Bila albă:
John Williams - Duel of the Fates (Star Wars ep1)
Bila neagră:
Razboiul Stelelor - Cu tine, cu tine
Da, a doua e manea. Nici mie nu mi-a venit să cred că nu e la mişto numele formaţiei.
La per tu
De unde atâta lipsă de politeţe la televizor? Am impresia că toţi sunt într-o feerie a tutuitului şi a diminutivelor, indiferent cu cine vorbesc. Am fost uimită să văd, la schimbarea guvernului, culmea prostului gust, sub forma unui titlu de reportaj "Vine Boc, pleacă Tări". Păi cum pleacă Tări? Eu înţeleg că nu vă place mutra lui, că nu vă place cum a condus guvernul sau mai ştiu eu ce, dar de unde până unde aveţi dreptul de a-l cadorisi de sărbători cu diminutivul de Tări?
Spre exemplu, eu urăsc când oamenii îmi spun Căli. Sună de parcă aş fi reterdată, tâmpită, sau căţel maidanez. Şi, de obicei, cine are bun simţ şi aude că nu îmi place diminutivul ăsta, încetează să-l folosească. Având şi oareşce 7 ani de acasă, mi-e greu să îmi dau seama cum, ca moderator, îţi poţi lua invitaţii (poate să fie Ion Cristoiu, Fernando de la Caransebeş sau eleva porno, nu mă interesează) cu "tu", darămite să îi iei cu familiarisme!
Înţeleg să-i spui la colegul tău de platou "Busu", "Dani" sau "Adi", dar să-l faci pe primul ministru al ţării "Tări" e de-a dreptul grobian.
Apropo, v-o imaginaţi pe Alina Plugaru tratată distant cu "domnişoară Plugaru"? Aş vrea să văd un prezentator de emisiune care să aibă atâta bun simţ. Sau atâta ironie.
Spre exemplu, eu urăsc când oamenii îmi spun Căli. Sună de parcă aş fi reterdată, tâmpită, sau căţel maidanez. Şi, de obicei, cine are bun simţ şi aude că nu îmi place diminutivul ăsta, încetează să-l folosească. Având şi oareşce 7 ani de acasă, mi-e greu să îmi dau seama cum, ca moderator, îţi poţi lua invitaţii (poate să fie Ion Cristoiu, Fernando de la Caransebeş sau eleva porno, nu mă interesează) cu "tu", darămite să îi iei cu familiarisme!
Înţeleg să-i spui la colegul tău de platou "Busu", "Dani" sau "Adi", dar să-l faci pe primul ministru al ţării "Tări" e de-a dreptul grobian.
Apropo, v-o imaginaţi pe Alina Plugaru tratată distant cu "domnişoară Plugaru"? Aş vrea să văd un prezentator de emisiune care să aibă atâta bun simţ. Sau atâta ironie.
Un post care se poate citi cu un simplu/singur click
A început să mă scoată rău de tot din sărite treaba cu "un singur click": poţi să transferi bani cu un singur click, să accesezi subiecte de examene, poţi să faci cumpărăturile de Crăciun, poţi să te spovedesşti pă mess sau, mai nou, chiar să faci pe Big Brother cu copiii din parcuri.
Lăsând la o parte faptul că procesul implică nu numai mouseul şi calculatorul, ci şi tastatura, o conexiune la Internet, un sistem de operare, un browser funcţional, antiviruşi, precum şi efectiv să ştii adresa la care să te duci... Cică a apărut primul parc supravegheat cu camere video ale căror imagini ajung direct pe Internet, iar părinţii, cu un singur click, pot să vadă tot ce face copilul lor pe care l-au trimis la joacă. Adică nu tu pupături adolescentine, nu tu îmbrânceli, nu tu împins pe Gigel în noroi şi tras de cozi pe Andreea, că Big Brother e cu ochii pe tine... La fel şi nenea Raoul, vecinul de scară, în legătură cu care mami te-a avertizat ca nu cumva să intri în casa lui, sau să accepţi dulciuri de la el.
Pentru că părinţii nu ştiu cât vor sta să se zgâiască la pruncii lor, că doar i-au trimis afară, ca să nu mai aibă grija lor. Dar toţi psihopaţii, pedofilii şi obsedaţii vor fi 24/7 cu ochii pe puştii veseli din parcul on-line. Bună idee să cheltui bani pe un astfel de proiect. E ca şi super-bugetul programului de dat calculatoare la toţi elevii: bună, bună idee... (în loc să cheltui banii ăia pe nişte salarii de bodyguarzi la subiectele de bac şi de teze naţionale, doar-doar vor rămâne secrete şi nu vor trebui tocite de pe net, dar deja divagăm)
Lăsând la o parte faptul că procesul implică nu numai mouseul şi calculatorul, ci şi tastatura, o conexiune la Internet, un sistem de operare, un browser funcţional, antiviruşi, precum şi efectiv să ştii adresa la care să te duci... Cică a apărut primul parc supravegheat cu camere video ale căror imagini ajung direct pe Internet, iar părinţii, cu un singur click, pot să vadă tot ce face copilul lor pe care l-au trimis la joacă. Adică nu tu pupături adolescentine, nu tu îmbrânceli, nu tu împins pe Gigel în noroi şi tras de cozi pe Andreea, că Big Brother e cu ochii pe tine... La fel şi nenea Raoul, vecinul de scară, în legătură cu care mami te-a avertizat ca nu cumva să intri în casa lui, sau să accepţi dulciuri de la el.
