iPocrizia - I'm hating it

Am fost nevoită să asist, astăzi, la o superbă demonstraţie de ipocrizie publică, condimentată cu scandal, din partea unei tipe cu limbă ascuţită.

Aşadar intru în magazin, unde o individă între 40 şi 50 de ani se certa de mama focului cu vânzătoarea, care avea cam jumătate din vârsta "distinsei"... Intriga a fost o sumă de 1 leu pe care cică vânzătoarea nu l-ar fi dat ca rest. Văzând că scorpia de clientă îşi scoate cele 3 capete şi cele 5 limbi despicate, tipa îi dă un leu. Ete, na, asta să o calmeze pe tanti? Nici vorbă, ea dacă vrea harţă, asta să i se dea.

- Domnişoară, te rog să nu vorbeşti nerespectuos cu mine. [Deşi nu îmi amintesc să fi auzit ca vânzătoarea să treacă la un registru de tutuială, sau să îşi fi insultat clientela în vreun fel]
- Nu am vorbit.
- Poftim? Vezi că poate o încurci.

Văzând că nu se gată scandalul, o altă tanti, pe la 60-70 de ani, iţeşte capul din cabina de probă şi zice "Doamnă, dar nu a spus nimic! Dumneavoastră sunteţi cea care este nerespectuoasă!". Bang, punct ochit, punct lovit, scorpiei i se multiplică mai sus pomenitele capete:

- Tu de ce te bagi, hoaşcă ce eşti? [asta venind de la cine pretindea respect mai devreme]
- Oricum, aşa ca mine veţi ajunge şi dumneavoastră.
- Da' nu e treaba ta, spurcăciune. Că arăţi de parcă ai avea o sută de ani!

Cu acestea zise şi cu multe altele bombănite până la ieşire, tanti 40-50 îşi ia leul şi îl trânteşte plină de furie în portmoneu, lăsând-o pe vânzătoare aproape în lacrimi [poate de nervi, poate de ruşine] şi pe interlocutoarea din cabină înapoi la hainele ei.

Chestii precum astea mă fac să îmi fiarbă sângele. Cum îşi permite individa asta ordinară şi toate cele de teapa ei să insulte oameni în public, să ceară respect din partea celor mai tineri dar să nu acorde acest respect celor mai în vârstă? Mama tot timpul îmi spune că mă iau de toţi dezaxaţii pe blog şi că nu merită. Totuşi, o parte din mine, o mică, minusculă parte, speră ca odată şi odată femeia asta să se recunoască între aceste rânduri. Ruşine să vă fie, doamnă.

Excepţie

Nu îmi stă în obicei să abordez probleme religioase. Asta pentru că fiecare are dreptul să readă în ce vrea şi în cine vrea. Atât timp cât nu înalcă drepturile mele fundamentale, sau drepturile mai multor oameni, n-am nimic cu nimeni, nici cu forumiştii zeloşi, nici cu ateii militanţi. Eu una nu mă apuc să fac propagandă în niciun fel, iar atunci când iau atitudine, nu mă bat cu pumnul în piept că doar eu am dreptate.

Totuşi, din când în când mai apar şi specimene mai mult decât aparte, precum părintele Toadere [click pentru ştire], care, de-al nostru din Cluj, s-a căznit să scoată o nouă listă cu păcate, una tragicomică şi adresată părinţilor. Aşadar:

Părinţii păcătuiesc atunci când:

-le îngăduie copiilor să-şi petreacă timpul liber la calculator, jocuri electronice, filme, teatre, concerte, circuri, carnavaluri, adunări sportive, cursuri de modă, fitness, karate, yoga, bioenergie, radiestezie
-le dau voie copiilor să se joace oricând, oriunde şi cu oricine
-le îngăduie copiilor să privească la televizor
-îi lasă pe copii să aibă orice ţinută, tunsoare, limbaj, comportament, pe motiv că sunt copii şi „nu ştiu”
-le permit copiilor anumite păcate pe motiv că „trebuie să ştie”, să fie „căliţi de mici” pentru „experienţa vieţii”.
-le dau voie copiilor să citească orice, să mănânce ce şi când vor, să doarmă oricât, să meargă oriunde vor, să fie liberi de orice program.

