Blog challenge - Day 28: De ce mi-e dor

... de stat la soare.

Blog challenge - Day 27: O problemă

Atât de aproape de finalul provocării și atât de aproape de începutul sesiunii, tema de astăzi este "O problemă pe care am avut-o." Și va fi una proaspătă, apărută ieri via Răzvan:

Un cal e priponit de un stalp dintr-un gard circular. Ce lungime trebuie să aibă funia de care e priponit calul pentru ca acesta să poate paște iarba din exact jumătate din suprafața ariei încercuite de gard?

E ultima problemă pe care am avut-o, ce poate fi mai exact de atât?

Blog challenge - Day 25+26: Atracție

Am sărit peste ziua a 25-a în parte din cauza lipsei de timp, dar și pentru că titlul era "Cineva care mă fascinează", titlu care mi-a amintit, de altfel, de articolul de wikipedia despre fascinare și mi-am zis că o domnișoară adevărată nu tratează acest subiect pe blog... dacă mă înțelegeți. Ei bine, ziua a 26-a are ca temă genul de persoană care mă atrage.

Cu riscul de a mă repeta a nuștiucâta oară cu privire la masculinitate, îmi plac băieții îngrijiți, dar nu metrosexuali. Prefer bruneții cu ochi căprui sau negri și am o slăbiciune pentru oareșce aroganță. În rest, lucrurile de bază: inteligență, simțul umorului, alea alea...

Blog challenge - Day 24: Film

Provocarea pentru ziua  a 24-a spune doar atât: care e filmul tău preferat și despre ce e vorba? Răspunsul meu e scurt și la obiect, unii ar spune că e un răspuns de criză, deși e mai degrabă un răspuns de "aproape în sesiune". Filmul meu preferat este Gattaca, un film pe care îl recomand tuturor. Și este vorba despre cei care dau 200% în ceea ce fac. Nu spun mai mult, ca să nu dăm în spoilere.

Blog challenge - Day 23: Cinci băieți faini

A 23-a zi e chiar frumoasă. Cică să dau 5 nume și poze corespunzătoare de bărbați cunoscuți care îmi plac mie. Pe care îi găsesc a fi atractivi carevasăzică... Să fie atunci
Gerard Butler

(vroiam să pun și poza de la linkul de aici dar umblă și mama pe blog)

Ethan Hawke

James Franco

Hayden Christensen

Christian Bale

Nu știu dacă am cele mai bune gusturi, dar băieții ăștia... chiar nu sunt răi.

Blog challenge - Day 22: Cum am crescut în ultimii doi ani

No comment. Pentru asta aveți prea mult material la dispoziție pe blog.

Blog challenge - Day 21: Un show

În ziua cu numărul 21, sunt provocată să vă scriu despre unul dintre show-urile mele preferate. Trebuie să recunosc că am stat puțin pe gânduri, ca să aleg un serial atât reprezentativ, cât și interesant, la care să îi fac reclamă astăzi. Așa că am poposit cu gândul, într-un final, la un serial cu care i-am molipsit pe vreo 2-3 colegi de liceu în trecut și despre care nu am mai vorbit de multă vreme. E vorba de Penn&Teller: Bullshit!, un serial care ridiculizaează șarlatania, credulitatea și prostia de peste tot, fără să se ferească de cuvinte... colorate. Mai exact, ceea ce fac ei este ca, în fiecare episod, să expună adevărul despre diverse fenomene, în majoritatea lor extra-senzoriale, și să combată lipsa de raționalitate legată de subiectul respectiv.

Penn și Teller aduc multe exemple pentru a-și susține ideile. Dincolo de modul inedit în care o fac, prin folosirea umorului și analogii de tot felul, punctul lor de vedere este valid și foarte bine construit. Cu teme variind de la vorbitul cu morții, la extratereștrii și terapie cu magneți, până la imigranți ilegali și exorcism, pur și simplu nu te poți plictisi la episoadele lor. Și apropo de imigranți, ca să vă dau un mic spoiler, vor angaja imigranți ilegali ca să construiască un zid ca între Statele Unite și Mexic, iar apoi să îl treacă, pentru a dovedi că întreg zidul stă acolo degeaba. Într-un alt episod (deși nu mai îmi amintesc dacă era cel cu Protecția Mediului sau cel cu apa îmbuteliată), vor convinge o grămadă de oameni să semneze o petiție împotriva dihidrogenului oxigenat (sper că am tradus cum trebuie), pentru că se folosește la centrale nucleare și provoacă urinare. Da, da, chiar au convins oamenii să semneze pentru interzicerea apei...