Pentru că părinţii nu ştiu cât vor sta să se zgâiască la pruncii lor, că doar i-au trimis afară, ca să nu mai aibă grija lor. Dar toţi psihopaţii, pedofilii şi obsedaţii vor fi 24/7 cu ochii pe puştii veseli din parcul on-line. Bună idee să cheltui bani pe un astfel de proiect. E ca şi super-bugetul programului de dat calculatoare la toţi elevii: bună, bună idee... (în loc să cheltui banii ăia pe nişte salarii de bodyguarzi la subiectele de bac şi de teze naţionale, doar-doar vor rămâne secrete şi nu vor trebui tocite de pe net, dar deja divagăm)
De mere
O mai ţineţi minte pe tanti aia, bătrână şi simpatică de felul ei care se spăla pe cap cu oţet (Da' de ce?) de mere? Mi-a trecut şi mie prin cap astăzi, când am citit pe realitatea.net, un articol despre cum NU se spală românii.
Pentru că patru bucăţi de săpun pe an, două tuburi de pastă de dinţi şi patru kile de detergent nu sunt în niciun caz suficiente. Bun, poate nu eşti obsedat ca alţii (ca mine? probabil ca voi, cititorii mei?) să faci un duş în fiecare zi. Să presupunem că faci duş în fiecare săptămână, şi tot treci pragul de patru săpunuri pe an. Dar ai grijă! Dacă nu reutilizezi hainele împuţite pe care le-ai dezlipit de pe tine ca să faci duş, atunci s-au putea să spargi şi recordul la detergent, ceea ce nu-şi doreşte nimeni să facă...
OMG (ca să mă exprim barbar), la noi în casă nu se cumpără detergent sub gramajul de 6 kilograme, care dispar în aproximativ o lună. Asta înseamnă 6x12 luni : 4 persoane, aproximativ 18 kilograme de detergent pe an per capita, numai în familia mea. Vă daţi seama câţi oameni trebuie să fie care nu spală haine, doar pentru a contrapondera consumul nostru? De săpun şi de pastă de dinţi să nu mai vorbim...
Mă întreb dacă un studiu comparat ar putea să dea rezultatele consumului de parfumuri şi sprayuri pe care respectivii mari consumatori de săpun le folosesc pentru a acoperi mirosul. Ei, acolo aţi avea o surpriză... Pentru că sunt atâţia fandosiţi care put de la 5 metri a parfum şanel original cumpărat din piaţă, iar dacă te apropii, simţi şi mirosul de transpiraţie veche, combinată cu vin vărsat pe hainele care nu au mai văzut interiorul unei maşini de spălat de când erau în fabrică. Am văzut eu la "How it's made" că unele haine sunt spălate la sfârşitul procesului de producţie.
E o lume a extremelor.
Pentru că patru bucăţi de săpun pe an, două tuburi de pastă de dinţi şi patru kile de detergent nu sunt în niciun caz suficiente. Bun, poate nu eşti obsedat ca alţii (ca mine? probabil ca voi, cititorii mei?) să faci un duş în fiecare zi. Să presupunem că faci duş în fiecare săptămână, şi tot treci pragul de patru săpunuri pe an. Dar ai grijă! Dacă nu reutilizezi hainele împuţite pe care le-ai dezlipit de pe tine ca să faci duş, atunci s-au putea să spargi şi recordul la detergent, ceea ce nu-şi doreşte nimeni să facă...
OMG (ca să mă exprim barbar), la noi în casă nu se cumpără detergent sub gramajul de 6 kilograme, care dispar în aproximativ o lună. Asta înseamnă 6x12 luni : 4 persoane, aproximativ 18 kilograme de detergent pe an per capita, numai în familia mea. Vă daţi seama câţi oameni trebuie să fie care nu spală haine, doar pentru a contrapondera consumul nostru? De săpun şi de pastă de dinţi să nu mai vorbim...
Mă întreb dacă un studiu comparat ar putea să dea rezultatele consumului de parfumuri şi sprayuri pe care respectivii mari consumatori de săpun le folosesc pentru a acoperi mirosul. Ei, acolo aţi avea o surpriză... Pentru că sunt atâţia fandosiţi care put de la 5 metri a parfum şanel original cumpărat din piaţă, iar dacă te apropii, simţi şi mirosul de transpiraţie veche, combinată cu vin vărsat pe hainele care nu au mai văzut interiorul unei maşini de spălat de când erau în fabrică. Am văzut eu la "How it's made" că unele haine sunt spălate la sfârşitul procesului de producţie.
E o lume a extremelor.
Ştiu şi eu ce am...?
Emo nu sunt, viaţă naşpa nu duc, sunt la fel de sensibilă ca o cizmă şi totuşi, ceva în clipul ăsta atinge coarda mea sensibilă... Finalul îl văd întotdeauna printre lacrimi. Curios e că melodia în sine nu mă deranjează să o aud, dar clipul e superb.