Am să recunosc că sunt de acord cu unele idei ale popii, atât timp cât ele nu primesc denumirea de păcat. Va curge multă apă pe Someş până când toţi părinţii vor fi experţi în a-şi educa pruncii, dar educarea nu e un proces unilateral. Din aceste greşeli [prefer acest termen] precum a-ţi lăsa copilul să "mănânce cât vrea" sau "să se joace oricât", mai exact din corectarea acestor greşeli, nu învaţă doar copilul că nu are voie X sau Y, dar învaţă şi părintele cum să-şi impună autoritatea într-un mod non-violent, cum să îşi educe copilul într-un mod sănătos şi normal.

Fără greşeli din partea mamei sau a tatălui, sau a bunicilor şi rudelor, cum s-ar derula procesul de învăţare, atât pentru copil, cât şi pentru adulţi? Cum am putea acumula experienţă? Cum s-ar forma o relaţie părinte-copil bazată pe încredere şi pe umanitate, dacă nu acceptăm mai întâi că nu suntem infailibili?

Revenind, aş dori să adaug ceva şi despre itemii totalmente absurzi din această listă de păcate. Mi se pare absolut normal ca un copil să socializeze, să se culturalizeze şi să petreacă timp cu alţi copii de vârsta lui. Calculatorul, oricât ar fi de damnat, nu serveşte numai sursă de material obscen, dar şi ca instrument de educare, de învăţare alternativă. Vine o vreme când a nu şti să foloseşti un amărât de ordinator va fi un handicap. Cât despre teatre şi concerte, despre adunări sportive, mi se par nu numai normale, dar absolut necesare în viaţa unui copil, care trebuie lăsat să afle cât mai multe despre lume, la o vârstă la care setea de cunoaştere o depăşeşte cu mult pe cea a adulţilor, dar şi să îşi dezvolte capacităţile fizice, vorba proverbului cu mens sana in corpore sano.

În concluzie, mergeţi, oameni buni, cu copii la teatru, că nu dăunează grav sănătăţii şi să lăsăm exprimările bombastice precum "păcat" în loc de "greşeală de strategie".

Bila albă/neagră: Reclame româneşti

Deci ce mult îmi place reclama asta cu badigardu' de la Romtelecom, cu tot cu perechea ei, cea cu gospodina care îi zice tipului să-şi caute de lucru pe net de la fi-su. Sunt efectiv drăguţe, fără clişee tâmpite şi cred că nici foarte scump nu i-a costat realizarea. Sincer, chiar am observat că Romtelecomul este una dintre acele companii care, deşi au fost de stat pe vremea răposatului, acum au campanii publicitare foarte mişto. Aşadar, bila albă:



Cât despre bila neagră, e aşa o reclamă idioată încât nici măcar nu am găsit-o pe veşnicul youtube, dar am să vă fac o naraţiune scurtă: E o tipă care tocmai şi-a spălat rufele şi scoate un pumn de detergent din pungă, apoi îl miroase, vede că are granule în formă de floricele şi strânge pumnul de detergent la piept, uitându-se în depărtări. Oameni buni, cine face aşa ceva? Înţeleg să îmbrăţişezi poza iubitului, un trandafir, o panglică sau ceva cât de cât îmbrăţişabil, dar să oftezi cu detergentul la piept mi se pare pe undeva aproape de culmea penibilului. Şi da, e de la deştepţii cu cristalul portocaleu de [Dero].

Etimologia numelor

Să mai aud vreodată pe vreunul că zice că etimologia numelor e un indicator corect al personalităţii sau aparenţei omului, că îl pocnesc. De exemplu, azi mi-a trimis soră-mea un link spre etimologia numelui Naomi:

NAOMI
Gender: Feminine
Usage: Japanese
From Japanese 直 (nao) "honest, straight" and 美 (mi) "beautiful".

Say whaa'? Naomy, saracul de ea, nu e nici straight, nici beautiful, după umila mea părere.

Linkuri:
[sursa]
[o poză cu Naomy, vroiam iniţial să o pun aici pentru efect dramatic dar m-am răzgândit din motive estetice]

Grădiniţiuţe

Vorba lui Peter din Family Guy, Another thing that grinds my gears is... numele grădiniţelor şi excesul de diminutive pe care adulţii îl folosesc când vorbesc cu pruncii. Sunt singura căreia i se pare că nu e nici amuzant, nici simpatic când adulţii stâlcesc cuvintele? Sunt singura care găseşte nume precum Grădiniţa Trenuleţul Veseliei, Grădiniţa Pisicel sau Grupa Buburuzelor [asta cred că e grupa mică] a fi o abominaţie?

