Un nou început

În timpul sesiunii, aveam mereu impresia că "după sesiune" se referă la un soi de illo tempore proiectat în viitor, la o perioadă idilică în care voi avea timp să scriu pe blog, să îmi aspir în casă, să merg la sală, să lucrez la proiectul Viitor Inginer, să repar tot felul de lucruri, începând cu cizmele vechi şi cu interfonul, care zace nefolosibil de minim 2 ani. De fapt, oricine a fost pe la mine ştie că procedeul standard e mai degrabă asemănător fotbalului american decât intrării civilizate într-un bloc normal, procedeu sintetizat cel mai bine de Dodo, care îi explica lui Turcu, la telefon, că dacă vede ceva mic şi roşu în geam, aia e Călina pe punctul de a arunca cheile.

De altfel, prima sesiune a fost foarte grea. Am învăţat până mi-au sărit siguranţele, mi-am plâns vreo două zile de milă că mai bine dădeam la ISE (deşi, sincer, am impresia că toţi studenţii de la Poli au la un moment sau altul o astfel de fază). A fost ceea ce în atletism se numeşte "hitting the wall", momentul în care simţi că te lasă toate puterile, că, în mod categoric, nu vei putea continua, în care te lovesc gândurile cele mai pesimiste legate de propria capacitate şi performanţă. Dar, vorba 'ceea cu "revino-ţi, mă fată!", m-am luat frumos şi am alergat mai departe. Cred că totuşi nu m-aş fi potrivit la ISE la fel de bine cum mă potrivesc aici. Mai am o rundă peste două săptămâni, când merg la o mărire, dar altfel pot spune că am încheiat totul cu o nouă perspectivă asupra învăţatului. Mi-au spus şi mie studenţii, când eram în liceu, că voi avea mult mai mult de învăţat la facultate. Confirm acest fapt.

Făceam pauză de la învăţat într-o zi şi dramatizam puţin situaţia mea cu Floriana. Îi explicam eu ei cum sunt foarte obosită, am nevoie de un pahar de Cola/o tură la calculator pe Tomb Raider/ceva dulce/orice numa' să nu merg înapoi la învăţat. Soră-mea mă ascultă şi-mi spune, plină de compasiune: "Vaaai Călina. Da' crezi că eu nu ştiu cum e? Doar şi eu am mult! Mâine dăm test la şcoală şi am de învăţat două pagini jumate!". Deschid gura cu scopul bine determinat de râsu'-plânsu', figură pe care o observă imediat şi ţine neapărat să completeze: "Şi încă sunt pagini A4!".

Învăţaţi, mă copii, că habar n-aveţi ce vă aşteaptă... Ca închiere, ţin să menţionez că party-ul de sfârşit de sesiune/ziua lui Dodo/ziua lui Bury de aseară din PHI18 a fost EPIC şi că eu m-am întors la tastatură cu energie de postat pe blog cât să vă săturaţi de mine. Enjoy BitStrings!