrată de propria greutate, încât s-ar simţi mai bine să îşi îngraşe şi copiii până la dimensiunea ei... Leanne Salt, sau cum te-o chema, la sală cu tine! Eu să fac justiţie cum face Becali, până n-ai avea un body mass index rezonabil, aş ţine copiii ăia departe de tine! Şi nu cu liposucţie şi alte de-alea, cu transpiraţie, cu febră musculară şi cu respiraţia întretăiată.
Şi să văd cum mai scoţi cămaşa că cică le plăcea pasta de cartofi prăjiţi, atunci când copiii or să te înjure pentru că le-ai distrus şansa la o viaţă normală.
Spre exemplu tipa asta din Marea Britanie, care îşi hrăneşte bebeluşii cu pastă de cartofi prăjiţi de la McDonald's şi cumpără lăpticul copiilor tot de la acelaşi lanţ internaţional de fast food. Da, ştiu că am mai tratat odată problema copiilor obezi, al alimentaţiei tâmpite şi al exceselor, dar asta e cu totul altceva. Nu copilul speculează aici slăbiciunea mamei, ci mama îi hrăneşte cu totul anormal, deşi e perfect conştientă de consecinţe. Nu îi cumpără copilei de 6 ani o îngheţată pentru că se smiorcăia, nu îi cumpără un burger băieţelului de ziua lui, ci pompează grăsime în proprii bebeluşi. De ce? De rea. Eu, care mă strădui să nu fac astfel de dihotomii, cred că această femeie este o mamă rea.
Că cică le place?! Sunt bebeluşi, pe mine nu m-a întrebat nimeni dacă îmi place piureul de mere sau dacă nu cumva prefer lapte cu ciocolată în biberon. Şi trăiesc bine-mersi. Acum nu mai mănânc piure decât de cartofi şi nu suport laptele gol, dar în cazul copiilor ei, când copii vor trece de la piure la mâncare solidă, mai mult ca sigur că se vor îndrepta spre McDonald's.
Nu, nu am nimic nu McDonald's sau cu oricare alt fast food, chiar şi eu mănânc destul junk food. Nu am nimic cu oamenii graşi/grăsuţi, dar e clar că mama asta e atât de frustrată de propria greutate, încât s-ar simţi mai bine să îşi îngraşe şi copiii până la dimensiunea ei... Leanne Salt, sau cum te-o chema, la sală cu tine! Eu să fac justiţie cum face Becali, până n-ai avea un body mass index rezonabil, aş ţine copiii ăia departe de tine! Şi nu cu liposucţie şi alte de-alea, cu transpiraţie, cu febră musculară şi cu respiraţia întretăiată.
Şi să văd cum mai scoţi cămaşa că cică le plăcea pasta de cartofi prăjiţi, atunci când copiii or să te înjure pentru că le-ai distrus şansa la o viaţă normală.
Gesturile comentează
Este o gagică cu părul pe jumătate verde pe care au făcut-o faimoasă cei de la ProTV, cu un video în care îşi înjura prietenul la telefon, în tramvai. Şi, surpriză! Acum are videoblog şi este promovată - repede, cine ghiceşte? - tot de ProTV. Şi tipa face parte din tagma gagicilor negativiste, semper nemulţumite şi mereu acide. Să zicem că e un fel de RealCrimson mai puţin roşie şi mai mult verde, care alege banda video şi nu cuvintele ca mijloc de exprimare. Totuşi sper că eu nu sunt chiar aşa exagerată...
În fine, are un ceva ce s-ar numi rant, în care urlă la tipii care i-au aduc cadouri care nu îi plac. Că nu îi place stilul de muzică pe care i-l cumpără alţii, nici jucăriile de pluş, nici ganterele, că mai bine i-ar fi cumpărat un căcat de floare. Că ei nu-i place Coelho, că îi place Kundera, dar nuşcine i-a luat Coelho. Oh, vaaai! Oricum, tipa e clar că îşi doreşte foarte multă atenţie [chestie pe care sigur nu o va primi de la vreun tip prea curând, având în vedere ce i-a spus la telefon ultimului tip], drept pentru care nu îi voi acorda atenţie ei, ci inteligentelor ei cititoare, care duc fitzele la un nou nivel.
Dar asta nu înseamnă că tu nu mulţumeşti frumos pentru cadou. Nu faci alergie de la trandafiri, iar cadourile neinspirate pot oricând fi date la ţigani amatori de kitschuri sau ascunse în beci. În schimb, este extrem de penibil să faci o criză pentru că prietenul ţi-a luat trandafiri roz şi nu galbeni.
Mie de exemplu îmi plac băieţii pentru că sunt băieţi, iar parte din a fi băiat este să nu te prea descurci la alegerea unui cadou bun. Cât despre Alice, mult noroc şi mult public să aibă... şi foarte multă atenţie... şi comentatori (mai) inteligenţi.
*
PS1: sunt foarte rea la chestia cu atenţia.
PS2: azi am cam avut logoree, dar măcar v-am lăsat de citit peste weekend...