Ok, înţeleg, copiii sunt drăguţi când spun lucruri trăznite, dar sunt simpatici numai pentru că sunt foarte mici. Încurajând defectele de vorbire prin imitaţie, oare copiii drăguţi care scot perle nu se transformă mai încolo în cocalari care emit tâmpeuri fără ca măcar să-şi dea seama? Întreb şi eu, că nu sunt de specialitate...

Cât despre numele astea, răsună a stupizenie. Grupa Buburuzelor? Ce? Nu e destul de politically correct să le zici grupa mică pentru că mic e cuvânt peiorativ? Mai bine le zicem iepuraşi, buburuze şi floricele? Asta, acum că trec în clasa a 12-ea, mă face elefant sau balenă, mami? În loc să faci copiii conştienţi de natura lor umană şi de implicaţiile ei, despre faptul că trebuie să fie oameni în primul rând, şi oameni mai buni, nu animăluţe inconştiente [dar drăguţe]...

Cât despre Trenuleţul Veseliei, nici nu încep să spun cât de nepotrivit mi se pare pe post de nume de grădiniţă. În primul rând pentru că vesel se traduce în engleză ca gay, iar până şi Grădiniţa nr. 69 sună mai respectabil decât The Gay Kindergarten. Nu că aş avea ceva cu orientările altora, dar pruncii sunt de 3-5 ani.

Italia

Motivul pentru care am lipsit de la îndatoririle mele de membra a blogosferei este unul destul de simplu, şi anume acela că am petrecut o săptămână la malul gârlei, cu familionul, într-o staţiune care se cheamă Lignano Sabbiadoro şi se află undeva în zona Veneţiei.

Nisipul fin, soarele strălucios, am avut cărţi de citit pe plajă etc. [btw, Martin Eden de Jack London a fost atât de pasionantă încât am reuşit să o citesc în întregime de pe PDA]. Dar ceea ce este mai interesant este că am elucidat misterul apariţiei poporului român pe aceste meleaguri.

Aşa tipi frumoşi ca în Italia nu mai ţin minte să fi văzut prin alte părţi prin care am umblat. Veneţia e un oraş cu totul şi cu totul împodobit de gondolieri tipic italieni, bronzaţi de soarele care îi bate pe acolo, cu fibra numai bine pusă pe bicepşi de la împins la vâsle, maxilare puternice şi dinţi albi... Unii cu ochelari de soare, alţii fără; unii cu pălăriuţe, alţii fără, dar toţi cu tricouri mulate şi majoritatea frumoşi daţi naibii. Vorba mamei, ar fi fost posibil să îmi şterg zâmbetul tâmp de pe faţă numai cu câte o înghiţitură de suc de lămâie la fiecare pas, cu un surplus de vreun sfert de litru când treceam pe lângă "staţiile" de gondole unde stăteau băieţii la un taifas mic şi aruncau cu zâmbete în dreapta şi în stânga.

Aşadar presupunând că italienii sunt urmaţii logici ai romanilor, păi eu să fiu o gagică oarecare de pe la 105-106, aş fi lăsat încolo iubit cu căciulă şi barbă, cu miros de varză, mânz şi viezure şi zău că aş fi fost un factor important la romanizare. Şi zău că aş fi plâns la 271 [uimitor câte chestii din istoria de a opta îmi amintesc] când ar fi plecat exemplarele astea decupate parcă din reclamele la Peroni.

Divaghez, totuşi. Ideea pentru fete e să mergeţi să vedeţi Italia, iar pentru scumpii mei cititori de sex masculin să NU îşi ducă prietenele pe teritoriile cizmei... În rest, la Lignano foarte mulţi oameni cu copii, familioane şi toate cele, este un gen de staţiune anti-coolness, dar care are de oferit multă relaxare.

Am făcut şi karaoke, am cântat cu soră-mea pe Hotel California la ceva restaurant în aer liber, dar din fericire pentru noi, şi mai ales pentru mine care îl moştenesc pe tata în d-alde afoniei, nu s-a auzit cine ştie cât de tare. Dimineaţa pe plajă erau ceva trepăduşi care făceau streching şi acqua gym pe gratis, aşa că şi pe acolo m-am înfiinţat.