Dacă totuşi, cu fiecare mişcare a noastră, renunţăm la o fărâmă de inocenţă? Şi dacă singurul mod de a o recăpăta este cel de a da timpul înapoi? Şi dacă ne bucurăm atât de puţin de lucrurile simple încât doar când vom fi bătrâni ni le vom aminti la adevărata lor intensitate? Trebuie să recunoaşteţi că e un clip bun, chiar dacă poate pe voi nu vă atinge cum mă atinge pe mine.
Ei, asta e. Postarea asta e mai cu efuziuni sentimentale.
Dacă totuşi, cu fiecare mişcare a noastră, renunţăm la o fărâmă de inocenţă? Şi dacă singurul mod de a o recăpăta este cel de a da timpul înapoi? Şi dacă ne bucurăm atât de puţin de lucrurile simple încât doar când vom fi bătrâni ni le vom aminti la adevărata lor intensitate? Trebuie să recunoaşteţi că e un clip bun, chiar dacă poate pe voi nu vă atinge cum mă atinge pe mine.
Ei, asta e. Postarea asta e mai cu efuziuni sentimentale.
Din partea colegului Avram
... care mi-a cântat piesa asta azi până mi-a ieşit pe nas. Aşa că iaca, una de la Victor Socaciu (atenţie, mai are din când în când limbaj obşcen):
Victor Socaciu - Mama Lor
Mama lor la toţi!
Victor Socaciu - Mama Lor
Mama lor la toţi!
Mamele ne laudă
Este cineva care are impresia că mamele nu îşi laudă copii? Cel mai probabil, dintre cei 30 de unici pe care îi am pe zi de obicei, mulţi accesează linkul de la statusul lu' mami, care v-a zis cât de grozavă e fata ei şi ce blog mişto are. Şi atunci de ce ne cramponăm pe declaraţiile mamei lui Emil Boc*, care îşi laudă băiatul?
Este deja a doua zi în care dau peste o ştire cu declaraţiile doamnei Ana Boc, care spune cât de cuminte era băiatul ei când era mic, că a intrat cu faţa curată în politică şi că e băiat tare deştept. Tot respectul meu pentru mămica lui Boc, dar Mediafax ce îşi tot introduce năsucul în familiile oamenilor, de parcă ar fi Libertatea/Click/CanCan? Din două, una: ori îşi bat joc de biata femeie pentru că poartă basma şi vorbeşte ţărăneşte, ori îi fac imagine de băiat bun la Boc.
Dacă e prima variantă, Mediafax mă dezamăgeşte. În general, ţăranii adevăraţi sunt mult mai admirabili decât mahalagiii nesimţiţi de prin oraşe, iar modul de vorbire incorect nu este în acest caz apanajul celor cărora le lipseşte învăţătura, ci ocazia de a fi învăţat. Apoi, mai sunt factorii de mediu: dacă cei din jurul Anei vorbesc la fel, degeaba fii-su e demagog cu dicţionarul de neologisme memorat la perfecţie. Mă distrează întodeauna cum bunica mea, care s-a născut la sat dar s-a mutat de tânără în Cluj şi preda matematică, are un limbaj corect când vorbeşte cu noi, dar, când apare verişoara ei din Baciu, o dă instantaneu pe accent rural.
Ce dacă mama lui Boc e mai de la ţară? Asta nu îl face pe el nici mai bun nici mai rău decât a fost, şi nu schimbă cu absolut nimic situaţia lui politică. Dacă prin reportajele astea se urmăreşte a-i da lui Boc o aură supranaturală de salvator politic de dreapta, dar cu origini care l-ar putea abate spre stânga**... mai daţi-i pace, că nu ne-am născut ieri. Boc şi aşa are o imagine destul de bună, păstraţi senzaţionalităţile astea pentru cazul în care va fi pătat şi va avea nevoie de ele.
*Nu am încă drept de vot, deci sunt apolitică. Nu am niciun interes să fac campanie pro sau contra Boc. Pot totuşi să îmi dau seama că în Cluj a aranjat destul de drăguţ, dar despre moralitatea lui nu pot să îmi dau cu părerea.
**De altfel, tot mai mulţi analişti preferă să considere aceste concepte, de dreapta şi stânga, ca fiind învechite şi lipsite de sens în societatea contemporană.
Este deja a doua zi în care dau peste o ştire cu declaraţiile doamnei Ana Boc, care spune cât de cuminte era băiatul ei când era mic, că a intrat cu faţa curată în politică şi că e băiat tare deştept. Tot respectul meu pentru mămica lui Boc, dar Mediafax ce îşi tot introduce năsucul în familiile oamenilor, de parcă ar fi Libertatea/Click/CanCan? Din două, una: ori îşi bat joc de biata femeie pentru că poartă basma şi vorbeşte ţărăneşte, ori îi fac imagine de băiat bun la Boc.
Dacă e prima variantă, Mediafax mă dezamăgeşte. În general, ţăranii adevăraţi sunt mult mai admirabili decât mahalagiii nesimţiţi de prin oraşe, iar modul de vorbire incorect nu este în acest caz apanajul celor cărora le lipseşte învăţătura, ci ocazia de a fi învăţat. Apoi, mai sunt factorii de mediu: dacă cei din jurul Anei vorbesc la fel, degeaba fii-su e demagog cu dicţionarul de neologisme memorat la perfecţie. Mă distrează întodeauna cum bunica mea, care s-a născut la sat dar s-a mutat de tânără în Cluj şi preda matematică, are un limbaj corect când vorbeşte cu noi, dar, când apare verişoara ei din Baciu, o dă instantaneu pe accent rural.