În fine, are un ceva ce s-ar numi rant, în care urlă la tipii care i-au aduc cadouri care nu îi plac. Că nu îi place stilul de muzică pe care i-l cumpără alţii, nici jucăriile de pluş, nici ganterele, că mai bine i-ar fi cumpărat un căcat de floare. Că ei nu-i place Coelho, că îi place Kundera, dar nuşcine i-a luat Coelho. Oh, vaaai! Oricum, tipa e clar că îşi doreşte foarte multă atenţie [chestie pe care sigur nu o va primi de la vreun tip prea curând, având în vedere ce i-a spus la telefon ultimului tip], drept pentru care nu îi voi acorda atenţie ei, ci inteligentelor ei cititoare, care duc fitzele la un nou nivel.
de doi ani ii zic prietenului meu ca "IMI PLAC LALELELE." el ce-mi ia mereu? trandafiri. dupa 3-4 trandafiri rosii am facut o criza. acum imi ia trandafiri albi, portocalii, galbeni, chiar si albastrii. dar de ziua mea, care e in aprilie, de ce mama ma-sii nu imi ia niste lalele?!Newsflash pentru tipele care au impresia că sunt foarte interesante şi că iubitu' le ascultă fiecare cuvânt: nu tot ce zicem e atât de interesant încât să merite ascultat. Prietenul tău ţi-a cumpărat trandafiri pentru că era ocupat să se gândească la scorul ultimului meci pe care a pariat în timp ce tu ziceai că adori lalelele. De asemenea, băieţii sunt orbi, surzi şi nu au nici miros în ceea ce priveşte moda. Ei nu văd că porţi haine roşii şi nu roz, nu fac diferenţa între mirosurile dulci şi cele floral-fructate şi nici nu îşi dau seama că unele articole vestimentare sunt de prost gust.
cred k cel mai nashpa cadou a fost un parfum groaznic de dulce ...shi chiar nu imi plac parfumurile dulci :))...m-am km enervat..adik stateam q respectivu' de cv timp...mi s-ar fi parut normal sa shtie k nu ma dau q parfumuri dulci :))
Dar asta nu înseamnă că tu nu mulţumeşti frumos pentru cadou. Nu faci alergie de la trandafiri, iar cadourile neinspirate pot oricând fi date la ţigani amatori de kitschuri sau ascunse în beci. În schimb, este extrem de penibil să faci o criză pentru că prietenul ţi-a luat trandafiri roz şi nu galbeni.
Mie de exemplu îmi plac băieţii pentru că sunt băieţi, iar parte din a fi băiat este să nu te prea descurci la alegerea unui cadou bun. Cât despre Alice, mult noroc şi mult public să aibă... şi foarte multă atenţie... şi comentatori (mai) inteligenţi.
*
PS1: sunt foarte rea la chestia cu atenţia.
PS2: azi am cam avut logoree, dar măcar v-am lăsat de citit peste weekend...
Mic tratat de logică sinucigaşă
Să presupunem că am 15 ani şi m-am certat cu iubitul. Să presupunem că iubitul meu e un tip care aduce a combinaţie între Brad Pitt şi George Clooney tânăr. Pe lângă asta, mai e şi fantastic de inteligent, simpatic încât să fac febră musculară la burtă de atâta râs, totodată şi destul de serios încât să nu mă facă de râs în societate. Adică e atât de superb şi de extraordinar încât momentul despărţirii să mă distrugă cu totul... În trecutul apropiat ne-am certat.
Aşa că, ce mă fac? Am următoarele opţiuni:
Şi, ce credeţi că face deşteapta? Aţi ghicit.
Aşa că, ce mă fac? Am următoarele opţiuni:
- 1. Mă împac cu el, dacă situaţia/cearta permite. Trec la pasul 2a sau 2b.
- 2a. Îl dau dreaq şi nu alerg după el ca după autobuz. Peste câtva timp, fără ca eu să mă strădui prea mult, se dă la mine o combinaţie de Eric Bana, Gerard Butler şi Johnny Depp, mai inteligent şi mai spiritual decât fostul. Sfârşit fericit.
- 2b. Plâng după el până îmi sare cămaşa. Cu timpul, mă calmez şi îmi duc existenţa mai departe. Moment în care e foarte probabil să apară altul mai ocoş [Eric Gerard Depp] şi care să-mi placă mai mult. Sfârşit fericit.
- 3. Încerc să mă sinucid cu 10 sticle de Mona [deh, spirtul sanitar mai select e scump şi suntem pe vreme de criză] cumpărate de la drogheria din colţ. Ajung pe ştirileprotv.ro şi, cel mai probabil, şi la ştirile de la ora 5. Dacă mor, m-am răzbunat pe prietenul meu! Dacă trăiesc, vom fi din nou împreună şi vom trăi o existenţă mizeră pentru că el va fi mereu speriat să nu mă sinucid. Eventual ne vom căsători, iar el va avea amantă, o pasiune aprigă pentru Monopol [băutura aia infectă făcută din alcool cu apă] şi pumni de fier cu care mă va pune la punct din când în când pe principiul "las' că ştii tu de ce". Copilul nostru va fi emo şi va avea tendinţe suicidale, pentru că niciodată nu am putut trece de propriile frustrări ca să-i acordăm o educaţie, atenţie şi iubire.