Cât despre întoarcere, nici nu am pus bine piciorul în aeroport că am auzit o piesă incredibil de stupidă la radio. Ceva că femeia e ca focul, nu uita, şi chiar dacă suferă şi plânge tot voinţa ei va învinge. Peniiibil... Dar despre asta altădată. Deocamdată să am şi eu puţin răgaz să verfic ce mai e nou pe net de când am plecat.

Ciao!

Din seria titluri senzaţionale

Ăsta-i:

S-a creat sperma in laborator. Nu vor mai avea nevoie femeile de barbati?

Da, chiar există jurnalişti care pun astfel de titluri materialului. Adică ok, e scientific breakthrough şi toate cele, dar nu citeşte nimeni articolul dacă nu pui şi o sugestie vag-aluzivă, sexualo-aiurea, care să atragă atenţia fetelor bătrâne. Asta presupunând că persoanele de sex feminin cu orientare homosexuală oricum nu au nevoie de bărbaţi. Citez din înţelepciunea paragrafelor ce urmează:

Premiera mondiala in lumea medicala: cercetatorii britanici au reusit sa obtina sperma artificiala. Femeile care spun ca nu au nevoie de barbati sunt cele mai bucuroase de aceasta stire. [...] Ar putea deveni realitate chiar si scenariul macabru al devenirii tata de dincolo de mormant.

Sunt atât de rea încât voi spune că ultima frază se leagă de postul anterior. Despre cât de monumentală este această ştire şi despre fineţea exprimării redactorului, nici nu mă mai chinui, că şi-aşa nu se învaţă...

Maicăl

Nu mai suport deja câte ştiri cu Michael Jackson se dau la televizor, câţi îl omagiază şi câţi sunt îndureraţi de pierderea lui. Am văzut pe ceva post de muzică autohton [dacă nu mă înşel chiar acela cu trei în ... mea] că reporterii întrebau oamenii pe stradă ce părere au despre faptul că a murit Michael Jackson. Au nimerit-o pe o fătucă, i-au băgat microfonul în gură şi i-au pus sublima întrebare. Răspunsul: "Păi ce să zic? Îmi pare rău." Păi chiar aşa! Ce să zică? Să zică că îi place când moare lumea?

Oameni buni, de o săptămână şi ceva încoace, aud numai despre tot felul de vedete care fac diverse gesturi în amintirea lui Michael, că Madonna a dansat pe Billie Jean, că Loredana Groza plânge la ProTV de sare cămaşa de pe ea, că Doru Octavian Dumitru e invitat la diverse emisiuni să exprime întregul tragism din fiinţa lui, tragism declanşat de moartea lui Michael. Diaconescu cică deja i-a găsit şi fantoma lui Michael, suntem în stand-by pe OTV până intră şi în direct. Hai sictir, vorba sudiştilor.

Bun, a fost talentat, a fost mare cântecaci, dar lăsaţi omul să se odihnească. În pace.

Ce fac eu pe net [leapşă]

Am primit de la Gârby, cu dedicaţie specială, o leapşă de zile mari. Şi da, e prima leapşă pe care o primesc, aşa că sper să nu vă deranjeze dacă răspund la provocare. Aşadar ce fac eu pe net.

• deschid Pidgin [clientul de messenger din Kiwi Linux] şi Firefox, primul site pe care îl deschid este realcrimson, pentru că aici am scrise toate blogurile care mă interesează şi pe care le citesc dacă au adăugat materiale noi în ultima vreme.
• după bloguri, trec la makeuseof.com [un site geeky, cu calculatoare&co.] şi la myextralife [un comic book online geeky dar foarte simpatic]. La fel, îmi place cracked.com şi romanian-quotes.blogspot.com. Mai intru pe ucluj.ro, memory-alpha, college humor.
• pentru informaţii prefer wikipedia, dar apelez şi la google pentru căutări ceva mai complicate. Ringtoneuri de telefon şi tot felul de chestii pentru PDA îmi găsesc pe zedge.com, respectiv ppcwarez.org. Dacă mă interesează informaţii locale, cluj4all.ro mi se pare mai mult decât ok, iar cinemagia.ro se ocupă cu programe de cinema
• în cazul în care nu am muzică la îndemână, pun de pe trilulilu, pentru că se încarcă foarte uşor, mai ales că e numai audio şi nu şi video.

Poate găsiţi printre siteuri ceva util ţi pentru voi, deocamdată eu dau leapşa la Miro, Victor şi la cine o mai vrea.