Ce dacă mama lui Boc e mai de la ţară? Asta nu îl face pe el nici mai bun nici mai rău decât a fost, şi nu schimbă cu absolut nimic situaţia lui politică. Dacă prin reportajele astea se urmăreşte a-i da lui Boc o aură supranaturală de salvator politic de dreapta, dar cu origini care l-ar putea abate spre stânga**... mai daţi-i pace, că nu ne-am născut ieri. Boc şi aşa are o imagine destul de bună, păstraţi senzaţionalităţile astea pentru cazul în care va fi pătat şi va avea nevoie de ele.
*Nu am încă drept de vot, deci sunt apolitică. Nu am niciun interes să fac campanie pro sau contra Boc. Pot totuşi să îmi dau seama că în Cluj a aranjat destul de drăguţ, dar despre moralitatea lui nu pot să îmi dau cu părerea.
**De altfel, tot mai mulţi analişti preferă să considere aceste concepte, de dreapta şi stânga, ca fiind învechite şi lipsite de sens în societatea contemporană.
Nu ne mai oprim din adoptat
Nu există adopţie la distanţă. Pur şi simplu nu există. Pentru că poate oricine să-mi trimită şi mie bani din Străinezia şi tot nu e mama sau tatăl meu. Un copil adoptat ajunge în grija mamei/tatălui adoptiv, care trebuie să îi ofere dragoste, înţelegere, sprijin şi nu numai BANI. Oare statul, care îmi trimite 42 de lei pe lună e tatăl meu? Oare când mă voi întreţine singură, şefa mea va putea să ia locul mamei? Mă îndoiesc.
Dar e moda. Şi, spre deosebire de restul modelor, care ating numai buzunarele împătimiţilor (vezi cârpele pe care scrie Kenvelo şi sunt de trei ori mai scumpe decât cârpele identice din piaţă, sau curelele D&G), e o modă care corupe suflete. Grav. Pentru că ţie, ca "adoptor de la distanţă" ţi se pare că faci un bine, îţi autoconferi atributul de părinte al unei fiinţe umane, dar ai o opinie cât se poate de falsă: adoptarea la distanţă este nimic altceva decât a da bani aceluiaşi cerşetor în fiecare lună. Iar copilul nu va beneficia nici măcar de falsa impresie a unui părinte.
La Angelina Jolie nu am ce să comentez: Dacă ea i-a luat acasă pe toţi pruncii ăia şi e în stare să îi întreţină şi să îi iubească la fel, măcar să menţină contactul fizic, direct, cu ei, atunci foarte bine. Dar, mă scuzaţi, zâna surprizelor care a pus ochii pe un negrişor slăbuţ când făcea poze de hi5 în Kenya, Răzvan de la Ro-mania -deşteptule- şi toţi filfizonii care aveţi impresia că a fi părinte înseamnă a petrece 1 minut pe lună punându-ţi secretara să fugă cu 500 de euro până la Western Union, mai băga-v-aşîn p**da mamii voastre la origini, cât că de obicei nu vorbesc urât.
Vedea-v-aş trezindu-vă noaptea în urlete, ducând copiii la zilele de naştere ale colegilor, luptându-vă cu păduchii şi otitele de la grădiniţă, stând ore în şir la şedinţe cu părinţii, spălând căcat de pe scutece, pupând genunchi juliţi şi explicând ce fac căţeii ăia doi unul peste altul. Aia adopţie, ăia părinţi.
Părerea mea.
Dar e moda. Şi, spre deosebire de restul modelor, care ating numai buzunarele împătimiţilor (vezi cârpele pe care scrie Kenvelo şi sunt de trei ori mai scumpe decât cârpele identice din piaţă, sau curelele D&G), e o modă care corupe suflete. Grav. Pentru că ţie, ca "adoptor de la distanţă" ţi se pare că faci un bine, îţi autoconferi atributul de părinte al unei fiinţe umane, dar ai o opinie cât se poate de falsă: adoptarea la distanţă este nimic altceva decât a da bani aceluiaşi cerşetor în fiecare lună. Iar copilul nu va beneficia nici măcar de falsa impresie a unui părinte.
La Angelina Jolie nu am ce să comentez: Dacă ea i-a luat acasă pe toţi pruncii ăia şi e în stare să îi întreţină şi să îi iubească la fel, măcar să menţină contactul fizic, direct, cu ei, atunci foarte bine. Dar, mă scuzaţi, zâna surprizelor care a pus ochii pe un negrişor slăbuţ când făcea poze de hi5 în Kenya, Răzvan de la Ro-mania -deşteptule- şi toţi filfizonii care aveţi impresia că a fi părinte înseamnă a petrece 1 minut pe lună punându-ţi secretara să fugă cu 500 de euro până la Western Union, mai băga-v-aş
Vedea-v-aş trezindu-vă noaptea în urlete, ducând copiii la zilele de naştere ale colegilor, luptându-vă cu păduchii şi otitele de la grădiniţă, stând ore în şir la şedinţe cu părinţii, spălând căcat de pe scutece, pupând genunchi juliţi şi explicând ce fac căţeii ăia doi unul peste altul. Aia adopţie, ăia părinţi.