Vă las cu o secvență de medicină alternativă și sunt convinsă că dacă vă uitați la primele 2-3 episoade, o să vă uitați la tot serialul.

Blog challenge - Day 20: Educația

În a douăzecea zi, sunt provocată să explic cât de importantă cred eu că este educația. Așa că voi relua încă odată și voi încerca să clarific, pe cât posibil, ideile deja expuse legate de acest subiect. Consider că oamenii trebuie să deprindă abilități de a conviețui cu semenii lor într-un mod cât mai armonios, în același timp împlinindu-și propriile dorințe în viață. A fi civilizat este pentru mine singura etichetă care contează cu adevărat. Nu fac discriminări legate de rasă, religie, sex sau orice altceva, însă voi desconsidera oricând mârlănia și lipsa de bun simț (a se vedea și ziua 19).

Și, cum nimeni nu se naște învățat, acesta ar fi primul lucru din "programă". Chiar și cei mai proști trebuie învățați să funcționeze în societate, acesta fiind nivelul minim de educație la care să ajungă oricine. Apoi, cred în împlinirea potențialului. Dacă un copil are capacitatea de a învăța (și aici nu mă refer la lene, pentru că hărnicia în învățare se poate educa), atunci ar fi superb dacă i s-ar pune la dispoziție toate resursele de care are nevoie. Din păcate, sistemul educațional nu este construit de asemenea natură încât să stimuleze pasiunea pentru materie, iar cu noile reforme se merge mai mult înspre mai rău decât înspre mai bine. Însă am promis că voi vorbi despre importanța educației, nu despre lipsurile sistemului.

Mințile tinere sunt o resursă incredibilă. Și cu asta am spus totul.

Blog challenge - Day 19: Lipsa de respect față de părinți

Presupun că s-a înțeles și din titlu care e tema de astăzi. Ei bine, eu am avut norocul de mă naște într-o familie de oameni educați, civilizați și normali, care au ținut la a imprima acest comportament și copiilor lor. Cu alte cuvinte, nici eu și cred că nici sora mea nu suntem în eșalonul 2 al civilizației.

Ei bine, respectul față de părinți mi se pare premisa fundamentală de la care pornește respectul pentru societate, deci pentru toți ceilalți oameni, o caracteristică dezirabilă pentru a funcționa ca om normal. Nu sunt eu nici psiholoagă, nici pedagog, dar cred că un copil, dacă nu învață măcar să își respecte părinții, atunci ce să mai sperăm la respect pentru profesori, colegi, prieteni, participanți la traficul rutier și, de altfel, orice altă persoană cu care copilul respectiv ia contact. Pentru că părinții modelează o imagine a viitorului fiecărui copil; am auzit atâția copii mici spunând că vor să aibă slujba mamei/tatălui când se fac mari sau că vor să se căsătorească cu cineva ca tata/mama. Cu alte cuvinte, ei preiau trăsături de comportament de la părinții lor, semănându-le nu doar genetic, ci comportamental.

O famile fericită e cea unde toți se respectă între ei. Atenție că, prin asta, am spus că nu doar copiii au datoria de a-și respecta părinții, dar e frumos ca și părinții să le răspundă cu același respect, să le ia în considerare părerea și să argumenteze orice regulă impusă. Nu cred că în 2011 mai merg replici precum "Tu ești mic/ă, știu eu mai bine decât tine!" sau "Pentru că așa am zis eu." Așa că hai să creștem puțin, atât copiii (care le datorează părinților multe, dintre care cel mai important lucru este respectul), cât și părinții (care ar trebui să constate că respectul nu e niciodată menit a fi unilateral).

Blog challenge - Day 18: În ce cred

În această zi înaintată a provocării, se presupune că trebuie să vorbesc despre lucrurile în care cred sau, cu alte cuvinte, "my beliefs". Sunt, mai mult sau mai puțin, o persoană idealistă. Cred în capacitatea oamenilor de a realiza lucruri mari prin puterea minții, prin disciplină... cred în evoluția frumoasă a oamenilor în viață, spre un viitor pe care ei și-l doresc și în cadrul căruia pot face bine.

