Hei, autobuz!

Vara este anotimpul meu preferat, deoarece, contabilizând toate plusurile şi minusurile anotimpului, iese un bilanţ acceptabil. Totuşi, uneori îmi reamintesc dezavantajele pe care le aduce căldura... Deseori, aceste amintiri revin pe parcursul călătoriilor cu autobuzul.

De exemplu, în niciun alt anotimp nu poartă lumea haine fără mâneci. Datorită acestui simplu fapt, nici nu pute îngrozitor autobuzul, şi nici nu rişti să-ţi ajungă aproape de faţă fl... mă scuzaţi, firele de păr de 7 centimetri ale unei tanti în capot care ridică mâna să se ţină de bară. De fapt, eram aproape convinsă că tanti era doar neepilată, iar mirosul venea de la o nană cu batic. O rocadă neşteptată a reuşit însă să mă convingă că tanti Capoţel era şi sursa mirosului, care se prelingea de pe subraţul ei în picături, ca roua dimineţii.

O altă problemă a verii este că, spre deosebire de iarnă, când îţi ţii gura de dragul laringitei, vara pot vorbi toţi idioţii. Şi, după principiul că e mai bine să taci din gură şi să pari prost decât să vorbeşti şi să spulberi orice îndoială, am dat de un grup de trei tineri gălăgioşi, dintre care unul rezolva ceva important la telefon cu Boss, iar restul îi ţineau isonul. Bineînţeles că vorbeau în aşa mod încât toţi cei prezenţi în autobuz să vadă cât sunt de importanţi şi ce vorbă de spărgători de sămânţă au ei când vrea muşchii lor.

De asemenea, machiajul de vară de anul acesta pare să fie influenţat puternic de tendinţele marilor case de modă, având în vedere că a revenit în trend fondul de ten marca "Tencuială ieftină", rujul de buze maroniu, dat cu gloss pe deasupra, în stilul "Fă, te murdărişi cu sos de ciocolată pe meclă?", iar pentru ochi am revenit la nuanţa de fard albastru pastel întins din belşug de la sprânceană şi până la linia genelor. Se recomandă totuşi, doar fetelor sub 20 de ani, la fel ca ilustra domnişoară din 25-ul de ieri, deoarece pune în valoare tinereţea. Mai mult, a se combina cu pantaloni albaştri de spandex şi maieu ieftin, că... de, e vară!

Sângele de programator apă nu se face

[text cu licenţă poetică]

Îmi place să dramatizez. După operaţia la unghie de ieri, astăzi stăteam cu burta-n sus şi cu piciorul pe o pernă, având întipărită pe faţă o expresie de suferinţă şi oboseală şi uitându-mă la un film. O prind pe soră-mea trecând prin cameră şi nu pot să nu profit de ocazie, întrebând-o inocent "Faci ceva pentru mine?".

Soră-mea îşi dă ochii peste cap şi mă întreabă ce-mi trebe. O rog:

- Floriana, iubire... Dacă e rece Cola din frigider, adu-mi un pahar.

Aud paşii soră-mii pe hol, tropăind până la frigider, aud scârţâitul uşii, apoi cum aceasta se închide. O aud cum merge la bucătărie, apoi ceva clinchete de pahare. Într-un final vine în ritm allegro în camera mea, şi îmi pune în mână un pahar gol, justificând, sec:

- E rece Cola din frigider.

A mia oară educaţia

L-am văzut azi pe domnul Funeriu la televizor, în sala de aşteptare rulând B1TV. [Apoi am văzut şi introducerea şi primele două zodii din Pasul Fortunei, conformându-mă ofertei] Din nou cu poveşti despre examinări, că cică examenele noastre prea sunt ca nişte ghilotine şi ar trebui mai mult să încurajeze elevii.