Părerea mea.
Avem o femeie frumoasă. Cum procedăm?
... o facem să arate ca o păpuşă gonflabilă şi folosim pozele în campanii publicitare. Cu alte cuvinte, ceea ce a păţit Jessica Alba. Când am citit titul articolului acesta (Jessica Alba şi magia Photoshop), mă gândeam că dau peste cine ştie ce poze cu ea nemachiată, grasă, cu şunci şi cu coşuri, retuşate ca, mai apoi, să arate ca o superdivă.
Dar nu. Am dat peste nişte poze cu o femeie frumoasă, însă făcute mai mult sau mai puţin contra luminii. Adică vezi-Doamne (vorba lui Cristoiu) nu îi strălucea destul pielea, aşa că tipii de la butoane (probabili nişte tocilari lifeless care îşi petrec toată ziua în faţa Photoshopului şi nu au contacte cu femei adevărate decât prin Facebook) au retuşat pozele respective. Îi atac astfel pentru că, dacă ar fi văzut femei pe viu în ultima vreme, ar fi ştiut că pielea unei femei nu arată ca un cauciuc la mâna a treia.
Bun, trecem de piele. Dacă ea zâmbeşte uşor melancolic, nu are rost să îi umfli buzele şi să-i dai o expresie de femme fatale, pentru că nu asta a vrut fotograful de la ea. Am păţit şi eu odată ca în 10 minute buzele mele să crească aşa. Se rezolvă cu Xyzal, Prednisonă şi o zi de mucit batiste. Faină imagine am acum despre pisicuţa voastră de plastic...
Next: Jessica Alba nu are 2 metri şi 34. Ghiţă Mureşan are 2 metri şi 34 şi nu mi se pare deloc sexy. De asemenea, femeile au fund, şi picioare. Crăpăturile fustelor au fost făcute ca să li se vadă picioarele, deci poate nu este o idee bună să le subţiezi picioarele tipelor chiar aşa încât crăpătura fustei să nu mai arate nimic.
E pur şi simplu ilogic. Dar poate eu (şi eventual BadPitzi) suntem urâte şi de-aia nu ne plac transformările femeilor în păpuşi stereotipice. Nu înţelegem arta care stă în spatele acestei campanii.
Dar nu. Am dat peste nişte poze cu o femeie frumoasă, însă făcute mai mult sau mai puţin contra luminii. Adică vezi-Doamne (vorba lui Cristoiu) nu îi strălucea destul pielea, aşa că tipii de la butoane (probabili nişte tocilari lifeless care îşi petrec toată ziua în faţa Photoshopului şi nu au contacte cu femei adevărate decât prin Facebook) au retuşat pozele respective. Îi atac astfel pentru că, dacă ar fi văzut femei pe viu în ultima vreme, ar fi ştiut că pielea unei femei nu arată ca un cauciuc la mâna a treia.
Bun, trecem de piele. Dacă ea zâmbeşte uşor melancolic, nu are rost să îi umfli buzele şi să-i dai o expresie de femme fatale, pentru că nu asta a vrut fotograful de la ea. Am păţit şi eu odată ca în 10 minute buzele mele să crească aşa. Se rezolvă cu Xyzal, Prednisonă şi o zi de mucit batiste. Faină imagine am acum despre pisicuţa voastră de plastic...
Next: Jessica Alba nu are 2 metri şi 34. Ghiţă Mureşan are 2 metri şi 34 şi nu mi se pare deloc sexy. De asemenea, femeile au fund, şi picioare. Crăpăturile fustelor au fost făcute ca să li se vadă picioarele, deci poate nu este o idee bună să le subţiezi picioarele tipelor chiar aşa încât crăpătura fustei să nu mai arate nimic.
E pur şi simplu ilogic. Dar poate eu (şi eventual BadPitzi) suntem urâte şi de-aia nu ne plac transformările femeilor în păpuşi stereotipice. Nu înţelegem arta care stă în spatele acestei campanii.
Grinch în Marea Britanie
Cică o învăţătoare din Marea Britanie i-a făcut pe copii să plângă, spunându-le că nu există Moş Crăciun, că toate cadourile sunt cumpărate de părinţi şi că eventual rudele lor mai în vârstă se constumează câteodată ca Moşu'. Ce motiv a avut? Păi cică religia ei aşa zice, şi că a vrut să le spună copiilor adevărul. Pe aceeaşi pagină cu ştirea, mai comentează câte unii că
Eu cred în Moş Crăciun de aproape 17 ani şi nu m-a dezamăgit niciodată. Adevărul? Care adevăr? Cum să le spui copiilor o asemena minciună: că nu există Moş Crăciun?
Sigur că fiecare crede ce vrea în legătură cu modul în care operează Moş Crăciun, cum arată el, cum face rost de jucării etc. Poate că nu are spiriduşi şi reni, poate că sunt mai mulţi moşi şi nu numai unul singur, sau poate că arată exact ca şi părinţii voştri. Poate că Moşul este părinţii, dar în niciun caz nu se poate spune despre el că nu există.