Şi, ce credeţi că face deşteapta? Aţi ghicit.
D'ale gurii
Îmi plac listele. Mai ales cele de genul "chestii care ne fac rău", pentru că, la fel ca în cazul unei cărţi bune, mă regăsesc în ele... Spre exemplu, aflu astăzi de pe evz că cele mai dăunătoare alimente pentru dantură sunt popcornul, sucurile şi chipsurile, băuturile reci, portocalele, lămâile şi oţetul din salată. Momente ca acestea mă fac să mă întreb ce alimente mănânc eu care NU dăunează dinţilor mei. [şi siluetei, să nu mai zic]
Deci, să recapitulăm. Băuturile toate le beau reci şi Coca Cola este una dintre pasiunile mele. Le fac reclamă, dar nu mă interesează. Nu vreau PEPSI, nu vreau American Cola, nu vreau Action Cola, nu Twist, nu Vanilla, nu Light, nu Zero. Nu accept niciun fel de băutură colorată în maroniu care nu este Coca Cola normală. Singura băutură non-H2O pe care o mai beau cu plăcere este - ghici? - sucul de portocale şi grepfruit. Până acum credeam că măcar aia e sănătos.
Popcornul cu unt umflat la microunde este una dintre cele mai bune ronţăituri, chipsurile sunt mâncarea ideală când sunt pe fugă spre activităţi de după-amiază. Peştele se mănâncă numai cu foarte multă lămâie, fie el sub formă de conservă de ton sau sub formă de somon afumat pe pâine prăjită. Cât despre salată, eu de obicei mănânc oţet cu salată şi nu salată cu oţet, dacă înţelegeţi punctul meu de vedere.
Singura mea salvare pare a fi articolul de pe mediafax, care reuşeşte din nou să pună eterna şi fascintanta într-o lumină pe care o merită. Adicătelea românii consumă de 5 ori mai puţină pastă de dinţi decât germanii, îşi schimbă periuţele de dinţi abia din 3 în 3 ani [ba chiar există familii care folosec periuţa în grup, una la toată trupa] şi nu merg la dentist decât atunci când nu mai pot de durere. Ei, aici am de câştigat. Pentru că, deşi fac pe mine de frică la fiecare vizită pe care o fac dentistului, merg şi la control, nu numai la găurit cu pick-hammerul. Iar periuţa de dinţi se înţelege că o schimb mai des, aşa cum mă şi spăl pe dinţi regulat.
Enigmă elucidată! Nu mă alimentez sănătos, da' măcar am bunul simţ de a-mi scoate mizeria dintre dinţi din când în când.
Deci, să recapitulăm. Băuturile toate le beau reci şi Coca Cola este una dintre pasiunile mele. Le fac reclamă, dar nu mă interesează. Nu vreau PEPSI, nu vreau American Cola, nu vreau Action Cola, nu Twist, nu Vanilla, nu Light, nu Zero. Nu accept niciun fel de băutură colorată în maroniu care nu este Coca Cola normală. Singura băutură non-H2O pe care o mai beau cu plăcere este - ghici? - sucul de portocale şi grepfruit. Până acum credeam că măcar aia e sănătos.
Popcornul cu unt umflat la microunde este una dintre cele mai bune ronţăituri, chipsurile sunt mâncarea ideală când sunt pe fugă spre activităţi de după-amiază. Peştele se mănâncă numai cu foarte multă lămâie, fie el sub formă de conservă de ton sau sub formă de somon afumat pe pâine prăjită. Cât despre salată, eu de obicei mănânc oţet cu salată şi nu salată cu oţet, dacă înţelegeţi punctul meu de vedere.
Singura mea salvare pare a fi articolul de pe mediafax, care reuşeşte din nou să pună eterna şi fascintanta într-o lumină pe care o merită. Adicătelea românii consumă de 5 ori mai puţină pastă de dinţi decât germanii, îşi schimbă periuţele de dinţi abia din 3 în 3 ani [ba chiar există familii care folosec periuţa în grup, una la toată trupa] şi nu merg la dentist decât atunci când nu mai pot de durere. Ei, aici am de câştigat. Pentru că, deşi fac pe mine de frică la fiecare vizită pe care o fac dentistului, merg şi la control, nu numai la găurit cu pick-hammerul. Iar periuţa de dinţi se înţelege că o schimb mai des, aşa cum mă şi spăl pe dinţi regulat.
Enigmă elucidată! Nu mă alimentez sănătos, da' măcar am bunul simţ de a-mi scoate mizeria dintre dinţi din când în când.
Oă. Addendum
Astăzi am izbucnit în râs. Nu, nu mi-a zis nimeni vreun banc bun, pentru că însăşi viaţa bate orice banc [ştiu, clişeu]. Ştirea e veche, din câte am înţeles, dar face toţi banii. Aşadar, un ou gigant încondeiat a fost sfinţit în Suceava.
