Neamțul neamț și în Finlanda


Am povestit și eu ca tot țăranu’ plecat la civilizație cum e prin vest, dar până acum nu și pe blog. În decursul a patru zile recunosc că m-au uimit multe, dar ultima a fost o știre de proporții... Pentru cei ce au deschis televizorul mai târziu, eu sunt plecată în Finlanda de sâmbătă, pentru un curs intensiv de două săptămâni, asemănător unui Erasmus intensiv, pe tema soluțiilor inginerești pentru seniori și nu numai.

Prima chestiune care mi-a sărit în ochi a fost câtă încredere au în oameni. Adică, spre deosebire de eterna și fascinanta țărișoară de baștină a mea, aici se pornește de la premisa că cine intră în incintă e cinstit și nu trebuie verificat sau ținut sub observație. Micul dejun e inclus pentru noi, dar se dă într-o sală unde sunt puse și alte produse de patiserie, sucuri și cafele care nu sunt incluse în prețul micului dejun. Nimeni nu stă de capul clienților să vadă ce iau și ce mănâncă și nici camere video nu sunt, pentru că fiecare client, după ce mănâncă și îi tihnește, merge și îi roagă pe cei de la recepție să îi ia banii corespunzători. Mi se pare că în România așa ceva ar fi de-a dreptul halucinant, cu clienții având buzunarele pline de “gratisăciuni” și râgâind maxime inteligente de soiul “hă hă, ce prost e și patronul ăsta. Păi numa’ io singur l-am fraierit de vreo zece gogoși!”

Iar oamenii își lasă bagajele nesupravegheate când merg până în benzinărie după un suc sau o cafea, apoi se întorc la ele fără nici cea mai mică grijă. Sunt clădiri în renovări sau în construcție, pe lângă care zac nesupravegheate materialele de construcții, care la noi ar fi dispărut demult.

Dar ceea ce m-a siderat cu totul și cu totul, a fost o relatare din cursul de astăzi despre Instrucțiuni de Asamblare. Cursul a fost ținut de un profesor din Germania care a prezentat și situația curentă a liniilor de asamblare speciale din țara lui. Adică există la ei linii de producție dedicate aproape în totalitate persoanelor cu dizabilități, dintre care majoritatea suferind de dizabilități cognitive sau emoționale, deci care nu se pot integra într-un mediu de lucru normal. Am avut o tresărire când mi-am dat seama că persoanele cu dizabilități din Germania muncesc la fel ca ceilalți, că pentru ei e mai mult “pot duce o viață normală și harnică la fel ca ceilalți” decât “lasă, nene că și așa am ajutor social...”. Însă ceea ceea ce a urmat a fost pentru mine cu adevărat șocant: salariul. Atenție că e peste ajutorul social pe care oricum îl primesc, dar poate fi undeva între 60 și 600 euro, salariul mediu fiind 159 de euro.

Câââât? 159 de euro e aproximativ 700 de lei, salariul minim al unui asistent de facultate, chiar când intră în domeniu. Păi băga-mi-aș picioarele că niciodată n-am înjurat pe blog, dar mie chiar îmi crește tensiunea când mă gândesc că un cadru academic (eventual și cu doctorat) e plătit cât pentru o muncă de retardat în Germania. Adică retardatul mediu din Germania ia, pe lângă ajutor social, un salariu de asistent? Că așa suntem noi. Ne pișăm pe ea educație. Ne bălăcărim în mediocritatea unor hăhăituri ieftine, a unor facultăți din care ieși leneș profesionist și în distracția generală a manelelor și pițipongismelor.

Și câți dintre noi, ăștia care suntem civilizați și plătim cinstit ceea ce mâncăm, sau credem că profesorii merită mai mulți bani decât retardații... Câți dintre noi vrem să rămânem în țară și câți s-ar muta mai bine în Germania?

1 comment:

  1. Germania isi are deavantajele ei, dar este o tara civilizata cu un sistem de ajutor social bine pus la punct. De obicei angajatorul primeste niste avantaje de la stat daca ajuta pe cei cu disabilitati, de genul deducere de impozite si altele similare. Trebuie sa spun ca in Germania un profesor are intre 2000 si 4000 de Euro, in functie de nivel!?

    ReplyDelete