Da, există câte un moş diferit la fiecare mall, serbare a copiilor şi la fiecare casă de copii, dar serios că dacă aş fi un tip între două vârste, cu barbă albă, m-aş costuma în moş în fiecare an. Poate că în orice bătrânel cu barbă e un Moş Crăciun. De fapt, sunt sigură că în orice femeie, în orice bărbat, în orice vecină acră, student la Poli sau locuitor al Caransebeşului este măcar o picătură de Moşul. Aşadar, cum poţi să spui că el/ea nu există?
Cât despre un alt comment inteligent la acelaşi articol:
O sfătuiesc acestă ilustră domnişoară să pună mâna pe nişte almanahe, sau pe nişte dicţionaruri, spre exemplu DexOnline, pentru că definiţia Crăciunului este:
...şi Iisus se scrie cu "I" mare. La fel şi "Crăciun" cu "C". Faptul că vine Moş Crăciun nu înseamnă că celebrăm cadourile. Moş Crăciun, împreună cu Iisus de altfel, simbolizează bunătatea. Îmi pare rău că aceste idei depăşesc intelectul unora precum cei care se trezesc să comenteze ştirile fără măcar să fi învăţat cum se ţine tastatura.
Cei care încă credeţi în Kriss Kringle, nu vă lăsaţi de meserie. Adevărul e un concept mult prea relativ.
parintii sunt vinovati,ar trebui sa le spuna copiilor adevarul de cand sunt micuti
Eu cred în Moş Crăciun de aproape 17 ani şi nu m-a dezamăgit niciodată. Adevărul? Care adevăr? Cum să le spui copiilor o asemena minciună: că nu există Moş Crăciun?
Sigur că fiecare crede ce vrea în legătură cu modul în care operează Moş Crăciun, cum arată el, cum face rost de jucării etc. Poate că nu are spiriduşi şi reni, poate că sunt mai mulţi moşi şi nu numai unul singur, sau poate că arată exact ca şi părinţii voştri. Poate că Moşul este părinţii, dar în niciun caz nu se poate spune despre el că nu există.
Da, există câte un moş diferit la fiecare mall, serbare a copiilor şi la fiecare casă de copii, dar serios că dacă aş fi un tip între două vârste, cu barbă albă, m-aş costuma în moş în fiecare an. Poate că în orice bătrânel cu barbă e un Moş Crăciun. De fapt, sunt sigură că în orice femeie, în orice bărbat, în orice vecină acră, student la Poli sau locuitor al Caransebeşului este măcar o picătură de Moşul. Aşadar, cum poţi să spui că el/ea nu există?
Cât despre un alt comment inteligent la acelaşi articol:
bravo.aceasta invatatoare merita premiul pentru adevarul spus.trebuie sa stim cu totii ca sarbatorim nasterea domnului isus si nu craciunul daca tot ne consideram crestini.
O sfătuiesc acestă ilustră domnişoară să pună mâna pe nişte almanahe, sau pe nişte dicţionaruri, spre exemplu DexOnline, pentru că definiţia Crăciunului este:
CRĂCIÚN, crăciunuri, s.n. Sărbătoare creştină care celebrează, la 25 decembrie, naşterea lui Cristos.
...şi Iisus se scrie cu "I" mare. La fel şi "Crăciun" cu "C". Faptul că vine Moş Crăciun nu înseamnă că celebrăm cadourile. Moş Crăciun, împreună cu Iisus de altfel, simbolizează bunătatea. Îmi pare rău că aceste idei depăşesc intelectul unora precum cei care se trezesc să comenteze ştirile fără măcar să fi învăţat cum se ţine tastatura.
Cei care încă credeţi în Kriss Kringle, nu vă lăsaţi de meserie. Adevărul e un concept mult prea relativ.
Decenţa cere decenţă
Cu toţii aţi primit probabil pe messenger filmuleţul cu Fernando de la Caransebeş, manelistul care cântă "m-am căsătorit cu un bărbat tâmpit". Şi bineînţeles că aţi râs de penibilitatea lui, de versurile de grădiniţă şi de, overall, prostia lui. Aşa cum aţi râs de ţăranul în Spania, de 6 cai!, de tipul cu extorsiunea şi de băbuţa care se spăla pe cap cu oţet de mere. De fapt, aşa cum aţi râs de toate viralele neaoşe... Ei bine ce i s-a făcut băiatului ăsta întrece deja orice măsură.
Când Fernando nu îşi dă seama singur de penibilitatea lui, chiar vi se pare etic să vă bateţi joc de el la televiziunea naţională? Sigur, e una când generalizezi batjocura la personajul-prototip (piţipoanca, rocărul, cocalarul, manelistul, gay-ul, copilul emo), alta e să vină omul la tine în emisiune şi toţi să îşi bată joc de el, de la moderator până la invitaţi. Departe de mine gândul de a-l susţine pe Fernando în cariera lui muzicală, ale cărui piese sunt mai mult decât groaznice. Tipul nici măcar nu cântă...
