Iubiri şi năzuinţe

Ideea acestui post mi-a dat-o surioara. Şi este o idee bună, pentru că am avut instantaneu o grămadă de flashuri în legătură cu această supoziţie. Dacă lui Vio îi place de Malaca? mă întreabă Floriana.

Bineînţeles, pentru outsideri este nevoie să precizez cine sunt Vio şi Malaca. Ambii sunt gardieni la noi în şcoală, primul este un cetăţean respectabil şi mereu într-un oarecare grad de turmentare (uneori mai observabil, alteori nu), cu o faţă perpetuu roşie şi un nas imens în mijlocul figurii. Este nenea care stă veşnic la poarta celor mici şi care se dă la gagicile de liceu, pe care din când în când le lasă să iasă la o ţigare. Uneori, se ia cu mâna de chipiu şi aleargă după chiulangii prin curte, sau îi aduce la ore după ce i-a găsit la subsol...

Malaca e altă treabă. De fapt, este un nume de cod şi ăsta, pe ea de fapt chemând-o Lenuţa. Totuşi, având o fizionomie mai mult decât impresionantă, şi-a câştigat această poreclă superbă. Tanti Malaca păzeşte intrarea principală în liceu şi, când e vară, transpiră sub sâni. Mereu lipită cu un cot de biroul ei, apostrofându-i pe elevii de serviciu, ea este ceva mai strictă în ceea ce priveşte ieşirile din şcoală.

Nimeni nu iese, n-aveţi decât să încercaţi la cealaltă poartă. Aşa am primit ordin de la doamna directoare.

Şi totuşi, două suflete. Mi-l imaginez pe Viorel îngenunchiat lângă intrarea principală, topit de dorul lui tanti Malaca. Îi ţine în mâna lui mâna ei dreaptă (stânga e încă lipită de birou, soră-mea zicea că poate când pleacă acasă îşi lasă jacheta acolo, cu mâneca încă supergluată de masă) şi se uită la ea cu dragoste, rugător, recitându-i poezii de Eminescu. Ea priveşte spre faţa lui roşie de emoţie (dacă faţa lui nea' Vio poate deveni mai roşie), apoi îşi flutură pe spatele de 2 metri lăţime cârlionţii bruneţi cu şuviţe oxigenate, şi îi spune cu părere de rău că iubirea lor nu poate exista, aşa a primit ea ordin de la doamna directoare.