Aţi citit corect. Selectez din videoul de prezentare cele mai bune citate:
Aţi citit corect. Selectez din videoul de prezentare cele mai bune citate:
"oul va fi un simbol al Sucevei şi al Bucovinei"Rău am ajuns dacă simbolul unor teritorii este un ou. Păi râde şi Adrian Năstase de voi, care după ce i-aţi numărat ouăle acum le folosiţi pe post de simboale. Înţeleg să reprezinţi planeta folosind harta, să reprezinţi nazismul prin zvastici şi ambulanţele prin cruci roşii... Dar să văd că un ou uriaş reprezintă Suceava şi Bucovina este peste puterile mele de imaginaţie.
"ce vedem noi aici este o exteriorizare a sufletului nostru, aşa cum gândim noi"Credeaţi că oul e numai un simbol al pământurilor? Pfff... Sunteţi slăbuţi rău cu intelectul. Oul înseamnă mult mai mult, înseamnă sufletul nostru şi natura umană întrupată.
"statuia lui Ştefan se uită la acest ou-monument"Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine, româna naţiune şi număraţi-i ouăle-monument. Până de curând credeam că cel mai stupid monument e cel al comuniştilor de aici din Cluj, cel în formă de paralelipiped [apropo, ştiaţi că în noile cărţi de mate nu le mai zice paralelipipede, ci cuboide? o fi tot vreo reformă a Ecaterinei?] găurit, dar un monument în formă de ou le bate pe toate.
"autorităţile sucevene vor amplasa în oraş plăcuţe indicatoare care vor arăta drumul spre oul din Cartea Recordurilor"Şi, zău, să nu îţi vină să râzi? Toată situaţia este atât de absurdă, atât de ciudată... Oameni, e un OU. Atât. Un ou. Un OU foarte mare, dar un ou, nu un monument. Sunt eu demodată şi n-am simţ arhitecturalo-estetic?
Noi ce teste dăm?
Era şi timpul ca tanti Ambramburica să se apuce de nişte schimbări ale modificării în ceea ce priveşte sistemul educaţional. Printre altele, se renunţă la tezele unice şi se bagă admitere la licee şi se vrea renunţarea la câteva probe de BAC. Dar nu ni se zice nimic despre sesiunea de BAC 2010 pentru ca nu cumva să-i deruteze pe cei de anul ăsta.
Reacţia mea la toată şandramaua asta este un mare şi rotund LOL. Nu vă impacientaţi, staţi liniştiţi, nu încercaţi să înţelegeţi. Până în ziua dinainte de BAC mai este loc de schimbări... În definitiv, totul e cât se poate de echilibrat acum că toate generaţiile sunt generaţii-cobai.
Reacţia mea la toată şandramaua asta este un mare şi rotund LOL. Nu vă impacientaţi, staţi liniştiţi, nu încercaţi să înţelegeţi. Până în ziua dinainte de BAC mai este loc de schimbări... În definitiv, totul e cât se poate de echilibrat acum că toate generaţiile sunt generaţii-cobai.
XI
De ce mă îndoiesc că îmi va plăcea Star Trek XI? Păi, nu numai din prejudecata lui Paul cu numerele impare, dar şi pentru că de vreo săptămână am văzut un episod din The Original Series. Da, cel făcut în anii 1830 cu primele prototipuri de camere de filmat. Nu, de fapt glumesc. Dar oricum, TOS e destul de vechi şi destul de penibiluţ încât să nu îl suporte nici cei mai înfocaţi fani ai Star Trek-ului. Dar ceea ce e de remearcat la tot serialul ăsta este că niciodată, absolut niciodată, Star Trek nu a fost un serial bazat pe efecte speciale, pe scenarii slăbuţe, sau pe sexviolenţă.
La fiecare episod, conflictele sunt mai mult psihologice, mai mult de ideologie umană decât de bătăi cu extratereştri. Pentru asta respect eu nu numai Star Trek, dar şi scrierile lui Asimov [apropo, I am Robot, cel cu Will Smith e o prostie şi nici nu are vreo legătură cu nuvelele lui; mai mult, cred că Asimov se întorcea în mormânt în timp ce se difuza filmul]. Science Fiction, orice ar spune lumea aflată în necunoştiinţă de cauză, e mai mult decât fantezie ieftină cu omuleţi verzi. Este despre ceea ce ne face oameni. Ceea ce, dacă ne vom confrunta vreodată cu alte rase sau cu un progres uimitor al tehnlogiei, rămâne la fel. Ceea ce va rămâne din umanitatea noastră pentru viitor...
De aceea sper că Star Trek XI nu se va complace doar în efecte speciale fenomenale, ci va păstra ceva din SFul de calitate. Iar celor pe care i-am plictisit cu acest post, îmi cer scuze... Dar sper ca odată să aveţi curiozitatea să citiţi Fundaţia lui Asimov, sau să vedeţi vreo două-trei episoade din Star Trek: The Next Generation.
La fiecare episod, conflictele sunt mai mult psihologice, mai mult de ideologie umană decât de bătăi cu extratereştri. Pentru asta respect eu nu numai Star Trek, dar şi scrierile lui Asimov [apropo, I am Robot, cel cu Will Smith e o prostie şi nici nu are vreo legătură cu nuvelele lui; mai mult, cred că Asimov se întorcea în mormânt în timp ce se difuza filmul]. Science Fiction, orice ar spune lumea aflată în necunoştiinţă de cauză, e mai mult decât fantezie ieftină cu omuleţi verzi. Este despre ceea ce ne face oameni. Ceea ce, dacă ne vom confrunta vreodată cu alte rase sau cu un progres uimitor al tehnlogiei, rămâne la fel. Ceea ce va rămâne din umanitatea noastră pentru viitor...