Dar dacă tot e să aibă visul ăsta, că el e idolul femeilor, că acum are succes, lăsaţi-l în amarul lui. Vine şi face scandal la emisiune? Dă-l afară. Altfel, atunci când vacile şi boii pe care i-ai mai invitat (în platou sau în public) îşi bat joc de el, temperează-i. Când sună Nikita, vaca şefă, nu o lăsa să-l înjure şi să-şi demonstreze, astfel, şi ea, clasa. Băiatul e prostuţ, dar nu mă atrage deloc ideea unei emisiuni în care este speculată prostia, în care se promovează circul şi bătaia nemiloasă de joc... Poate îi atrage pe alţii, pe fanii Magdei Ciumac, ai Alinei Plugaru şi ai lui Sexy Brăileanca.
Depinde de (prost) gust.
linkurile cu emisiunea Antenei aici (prima parte) şi aici (a doua).
Când Fernando nu îşi dă seama singur de penibilitatea lui, chiar vi se pare etic să vă bateţi joc de el la televiziunea naţională? Sigur, e una când generalizezi batjocura la personajul-prototip (piţipoanca, rocărul, cocalarul, manelistul, gay-ul, copilul emo), alta e să vină omul la tine în emisiune şi toţi să îşi bată joc de el, de la moderator până la invitaţi. Departe de mine gândul de a-l susţine pe Fernando în cariera lui muzicală, ale cărui piese sunt mai mult decât groaznice. Tipul nici măcar nu cântă...
Dar dacă tot e să aibă visul ăsta, că el e idolul femeilor, că acum are succes, lăsaţi-l în amarul lui. Vine şi face scandal la emisiune? Dă-l afară. Altfel, atunci când vacile şi boii pe care i-ai mai invitat (în platou sau în public) îşi bat joc de el, temperează-i. Când sună Nikita, vaca şefă, nu o lăsa să-l înjure şi să-şi demonstreze, astfel, şi ea, clasa. Băiatul e prostuţ, dar nu mă atrage deloc ideea unei emisiuni în care este speculată prostia, în care se promovează circul şi bătaia nemiloasă de joc... Poate îi atrage pe alţii, pe fanii Magdei Ciumac, ai Alinei Plugaru şi ai lui Sexy Brăileanca.
Depinde de (prost) gust.
linkurile cu emisiunea Antenei aici (prima parte) şi aici (a doua).
New release: All nightmare long
Metallica au lansat un nou videoclip, de pe albumul Death Magnetic, una dintre piesele pe care le-am ascultat over and over again. În mod clar nu mă aşteptam la aşa ceva, dar, după cum spuneam şi mai devreme, nu sunt deloc dezamăgită, ba dimpotrivă.
Se simte influenţa lui Lovecraft (vezi şi The thing that should not be sau chiar The Call of Ktulu), povestea videoclipului e ciudată şi nici pe ei (adică trupa) nu îi prea vezi pe film. Ce să mai... Un clip reuşit pentru o piesă bună. Părerea mea.
Mulţumesc Gegiu pentru link.
Se simte influenţa lui Lovecraft (vezi şi The thing that should not be sau chiar The Call of Ktulu), povestea videoclipului e ciudată şi nici pe ei (adică trupa) nu îi prea vezi pe film. Ce să mai... Un clip reuşit pentru o piesă bună. Părerea mea.
Mulţumesc Gegiu pentru link.
Oscarurile tocilarilor
Întotdeauna am admirat inventivitatea organizatorilor de concursuri naţionale, de tabere gratuite şi de alte manifestări nesponsorizate. Din banii ăia ce îi au la dispoziţie, fac ei ce fac şi tot reuşesc să îţi dea ca premiu o diplomă şi ceva inutil/kitsch/plictisitor.
Aici intră cutiuţele muzicale chinezeşti în formă de inimioară, care cântă Fur Elise cu high-pitch, albumele foto, pixurile, trusele de geometrie de plastic calitatea a 23495-a (care se rup la primul cerc trasat cu compasul, sau prima dată când scapi raportorul pe jos). Cărţile-premiu sunt un deliciu: aproape putrezite pe rafturile librăriilor, le-au salvat organizatorii cumpărându-le la jumătate de preţ şi oferindu-le olimpicilor studioşi... În general sunt cărţi de exerciţii pentru materia respectivă (Matematica distractivă, Manual de excelenţă pentru cei avansaţi în informatică) , dar şi dacă ţi se cumpără beletristică, au ei grijă să fie ceva destul de neinteresant încât cartea să rămână cu paginile nerupte (90 de personalităţi ale lumii, Pastelurile lui Vasile Alecsandri, sau ediţiile ieftine ale cărţilor porno).
Şi totuşi piesa de rezistenţă e diploma. Diploma aia pe care parcă îţi vine să i-o bagi undeva oricui îţi spune că mai încolo îţi va prinde bine la CV. Nu contest faptul că o ţidulă xeroxată cu numele meu pe ea va produce o impresie fenomenală asupra unui potenţial angajator, şi că acesta, uluit că am fost Miss tabăra de Matematică în clasa a 7-a, mă va pune instantaneu într-un birou comod la salariu maxim, dar să nu exagerăm lucrurile.
Când mă cheamă cineva să particip la oareşce concurs, să fac vreo lucrare sau să-mi toc orele pe revista şcolii, nu o fac pentru diplomă şi nici pentru un 10 la materia cu pricina. O fac, de exemplu, pentru satisfacţia pe care o voi avea când cineva din şcoală va întinde EXUVII către un coleg, "Ia, mă, ce tare!".