Eu sunt om simplu. Mie îmi place să fie proştii cu proştii şi deştepţii cu deştepţii. Nu pentru că aş dispreţui prostia, ba chiar prefer un prost cu bun simţ unuia inteligent şi bădăran, ci pentru că eu, personal, întotdeauna m-am simţit mai bine cu cei aflaţi pe acelaşi palier de inteligenţă cu mine. Îmi place să am subiecte comune cu cineva, să am ce şi despre ce vorbi, să pot schimba impresii... Nu mi-aş dori o clasă neselecţionată [sau slab selecţionată]. Plus că a zice despre examenele de astăzi, care sunt o plimbare prin parc, că sunt ca nişte ghilotine, mi se pare o exagerare monumentală. Ce dacă selecţionează? Ce dacă împart după medii? Oare nu de-aia există muncă şi efort intelectual?

Că cică acum sunt destule informaţii pe Internet. Că ăia din '74 erau într-adevăr nevoiţi să memoreze pentru că altundeva nu exista informaţia, dar acum nu mai e necesar. Cum să nu fie necesar să înveţe? În primul rând că sunt convinsă că ăia din '74 nu sunt handicapaţi să nu ştie pună mâna pe Internet, deci nu le-a stricat cu nimic că au învăţat în tinereţe. În al doilea rând, sunt convinsă că găgăuţă ăştia pe care şcoala îi încurajează la lene [ca nu cumva să se simtă sensibilii de ei ghilotinaţi] nu au antrenamentul mental/intelectual pentru a cuprinde informaţia. Or, a cuprinde informaţia e primul pas spre a o folosi. 'Jaba caută pe net, dacă nu se descurcă să facă managementul informaţiei.

N-ai cu cine, mă. N-ai cu cine...

Şi când se gată, se gată cu stil

Termin liceul. Termin liceul şi nu îmi vine să cred. Am petrecut 12 ani în şcoala asta, am colegi pe care îi ştiu de tot atât timp, am profesori care îmi predau de când eram un prunc de a clasa a cincea. Îmi place să cred că şi eu am oferit multe şcolii; în primul rând respectul pe care îl merită o astfel de instituţie, apoi eforturile mele, atât cele academice cât şi cele extra-şcolare. În legătură cu activităţile mele, nu cred că mă voi schimba vreodată, cel puţin nu în viitorul apropiat, pentru că niciodată nu am căutat calea simplă, niciodată nu am suportat plictiseala şi lipsa de activitate, preferând în schimb să acumulez activitate, să am despre ce vorbi, ce face şi la ce să mă gândesc. Îmi place să muncesc cu capul, îmi place să depun efort şi, bineînţeles, îmi place să îmi fie recunoscut efortul şi succesul, dacă este cazul.

Se încheie o etapă. Dincolo de toate amintirile, dincolo de colegialitate şi de ataşament, dincolo de nostalgia care ne loveşte pe toţi, ştiu că vom continua la fel... şi totuşi diferit. Gaudeamus igitur!

FEAR is only what you feel

Unul dintre statusurile lui Gârby mă duce la o ştire despre o injecţie contra fricii. Aştept cu nerăbdare pastila contra fricii de injecţie contra fricii şi atunci chiar pot spune că am făcut un progres tehnologico-ştiinţific fantastic.

Thoughts on Eurovision

Mă enervează oamenii care nu ştiu să piardă. Înainte de concurs, abia se pronostica un loc 10 pentru piesa României. După o fracţiune de secundă de bucurie că am ieşit pe locul 3, apar şi haterii, ca ciupercile după ploaie, că vezi-Doamne Paula merita primul loc, nu drogata de Lena care nici măcar nu ştie citi o notă muzicală.

Lena, reprezentanta Germaniei, mi s-a părut tare drăguţă pe scenă. Simpatică şi zâmbitoare, îmbrăcată frumos, fără prea multe artificii scenice, fără dansatori, a făcut totul din carismă şi a ştiut foarte bine să îşi pună în valoare piesa. Am observat că, în general, la Eurovision se merge ori pe spectacol, ori pe lălăituri sentimentale. Ei bine, Lena s-a descurcat cu piesa ei fără a apela la astfel de tertipuri şi s-a dovedit a fi o mişcare bună. A câştigat pentru că a fost diferită.

