Aveam demult în gând să scriu despre matematică. În primul rând pentru că am purtat discuţia cu mai multe persoane şi doream să o văd finalizată ca text, iar, în al doilea rând, pentru că nu vreau să tratez numai subiecte uşurele, cu ţoape televizate şi reviste de femei. Am să încep prin a spune că îmi place matematica, deşi nu sunt atât de bună la matematici (probabil pentru că femeile au şi o gândire mult prea alambicată şi complicativă ca să poată să se descurce prin meandrele de nivel superior ale domeniului). Îmi place pentru că e o provocare, pentru că are frumuseţe inerentă şi pentru că e, prin excelenţă, abstracţiune.
Printre rezoluţiile mele de "după sesiune", laolaltă cu a învăţa să deschid un lacăt cu agrafe de păr şi a face exerciţii de cardio cu coarda (nu ştiu sări coarda calumea deşi am o vârstă), mi-am propus să citesc câteva dintre discursurile lui Dijkstra, cunoscut colegilor mei prin algoritmul lui Dijkstra de la grafuri. Ceea ce m-a impresionat foarte mult a fost claritatea prin care omul se ştia exprima. Discursul lui are aceeaşi fluiditate şi ordine pe care o are şi scrisul lui, i.e. dacă veţi avea curiozitatea să citiţi câteva din scrierile lui, le veţi găsi probabil în formatul original de manuscris. Revenind, apreciez foarte mult pasiunea oamenilor pentru ceea ce fac. În cazul lui Dijkstra, îţi poţi da seama instantaneu că destinul lui era să iubească abstracţiunea. Parcă fiecare alineat despre nou, despre abstract, despre matematic, străluceşte de pasiunea depusă în el.
Una dintre ideile care mi s-au părut foarte interesante a fost modul în care matematica e percepută ca limbaj static (matematica nu e ştiinţă, ci limbaj — tocmai de aceea nu există Premiu Nobel pentru matematică) şi fără prea mare posibilitate de evoluţie. Mai exact, era vorba despre o analogie între atletism, unde, oricât s-ar cheltui pe antrenamente şi echipament, nu se va întâmpla niciodată ca un om să alerge suta de metri în 5 secunde, şi matematică, unde capacitatea cognitivă şi intelectuală umană împiedică evoluţia domeniului. Argumentul (după părerea mea, superb) al lui Dijkstra a fost acela că, folosind aceeaşi analogie, omul a construit maşini, avioane, trenuri care pot "alerga", conduse fiind de oameni, suta de metri în 5 secunde. În mod analog, folosirea calculatoarelor ar ajuta la dezvoltarea matematicii, folosind capacitatea enormă de calcul ca un instrument de lucru, iar creativitatea umană ar fi aceea care ar depăşi limitele matematicii, pentru a o extinde, generaliza şi îmbogăţi. Nu am să insist cu privire la alte concepte discutate, în schimb am să vă las un link la sfârşitul postării, de unde să citiţi mai multe, în cazul în care vă interesează.
În fine, ţin să menţionez că unul dintre gesturile mele preferate e să scriu QED. Întotdeauna am considerat că acel QED de la sfârşitul unei demonstraţii trebuie scris cu patos, cu satisfacţie, cu orgoliu şi cu siguranţă. Ca o paranteză, semnătura lui John Hancock de pe Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite este atât de mare, de flamboiantă şi de caligrafică, încât, în SUA, "un John Hancock" înseamnă o semnătură mare, clară, şi apăsată. Ei bine, aşa scriu eu QED atunci când îl simt cu adevărat.
Mă bucur că, de la facultate încoace, nu mai e considerat anormal sau tipic tocilar să am pasiuni puternice pentru domeniul de studiu. Sau mai degrabă... nu îmi prea pasă dacă sunt o tocilară.
Pentru mai multe manuscrise şi discursuri ale lui Dijkstra, un click aici, iar manuscrisul citat mai sus este aici.
Printre rezoluţiile mele de "după sesiune", laolaltă cu a învăţa să deschid un lacăt cu agrafe de păr şi a face exerciţii de cardio cu coarda (nu ştiu sări coarda calumea deşi am o vârstă), mi-am propus să citesc câteva dintre discursurile lui Dijkstra, cunoscut colegilor mei prin algoritmul lui Dijkstra de la grafuri. Ceea ce m-a impresionat foarte mult a fost claritatea prin care omul se ştia exprima. Discursul lui are aceeaşi fluiditate şi ordine pe care o are şi scrisul lui, i.e. dacă veţi avea curiozitatea să citiţi câteva din scrierile lui, le veţi găsi probabil în formatul original de manuscris. Revenind, apreciez foarte mult pasiunea oamenilor pentru ceea ce fac. În cazul lui Dijkstra, îţi poţi da seama instantaneu că destinul lui era să iubească abstracţiunea. Parcă fiecare alineat despre nou, despre abstract, despre matematic, străluceşte de pasiunea depusă în el.
Una dintre ideile care mi s-au părut foarte interesante a fost modul în care matematica e percepută ca limbaj static (matematica nu e ştiinţă, ci limbaj — tocmai de aceea nu există Premiu Nobel pentru matematică) şi fără prea mare posibilitate de evoluţie. Mai exact, era vorba despre o analogie între atletism, unde, oricât s-ar cheltui pe antrenamente şi echipament, nu se va întâmpla niciodată ca un om să alerge suta de metri în 5 secunde, şi matematică, unde capacitatea cognitivă şi intelectuală umană împiedică evoluţia domeniului. Argumentul (după părerea mea, superb) al lui Dijkstra a fost acela că, folosind aceeaşi analogie, omul a construit maşini, avioane, trenuri care pot "alerga", conduse fiind de oameni, suta de metri în 5 secunde. În mod analog, folosirea calculatoarelor ar ajuta la dezvoltarea matematicii, folosind capacitatea enormă de calcul ca un instrument de lucru, iar creativitatea umană ar fi aceea care ar depăşi limitele matematicii, pentru a o extinde, generaliza şi îmbogăţi. Nu am să insist cu privire la alte concepte discutate, în schimb am să vă las un link la sfârşitul postării, de unde să citiţi mai multe, în cazul în care vă interesează.
În fine, ţin să menţionez că unul dintre gesturile mele preferate e să scriu QED. Întotdeauna am considerat că acel QED de la sfârşitul unei demonstraţii trebuie scris cu patos, cu satisfacţie, cu orgoliu şi cu siguranţă. Ca o paranteză, semnătura lui John Hancock de pe Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite este atât de mare, de flamboiantă şi de caligrafică, încât, în SUA, "un John Hancock" înseamnă o semnătură mare, clară, şi apăsată. Ei bine, aşa scriu eu QED atunci când îl simt cu adevărat.
Mă bucur că, de la facultate încoace, nu mai e considerat anormal sau tipic tocilar să am pasiuni puternice pentru domeniul de studiu. Sau mai degrabă... nu îmi prea pasă dacă sunt o tocilară.
Pentru mai multe manuscrise şi discursuri ale lui Dijkstra, un click aici, iar manuscrisul citat mai sus este aici.