Pe de altă parte, mâine se vor decerna premiile Oscar, şi băieţii ăştia au diplome făcute de nişte super-caligrafi şi artişti... Şi, pe undeva în eul meu idealist, cred că nici ei nu au făcut-o pentru diplome. (Să nu vă aud că pomeniţi de premiile imense în bani, ne-am înţeles?)
Aici intră cutiuţele muzicale chinezeşti în formă de inimioară, care cântă Fur Elise cu high-pitch, albumele foto, pixurile, trusele de geometrie de plastic calitatea a 23495-a (care se rup la primul cerc trasat cu compasul, sau prima dată când scapi raportorul pe jos). Cărţile-premiu sunt un deliciu: aproape putrezite pe rafturile librăriilor, le-au salvat organizatorii cumpărându-le la jumătate de preţ şi oferindu-le olimpicilor studioşi... În general sunt cărţi de exerciţii pentru materia respectivă (Matematica distractivă, Manual de excelenţă pentru cei avansaţi în informatică) , dar şi dacă ţi se cumpără beletristică, au ei grijă să fie ceva destul de neinteresant încât cartea să rămână cu paginile nerupte (90 de personalităţi ale lumii, Pastelurile lui Vasile Alecsandri, sau ediţiile ieftine ale cărţilor porno).
Şi totuşi piesa de rezistenţă e diploma. Diploma aia pe care parcă îţi vine să i-o bagi undeva oricui îţi spune că mai încolo îţi va prinde bine la CV. Nu contest faptul că o ţidulă xeroxată cu numele meu pe ea va produce o impresie fenomenală asupra unui potenţial angajator, şi că acesta, uluit că am fost Miss tabăra de Matematică în clasa a 7-a, mă va pune instantaneu într-un birou comod la salariu maxim, dar să nu exagerăm lucrurile.
Când mă cheamă cineva să particip la oareşce concurs, să fac vreo lucrare sau să-mi toc orele pe revista şcolii, nu o fac pentru diplomă şi nici pentru un 10 la materia cu pricina. O fac, de exemplu, pentru satisfacţia pe care o voi avea când cineva din şcoală va întinde EXUVII către un coleg, "Ia, mă, ce tare!".
Pe de altă parte, mâine se vor decerna premiile Oscar, şi băieţii ăştia au diplome făcute de nişte super-caligrafi şi artişti... Şi, pe undeva în eul meu idealist, cred că nici ei nu au făcut-o pentru diplome. (Să nu vă aud că pomeniţi de premiile imense în bani, ne-am înţeles?)
Reprise
Pe primul m-am abţinut să îl pun pe blog, prea era el celebru şi popular... Dar ăsta e chiar mai bun decât primul, pentru că nu râzi de proşti, ci râzi de unii care râd de proşti. via In Arid Glamor.
Auzită azi, la concursul "Cetăţenia europeană"
Întrebare: Numiţi trei pericole de care este ameninţată Uniunea Europeană.
Răspuns: Terorismul, armamentul nuclear şi Chuck Norris.
Roşu şi negru
Cică un australian a propus ca profesorilor să li se interzică a corecta cu roşu lucrările elevilor, deoarece culoarea roşie este prea agresivă. Aşadar, dacă elevii îşi primesc lucrarea corectată cu roşu, se vor simţi agresaţi şi jigniţi. Păi şi profesorii care au corectat, care au trebuit să stea câteva ceasuri şi să se enerveze cu inepţiile unor prunci care nici nu ştiu ce culoare are manualul, ei nu se simt jigniţi?
Ideea cu roşul este tocmai de a atrage atenţia asupra greşelilor. Sau vreţi să ne facem că elevii nu greşesc? Şi că nu trebuie să se simtă vinovaţi pentru greşelile lor? Păi atunci să se corecteze lucrarea numai cu roz bombon, şi să fie servită alături de o prăjitură gustoasă şi de vreo 5 lei premiu în bani pentru tâmpeniile pe care le scriu elevii. Sau mai bine să ne dea toţi profesorii numai 10 pe linie, să fim toţi Mihai Ancău.
Facem o petiţie?
Ideea cu roşul este tocmai de a atrage atenţia asupra greşelilor. Sau vreţi să ne facem că elevii nu greşesc? Şi că nu trebuie să se simtă vinovaţi pentru greşelile lor? Păi atunci să se corecteze lucrarea numai cu roz bombon, şi să fie servită alături de o prăjitură gustoasă şi de vreo 5 lei premiu în bani pentru tâmpeniile pe care le scriu elevii. Sau mai bine să ne dea toţi profesorii numai 10 pe linie, să fim toţi Mihai Ancău.
Facem o petiţie?
Audioblog: Tare ca Oţilul
RealCrimson - Tare ca Oţilul (audioblog)
pe fundal Prodigy - Voodoo People.
şi poza la care mă refer e aici.
Sunt în viaţă
Şi azi trebuia să postez audio, fişierul e deja gata, foar că a picat trilulilu şi până nu îşi revine nu pot posta nimic. Încerc mai târziu, fiţi pe fază.
Între timp, click acolo pe bannerul de la Actualitate şi poate vă implicaţi într-o campanie interesantă.
Între timp, click acolo pe bannerul de la Actualitate şi poate vă implicaţi într-o campanie interesantă.
Subscribe to:
Posts (Atom)