De aceea sper că Star Trek XI nu se va complace doar în efecte speciale fenomenale, ci va păstra ceva din SFul de calitate. Iar celor pe care i-am plictisit cu acest post, îmi cer scuze... Dar sper ca odată să aveţi curiozitatea să citiţi Fundaţia lui Asimov, sau să vedeţi vreo două-trei episoade din Star Trek: The Next Generation.
Ingliş for inhabitants of Baltă
Cu alte cuvinte, engleza de baltă, cea mai vorbită şi mai răsvorbită, dar mai ales cea mai cântată limbă de pe plaiurile mioritice. E drept, vorba inglişănească e urmată de aproape de proferarea injuriilor şi de opiniile despre criza economică, însă dau de ea peste tot pe unde mă duc. Şi, dacă ar fi vorba despre oamenii de pe stradă şi numai despre oamenii de pe stradă, nu m-ar deranja. De exemplu, un coleg îmi povestea că nişte puradei l-au întrebat pe stradă dacă ştie în ce limbă e "Ai chent băliv iu", la care el le-a răspuns doct că "I can't believe you" e în engleză, neştiind că de fapt transcrierea literală a bancului puradeilor era "Ai Kent, bă Liviu?"
... În fine, vroiam să ajung la cântecacii de pe toate posturile tv de muzică şi de la radiourile autohtone, despre care aflu, de cele mai multe ori cu surprindere, că nu sunt englezi cu probleme de dicţie, ci români cu complexe. Stând în vacanţă la bunica mea, unde nici net, nici muzică nu prea este, sunt în ultima vreme un fan al radioului de pe telefon, unde dau de tot felul de muzică, care mai de care mai nouă şi mai hit. Or, mi se pare mie, sau e cool acum să ai versuri în engleză? Exceptându-i pe băieţii ăia cu datoriile la stat şi pe Anda Adam şi versurile extrem de deştepte ale piesei ăleia cu sufletul ei, parcă pe toţi i-a apucat anglofonia.
Explodez dacă mai aud măcar odată The Balkan Girls. Asta e una. Pentru că piesa nici nu e bună [zău că ar fi mers mai fain la eurovision un Zero], nici nu afectează cu nimic voturile eurovisioniste faptul că e dată încontinuu la radio. Mai mult, superstaruri reciclate de la trupele nouăzeciciste, care s-au reinventat [vezi-Doamne], cum e tipul de la Akcent sau Cream ex. Candy; Lili Sandu la fel, surle şi trâmbiţe anunţă că a adoptat un nou stil, dar eu nu îmi amintesc să fi auzit măcar de ea înainte să fie gagica lui Stelea... Ce să mai vorbim de piesele house, care oricâte lupte în miere cu gagici bune ar trânti pe ecran când îşi fac videoclipul, tot engleza le stă la bază.
Şi acum întrebaţi-mă, hai, ce am eu cu ei? Nu e un post naţionalist, nu e un post care pledează pentru uzul dulcelui grai mioritic în 100% din piesele produse în propria ogradă. Dar măcar don't kill the english language, people! Cine n-are accent, să nu cânte în engleză că numa' rău face. Iaca un exemplu care, pe mine personal, mă cam zgârie la urechi
Marius - Obsession
Deci dacă băiatul ăsta cântă în engleză eu mă las de meserie...
... În fine, vroiam să ajung la cântecacii de pe toate posturile tv de muzică şi de la radiourile autohtone, despre care aflu, de cele mai multe ori cu surprindere, că nu sunt englezi cu probleme de dicţie, ci români cu complexe. Stând în vacanţă la bunica mea, unde nici net, nici muzică nu prea este, sunt în ultima vreme un fan al radioului de pe telefon, unde dau de tot felul de muzică, care mai de care mai nouă şi mai hit. Or, mi se pare mie, sau e cool acum să ai versuri în engleză? Exceptându-i pe băieţii ăia cu datoriile la stat şi pe Anda Adam şi versurile extrem de deştepte ale piesei ăleia cu sufletul ei, parcă pe toţi i-a apucat anglofonia.
Explodez dacă mai aud măcar odată The Balkan Girls. Asta e una. Pentru că piesa nici nu e bună [zău că ar fi mers mai fain la eurovision un Zero], nici nu afectează cu nimic voturile eurovisioniste faptul că e dată încontinuu la radio. Mai mult, superstaruri reciclate de la trupele nouăzeciciste, care s-au reinventat [vezi-Doamne], cum e tipul de la Akcent sau Cream ex. Candy; Lili Sandu la fel, surle şi trâmbiţe anunţă că a adoptat un nou stil, dar eu nu îmi amintesc să fi auzit măcar de ea înainte să fie gagica lui Stelea... Ce să mai vorbim de piesele house, care oricâte lupte în miere cu gagici bune ar trânti pe ecran când îşi fac videoclipul, tot engleza le stă la bază.