Nu mă înţelegeţi greşit, mi-au plăcut foarte mult Paula şi Ovi. Pentru prima dată în mulţi ani, avem o piesă de Eurovision fredonabilă şi ne-enervantă, care a meritat aprecierea primită. S-a văzut pe scenă energie, au avut voce bună, dar asta este. Nu au luat locul 1. Ce să mai vorbim despre moldoveni, care şi ei au avut o piesă drăguţă şi s-au trezit prin coada clasamentului. În orice caz, faptul că nu a câştigat România nu dă dreptul şi ultimului trepăduş să strige hoţul.

Am văzut un material despre cum Lena a avut o scenă de film în care îi apăreau sânii. Acum, toată lumea se scandalizează de moralitatea ei îndoielnică. Mare fâs, uităm oare câţi sâni de aşa-zis vedete apar frontal în tabloide? Blonda lui Bote vă spune ceva? Bomba sexy care e faimoasă pentru că e prietena unui fotbalist? Laura Plugaru şi eleva porno? Şi apoi comentăm că o puştoaică simpatică nu merita să câştige Eurovisionul pentru că anul trecut i-au apărut sânii pe RTL câteva fracţiuni de secundă?

Ştiţi bancu' cu timpu'?

Nu am mai scris de mult timp. Cu scuzele de rigoare, am de gând să revin, astăzi, în forţă, cu o serie de postări care mi s-au acumulat de-a lungul perioadei de inactivitate. Începem aşadar cu un link pe care mi l-a trimis mama, la siteul timpimpreuna.ro, care nu e el o idee rea, însă modul în care expune lucrurile are o uşoară aromă de cacao.

Mai exact, [doamne, am ajuns să îmi încep alineatele ca în comentariile literare!] pentru familiile care nu petrec destul timp împreună, se sugerează fixarea unei ore în care şi ăia mici să primească cevaşilea atenţie de la părinţi [şi invers]. Or, mi se pare cam penibil să trebuiască să îţi programezi timpul în familie cu norme rigide, să ai appointment cu mama între 20 şi 21, eventual toată lumea să şi-l treacă şi în agendă... Mult mai faine sunt activităţile spontane. Eu de exemplu mă distrez foarte bine cu soră-mea şi cu ai mei, iar dacă am o problemă vorbim despre ea când ne convine, nu în timpul unor sesiuni prestabilite, de forma "consiliu de familie".

Întotdeauna am considerat consiliile astea de familie formale ca fiind o pierdere de vreme. Însăşi ideea mi se pare inutilă, cu tot cu sfaturile aferente:

Reguli:
-toţi membrii familiei sunt egali;
-fiecare are posibilitatea de a reclama, de a emite idei şi de a fi ascultat;
-nimeni nu este întrerupt;
-fiecare trebuie să vorbească astfel încât să nu-i atace pe ceilalţi;

în primul rând pentru că într-o familie echilibrată această egalitate deja există, nu mai e nevoie să fie stabilită prin reguli, iar într-o familie în care emiterea unei idei înseamnă a primi bătaie... păi acolo nici nu are rost să faci consilii, că oricum nu se schimbă nimic.

Mai sunt pe acolo şi idei despre Ruga de seară şi cum părinţii trebuie să se roage cu copiii ca aceştia să crească în spiritul ortodox, cum trebuie să gătim împreună şi să ne decorăm reţetele preferate cu markere, sclipici şi stickere şi cum, de dimineaţă, e o idee bună să preparăm micul dejun împreună şi să lăsăm copiii să dea frâu liber fanteziei, jucându-se cu mâncarea. Dar vă las pe voi să vă iluminaţi cu sfaturile lor.

Eu una, citind siteuri cu sfaturi artificiale de îmbunătăţit relaţiile între membrii unei familii, sfaturi care seamănă mai degrabă a terapie de grup decât a distracţie, conştientizez ce noroc am cu o familie care nu are nevoie de astfel de siteuri.