Când nu te poţi abţine şi atunci te abţine legea

Niciodată nu voi putea înţelege de ce oamenii nu îşi educă odraslele cât de cât. Cum poţi să îţi vezi copilul luând proporţii şi să consideri că e bine? Să rosteşti mândru, cu referire la şuncile revărsate ale copilului tău de 12 ani

"Lasă, dom'le, e semn de sănătate..."


Părinţi din toate colţurile ţării şi nu numai - nu că m-aş pricepe eu să vă dau sfaturi -, dar nu e semn de sănătate că, în timp ce colegii lui încep să iasă cu fetele în oraş, copilul stă la calculator (jucând WOW şi downloadând filme porno). Nu e semn de sănătate să respire mai greu ca Darth Vader şi în niciun caz nu e semn de sănătate ca unii colegi cu auzul fin să-i perceapă paşii greoi pe coridor de la 250 de metri distanţă.

Eu, simplu martor la festinul familiei tale la McDonald's voi fi mai degrabă scârbită de maioneza care vă curge pe la colţurile gurii, ţie şi micuţului tău de 100 de kile, decât să mă gândesc, aşa cum îţi imaginezi tu, că mi-e ciudă pe banii şi posibilităţile voastre de a mânca mult şi scump. Şi când îţi văd pruncul la şcoală, cumpărând pizza aia ca de cauciuc, înecată în ketchup, şi mâna grăsună plină de chipsuri unsuroase deplasându-se de la pungă la gura aia nesătulă, pe tine dau vina, pe tăticu' şi pe mămica lui, care nu i-au putut spune niciodată "Gata, acum ţi-a ajuns."

În societatea noastră de ţărani* însă, educaţia de acasă şi bunul simţ TREBUIE înlocuite de legi. Pentru că pruncul, învăţat de tac'su, dacă vede mâncare, atunci cumpără şi bagă în el de nu se mai opreşte. Şi atunci e necesar să nu vadă mâncare ca să se poată abţine.

De la toamnă, la chioşcurile şcolare nu tu unsori, nu tu patiserie grasă, nu tu sucuri cu 110% zahăr. De la toamnă, "micuţul" Godzilla dintr-a şasea va fi trist. De la toamnă, dependenţii de colesterol vor fi emo.

----------
* scuzaţi expresia, ţăranii sunt oameni harnici şi merită tot respectul, aici vorbesc mai degrabă despre o societate de fiinţe semiumane de la limita inculturii

1 comment:

  1. Fat fucks. Obezitatea e o boala, iar faptul ca kilogramele in plus consuma multe din resursele organismului incat => scaderea IQ-ului e dovedit stiintific.

    ReplyDelete