Şi acum întrebaţi-mă, hai, ce am eu cu ei? Nu e un post naţionalist, nu e un post care pledează pentru uzul dulcelui grai mioritic în 100% din piesele produse în propria ogradă. Dar măcar don't kill the english language, people! Cine n-are accent, să nu cânte în engleză că numa' rău face. Iaca un exemplu care, pe mine personal, mă cam zgârie la urechi
Marius - Obsession
Deci dacă băiatul ăsta cântă în engleză eu mă las de meserie...
Umor
Oamenii au umor. Să vezi pe uşa celor de la clasa a VI-a adnotarea "JURASSIC PARK", să îţi ţină de zilele şcolii oamenii conferinţe despre cele 20 de tipuri de fasole... DA, exemple de umor sunt peste tot în jurul meu, dar să văd un joc flash cu Becali numit Pac-Pacman... PRICELESS.
Pozitive
Îmi spunea mama la un moment dat că tot ce scriu eu pe blogul meu este contra. Într-adevăr, în general sunt acuzatoare, acidă, rea, dar uite cum uneori scriu şi lucruri de bine. Un lucru de bine mi se pare ştirea celor din Click!, potrivit căreia un francez a primit un transplant de braţe, el fiind de 6 ani lipsit de ambele membre superioare. Se vorbea şi despre tipa care a fost mutilată de câinele ei şi a primit transplant parţial de faţă... În orice caz, mă face să mă gândesc până unde a ajuns medicina, câţi oameni pot fi ajutaţi să ducă vieţi normale, câtă suferinţă putem alina în 2009 faţă de 1809, de exemplu.
... Şi cum umanitatea, încet dar sigur, se duce spre ceva mai bun. Există două viziuni asupra lumii: cea că, pe zi ce trece, suntem tot mai hedonişti, mai cruzi, mai aroganţi şi mai egoişti şi cealaltă - că ne maturizăm ca rasă, că ajutăm, că înflorim. Da, la o vedere îngustă se văd numai cele rele, dar oameni ca cei 30 de doctori care l-au operat pe fermierul francez mă fac să cred că o specie de extratereştri care ne-ar cunoaşte cu adevărat ar avea respect pentru noi. Pentru modul în care tragem din greu spre progres, pentru faptul că nu ne mulţumim cu puţin, pentru faptul că ne mişcăm înainte.
Apropo, pentru cei cu stomac tare, găsiţi poze cu Isabelle Dinoire (tipa cu transplant de faţă) pe pagina ei de wikipedia.
... Şi cum umanitatea, încet dar sigur, se duce spre ceva mai bun. Există două viziuni asupra lumii: cea că, pe zi ce trece, suntem tot mai hedonişti, mai cruzi, mai aroganţi şi mai egoişti şi cealaltă - că ne maturizăm ca rasă, că ajutăm, că înflorim. Da, la o vedere îngustă se văd numai cele rele, dar oameni ca cei 30 de doctori care l-au operat pe fermierul francez mă fac să cred că o specie de extratereştri care ne-ar cunoaşte cu adevărat ar avea respect pentru noi. Pentru modul în care tragem din greu spre progres, pentru faptul că nu ne mulţumim cu puţin, pentru faptul că ne mişcăm înainte.
Apropo, pentru cei cu stomac tare, găsiţi poze cu Isabelle Dinoire (tipa cu transplant de faţă) pe pagina ei de wikipedia.
Istoria
Ceea ce se întâmplă în Moldova este de-a dreptul extraordinar. Transmisiile live, discursurile şi reacţiile, totul pare scos din documentarele despre decembrie '89. Aceleaşi steaguri se flutură, acelaşi guvern democrat se cere. Şi nu pot rămâne impasibilă la asta.
Fac parte dintr-o generaţie care nu a trăit în comunism. Sunt, în schimb, copilul tranziţiei. Copilul care a mâncat biscuiţi şi nu Milka, iar apoi ciocolată Poiana la zece mii. Sunt copilul care a purtat ţiţo-nădrag (iegări de lână) şi pulovere croşetate de bunica, şi nu haine din Kenvelo. Sunt copilul care a citit [e drept că altfel nu ar fi scăpat ai mei de gura mea, iar cărţile erau o metodă destul de eficientă ca să mă facă să stau blândă] în loc să asculte muzică pe iPodul trimis din Străinezia. Şi am auzit poveşti care mai de care despre cum era înainte. Am auzit de puii de gostat, de cum unul din patru oameni ar fi putut fi colaborator al Securităţii şi despre cum parcă totuşi era mai bine. Am auzit că la televizor era limbaj de lemn şi că Ceauşescu şi sinistra lui soţie ocupau paginile ziarelor. Am auzit că nu era criminalitate, dar şi de lipsa dreptului la opinie.
