Ce mai faci, băiete? Cum a fost la şcoală?

Era mai demult o reclamă cu tatăl care venea acasă şi vroia să facă puţină conversaţie cu copiii, alegând tot felul de subiecte uşurele, legate de cum a fost la şcoală şi ce mai fac colegii lui de clasă. Azi dimineaţă, a încercat şi tata experimentul şi a întrebat-o pe soră-mea ce mai fac prietenii ei? Cum e Alexandra?

Sorbind tacticos din laptele de dimineaţă, Floriana îi răspunde: "Păi ce să facă? Uite, ne înţelegem bine..." Tata nu se lasă cu una, cu două: "Şi Paula ce mai face?", "Ei, Paula", răspunde soră-mea, "parcă s-a mai cuminţit."; "Da? Foarte frumos. Şi Maria?". Soră-mea, deja simţind că ceva nu era tocmai în regulă, răspunde şi de data aceasta, cu câteva platitudini despre Maria. "Mihaela ce face?", dă bomba tata într-un final.

"Nu cunosc nicio Mihaela."

Dar să dăm Cezarului ce e al Cezarului şi să recunoaştem că primele trei nume feminine le-a nimerit. Nu era cazul să ştie întreg cercul social al Florianei! Conversaţie atât de plină de profunzime mai rar se întâmplă la noi, de dimineaţă...

2 comments:

  1. Vai ce bine am râs! Mi-am inchipuit-o pe Floriana adormita.. dimineata!

    ReplyDelete