The many faces of Bryan Cranston

Breaking Bad mi se pare cel mai bun serial, la ora actuală. Anterior vorbeam despre afinitatea mea pentru seriale, care e un caz particular din nenumărate altele. Dar e o chestiune de gusturi și voi încerca să nu intru în contradicție cu fanii înflăcărați ai altor seriale. Breaking Bad îmi place pur și simplu. Îmi place modul în care au evoluat personajele, fără personaje caricaturale sau vag redate, îmi place atmosfera pe care o crează fiecare episod, îmi place cum e filmat și regizat ș.a.m.d.

Am fost zilele trecute la Total Recall, remake-ul ăsta nou. Film de acțiune, interesant, pentru cei care au mersul la cinema ca hobby e numai bun, fiind plin de efecte speciale. Nu m-a dat pe spate filmul în sine, ci revelația pe care am avut-o în momentul în care cancelarul Cohaagen a intrat realmente în acțiune. Mi-a luat câteva minute bune să îmi dau seama că e Bryan Cranston, actorul principal din Breaking Bad, într-un rol foarte diferit. Or, îmi plac extraordinar de mult actorii care își joacă personajele în mod diferit.

Colin Farrell, personajul principal al filmului, e întotdeauna un tip musculos, sexy și ușor întunecat, indiferent de producția cinematografică la care ia parte. Una dintre cele două gagici, Jessica Biel, e mereu o fată simplă, la locul ei, tip girl next door. A fost așa de la 7th Heaven încoace (pentru cei ce nu-și mai amintesc, 7th Heaven era popular acum câțiva ani la TV și era serialul ăla cu un popă, nevastă-sa și cei 7 copii ai lor). În afara filmului Total Recall sunt chiar mai variate exemplele: Megan Fox e mereu o tipă sexy și prădătoare de bărbați, Julia Roberts e mereu o fată fină și fragilă, dar cu sentimente puternice, Bruce Willis e mereu un dur și jumătate, Seth Rogen e mereu un tip la care nu s-ar uita nimeni dar el țintește spre cea mai sexy gagică... să mai continui? Citisem undeva că producătorii Breaking Bad au avut dubii în alegerea lui Bryan Cranston în rolul principal, pentru că rolul era unul dramatic, iar Bryan Cranston era cunoscut pentru un rol comic, din Malcolm in The Middle. Până la urmă s-au lăsat convinși, iar Cranston, comicul, s-a transformat în Walter White, un personaj extrem de complex și schimbat gradual.

Dacă, la început, telespectatorii empatizează cu Walter White, un tip la a doua vârstă, profesor de chimie la liceu cu un copil cu probleme locomotorii și mentale, treptat, personajul se schimbă enorm, fără însă ca noi, privitorii, să știm ce ne-a lovit. Când am încetat să justificăm sau să aprobăm acțiunile lui? Când am putea noi înșine să tragem linia?

Or, în Total Recall, Bryan Cranston nu a fost nici simpatic, amuzant, comic, nici profund, dramatic, rațional sau crud. A fost, dimpotrivă, nervos, ambițios, aproape caricatural. Faptul că, așa cum spuneam și mai sus, mi-a luat câteva minute să mă prind că e vorba despre același om m-a convins că, dacă nu Breaking Bad în sine, atunci măcar actorul său principal e al naibii de bun.