Şi tremur la gândul că nu s-a întâmplat atât de demult. Tremur la gândul că, deşi acum pare că suntem pe drumul cel bun, şi la noi poate degenera situaţia într-o zi, aşa cum a degenerat în Moldova. Tot respectul meu pentru tinerii care au curajul de a ieşi în stradă acum, peste Prut.
de la Nistru pân' la Tisa/tot românu plângu-mi-sa
Fac parte dintr-o generaţie care nu a trăit în comunism. Sunt, în schimb, copilul tranziţiei. Copilul care a mâncat biscuiţi şi nu Milka, iar apoi ciocolată Poiana la zece mii. Sunt copilul care a purtat ţiţo-nădrag (iegări de lână) şi pulovere croşetate de bunica, şi nu haine din Kenvelo. Sunt copilul care a citit [e drept că altfel nu ar fi scăpat ai mei de gura mea, iar cărţile erau o metodă destul de eficientă ca să mă facă să stau blândă] în loc să asculte muzică pe iPodul trimis din Străinezia. Şi am auzit poveşti care mai de care despre cum era înainte. Am auzit de puii de gostat, de cum unul din patru oameni ar fi putut fi colaborator al Securităţii şi despre cum parcă totuşi era mai bine. Am auzit că la televizor era limbaj de lemn şi că Ceauşescu şi sinistra lui soţie ocupau paginile ziarelor. Am auzit că nu era criminalitate, dar şi de lipsa dreptului la opinie.
Şi tremur la gândul că nu s-a întâmplat atât de demult. Tremur la gândul că, deşi acum pare că suntem pe drumul cel bun, şi la noi poate degenera situaţia într-o zi, aşa cum a degenerat în Moldova. Tot respectul meu pentru tinerii care au curajul de a ieşi în stradă acum, peste Prut.
de la Nistru pân' la Tisa/tot românu plângu-mi-sa
Cum îţi dai seama că vin Paştile?
Varianta romantică este că începe să miroasă a miel, lumea colorează ouălele şi toţi ne simţim mai puri şi mai buni. Varianta consumeristă zice că vine Apocalipsa, pentru că tot boborul se înghesuie la cumpărături festive. Dar adevăratul barometru al paştelor este televizorul. Superbul program cu aceleaşi 3-4 miniserii vechi pe care le dau ăştia şi de Crăciun: Jandarmul, Academia de Poliţie, Uite cine vorbeşte, Singur Acasă.
Singurii băieţi cu adevărat cinstiţi, care nu intră în stand by de sărbători, sunt Diaconescu şi comedianţii neamuzanţi de la HBO. Cu Diaconescu e clar că mereu bate aceleaşi ape în aceeaşi piuă, cu televiziunea poporului, cu Free Becali [apropo, cred că nici Willy nu s-a bucurat de atâta suport popular], cu Madga Porno şi Piticul Ciumac. Iar cei de la Stand-up Cafe, când apar cu bancurile lor idioate ai zice că eşti într-o cameră plină cu Zyklon-B. Iar moartea prin intoxicare intelectuală e la fel de gravă de fiecare dată. Eu până acum am reuşit numai să intru în comă.
Dar perseverez. Eu mereu perseverez.
Singurii băieţi cu adevărat cinstiţi, care nu intră în stand by de sărbători, sunt Diaconescu şi comedianţii neamuzanţi de la HBO. Cu Diaconescu e clar că mereu bate aceleaşi ape în aceeaşi piuă, cu televiziunea poporului, cu Free Becali [apropo, cred că nici Willy nu s-a bucurat de atâta suport popular], cu Madga Porno şi Piticul Ciumac. Iar cei de la Stand-up Cafe, când apar cu bancurile lor idioate ai zice că eşti într-o cameră plină cu Zyklon-B. Iar moartea prin intoxicare intelectuală e la fel de gravă de fiecare dată. Eu până acum am reuşit numai să intru în comă.
Dar perseverez. Eu mereu perseverez.
Becali, băiat gigel
Vă daţi seama cât de tare ar fi să-l bage pe Gigi la puşcărie pentru o găinărie precum sechestrarea unor hoţi pentru 3 ore? După ce că l-au căutat ăştia în coarne şi cu terenuri, şi cu valize, asta să-l arunce la rece pe marele Gigi? Că a pus nişte hahalere să declare pe proprie răspundere că i-au furat merţanul?
Dar e de-a dreptul genial! Acum, când Becali e Batman sau Spiderman sau - mă rog - un vigilante şi el, când cutreieră străzile pedepsind papagalii, hahalerele şi derbedeii care îndrăznesc să pună mâna pe maşina altuia, acuma să-l înhaţe Poliţia...
Nu trăim într-un colţ de lume de-a dreptul incredibil? Şi, apropo de asta, iaca o piesă de ascultat. Cât că nu sunt eu mare fană a genului, dar treacă de la mine, la asemenea versuri.
puya - undeva-n balcani
Dar e de-a dreptul genial! Acum, când Becali e Batman sau Spiderman sau - mă rog - un vigilante şi el, când cutreieră străzile pedepsind papagalii, hahalerele şi derbedeii care îndrăznesc să pună mâna pe maşina altuia, acuma să-l înhaţe Poliţia...
