Nimic mai mult...

Nimic mai mult decât o modă trecătoare. Aşa mi se pare noua găselniţă cu asistentele sexy, pe care fiecare realizator de emisiune vezi-Doamne serios şi-o cocoţă pe scenă la loc de cinste, cu picioarele la vedere. Da, toată lumea are acum asistentă. Ciutacu glumeşte că şi-ar lua şi el una, lumea se învârte că piţipoanca lui Capatos şi-a făcut poze cu telefonul.

Dar nu va ţine mult. Nu va ţine mult deoarece am încredere în simţul estetic al telespectatorilor români. Consider, deşi poate sunt idealistă şi credulă, că frumuseţea unei femei se citeşte şi în privirea ei. Fotomodelele cele mai cotate, actriţele cele mai adorate de la Hollywood, toate au un "ceva" în privire. Ceva care, dacă nu e inteligenţă, e totuşi o rudă apropiată a ei. Orice poză, orice campanie publicitară de succes care are o gagică drept imagine este datorată şi faptului că gaicile astea îţi captează atenţia prin modul cum te privesc.

Ori, uită-te în ochii unora cum este Loredana lui Capatos. Blondă, da. Cu silicoane, da. Cu picioare lungi, da. Cu privirea goală. Cu o privire care nu spune nimic. Cu o privire care inspiră cel mult milă, în niciun caz siguranţă pe sine, sex-appeal şi vino-ncoa. Văd că aparent e bunoacă, dar nu are nimic special, nimic care să te ţină cu ochii zgâiţi la emisiune.

Fizicul e un factor, dar nu ajunge pentru a atrage atenţia... Ar fi trist să fiu singura care gândeşte aşa.