Nu trăim într-un colţ de lume de-a dreptul incredibil? Şi, apropo de asta, iaca o piesă de ascultat. Cât că nu sunt eu mare fană a genului, dar treacă de la mine, la asemenea versuri.
puya - undeva-n balcani
Împlântări din autobuz
Nu vă neliniştiţi, nu am de gând să încep un serial despre autobuzele noastre cele de toate zilele. Nu am nici dispoziţia, nici competenţa necesară pentru a face un studiu al mitocăniilor cotidiene şi al lipsei de bun simţ. Nu merg zilnic cu autobuzul, nu socializez cu obişnuiţii niciunui tramvai sau troleu, însă uneori pur şi simplu nu mă pot abţine să nu scot în faţă vidul de bun simţ pe care îl afişează câte unii cu atâta nonşalanţă.
Astfel, să trecem la troleul de astăzi şi la mult disputatul subiect al bătăii. Că bătaia e ruptă din Rai, că din când în când îi mai scapi pruncului isteric câte o palmă peste fund ş.a.m.d. nu sunt subiectele care mă interesează de data asta. Mă interesează mai degrabă cum poate o mamă să-şi bată copilul în public. Iar în autobuz e cel mai rău caz. Toată lumea se uită la ţâncul tău cum plânge de sare cămaşa de pe el, iar tu continui să dai în el ca ultima vacă, doar-doar va auzi şi şoferul. În magazin poate am putea trece pe lângă o scenă de genul acesta, pe stradă la fel, însă din autobuz nu există scăpare...
A, să înţeleg că pentru că e mic înseamnă că nu are demnitate? Că nu îi pasă că mă-sa îl umileşte în faţa întregului autobuz? Că şi-aşa se smiorcăia înainte, ce dacă plusăm puţin şi transformăm smiorcăielile în plânsete pe o faţă roşie? Nu. Pur şi simplu NU! Bate-l acasă, bate-l în lift [hiperbolic vorbind, doar eu sper să rezolv problemele astea cu vorba şi nu cu bătaia], bate-l când ştie de ce e bătut şi ce trebuie să facă ca să îţi reintre în graţiile materne.
Nu-l bate pentru că nu a vrut să se aşeze. Spune-i "Foarte bine, atunci nu te aşeza. Stai în picioare şi ţine-te de bară." Nu-i trage căciula cu tot cu urechi, nu plesni peste faţă, spune-i "Dacă nu stai cuminte, ne supărăm". În caz de forţă majoră, nu suplimenta loviturile. Spune-i eventual că şi-o capătă acasă... Dar, pentru numele lui Dumnezeu sau a oricărei entităţi divine în care crezi sau nu crezi, nu mă fă să asist la o astfel de scenă.
Ah, par snoabă şi delicată? Închipuită? Pare că mă leg de lucruri mărunte şi fără importanţă în lumea reală? Îmi pare rău, dar mână de la mână se face bunul simţ, iar bătutul pruncului în autobuz mi se pare infinit mai grav decât ascultatul de manele la difuzorul telefonului, plimbatul cu şuncile pe lângă ginşii strâmţi sau spartul de seminţe pe stradă.
Astfel, să trecem la troleul de astăzi şi la mult disputatul subiect al bătăii. Că bătaia e ruptă din Rai, că din când în când îi mai scapi pruncului isteric câte o palmă peste fund ş.a.m.d. nu sunt subiectele care mă interesează de data asta. Mă interesează mai degrabă cum poate o mamă să-şi bată copilul în public. Iar în autobuz e cel mai rău caz. Toată lumea se uită la ţâncul tău cum plânge de sare cămaşa de pe el, iar tu continui să dai în el ca ultima vacă, doar-doar va auzi şi şoferul. În magazin poate am putea trece pe lângă o scenă de genul acesta, pe stradă la fel, însă din autobuz nu există scăpare...
A, să înţeleg că pentru că e mic înseamnă că nu are demnitate? Că nu îi pasă că mă-sa îl umileşte în faţa întregului autobuz? Că şi-aşa se smiorcăia înainte, ce dacă plusăm puţin şi transformăm smiorcăielile în plânsete pe o faţă roşie? Nu. Pur şi simplu NU! Bate-l acasă, bate-l în lift [hiperbolic vorbind, doar eu sper să rezolv problemele astea cu vorba şi nu cu bătaia], bate-l când ştie de ce e bătut şi ce trebuie să facă ca să îţi reintre în graţiile materne.
Nu-l bate pentru că nu a vrut să se aşeze. Spune-i "Foarte bine, atunci nu te aşeza. Stai în picioare şi ţine-te de bară." Nu-i trage căciula cu tot cu urechi, nu plesni peste faţă, spune-i "Dacă nu stai cuminte, ne supărăm". În caz de forţă majoră, nu suplimenta loviturile. Spune-i eventual că şi-o capătă acasă... Dar, pentru numele lui Dumnezeu sau a oricărei entităţi divine în care crezi sau nu crezi, nu mă fă să asist la o astfel de scenă.
Ah, par snoabă şi delicată? Închipuită? Pare că mă leg de lucruri mărunte şi fără importanţă în lumea reală? Îmi pare rău, dar mână de la mână se face bunul simţ, iar bătutul pruncului în autobuz mi se pare infinit mai grav decât ascultatul de manele la difuzorul telefonului, plimbatul cu şuncile pe lângă ginşii strâmţi sau spartul de seminţe pe stradă.
Subscribe to:
Posts (Atom)