Cred într-un mod interesant și chiar egoist de a trăi, atât timp cât nimeni altcineva nu are de suferit. Cred în comunicare și în capacitatea oamenilor de a se îmbunătăți unii pe alții, prin experiențe, comunicare și afecțiune. E vorba mai ales de comunitățile mici, de familie, de prieteni, de colegii de la care merită să învățăm. Cred în puterea educației, în cultură și, mai ales, în bunul simț. După cum am mai spus de atâtea ori, aș prefera să am în preajmă proști cu bun simț, decât oameni care se cred deștepți și, drept urmare, sunt umflați de aroganță și mârlănie.

Blog challenge - Day 17: Highs & Lows

Ziua a 17-a e despre Highs & Lows (cele mai bune şi cele mai rele lucruri) ce mi s-au întâmplat în ultimul an şi am ales să mă exprim grafic:

Blog challenge - Day 16: Muzica de azi

Contrar a ceea ce cred majoritatea cititorilor mei, care s-au obişnuit cu stilul acid şi remarcile răutăcioase, nu sunt întotdeauna Gică Contra. Tema de astăzi este legată de muzica mainstream contemporană şi ceea ce cred eu despre ea. Sinceră să fiu, nu sunt foarte multe de zis.

În primul rând, cea mai bună muzică pe care am ascultat-o nu era contemporană şi nici foarte mainstream. Îmi place foarte mult să ascult rock classic, chiar şi metale grele de tot soiul, oldies but goldies, astea fiind în general piese cu mult mult feeling, cu mesaj şi cu instrumentaţie. Trupa mea preferată este Opeth, tocmai datorită combinaţiei între intensitatea melodiei, variaţia ritmului şi versurile de-a dreptul poetice. Tot între preferate mi se numără şi Queensrÿche, pentru că sunt ai naibii de expresivi, mergând până la recuzită ca să îşi spună povestea. De la noi îmi place Luna Amară şi Cargo, iar, în rest, depinde de starea în care mă aflu dacă aleg ceva spurcat (Slayer, Testament şi alte trupe pe care mama, care îmi citeşte blogul, n-are rost să le caute pe google că nu e aşa interesant) sau ceva liniştit (Red Hot Chilli Peppers, Scorpions), ceva clasic şi puternic ca Aerosmith sau Metallica sau ceva mai zbenguicios ca Placebo sau Wintersun.

Însă, mă repet, nu sunt Gică Contra. Ascult foarte multă muzică mai slabă din punct de vedere calitativ şi pe care o voi uita complet în 2-3 ani. O ascult pentru că, în general, e muzică alertă şi bună de dansat. În sesiune îmi pun OneFM în VLC, pentru că muzica lor are un ritm bun pentru învăţat şi nu mă duce niciodată pe gânduri, aşa cum o fac unele piese de prin playlistul meu calitativ. Ascult muzică mainstream ca să fiu la curent cu ce se mai pune prin PHI18, să văd ce mai scot românii (care, din câte am înţeles, cam rup gura târgului european în materie de muzică, de la Inna încoace) sau pur şi simplu când am chef de dansat aiurea prin casă. Uneori fac mici obsesii de câteva zile, în care aceeaşi piesă nou apărută o ascult aproape încontinuu (am trecut prin asta cu Fly Project - Goodbye, Don Diablo & Dragonette - Animale, Far East Movement - Like a G6, şi Deepside Deejays - Never be alone, încă sunt acolo cu E.T. al lui Katy Perry). Nu îmi place în mod deosebit Lady Gaga, deşi în materie de stil vestimentar şi look al vedetelor, pare să dea tonul. Sunt câteva piese care mă calcă pe nervi ceva de groază (J.Lo & Pitbull - On the floor, Jessie J - Price Tag, Black Eyed Peas - The Time), dar şi piese pe care le citez în mod frecvent, ca Sak Noel - Loca People. Ascult chestii făcute pentru mişcare, ca Lucenzo - Vem dancar kuduro, Kesha - Blow, Afrojack - Take Over Control, Sasha Lopez - All my people, Nick Kamarera & Mike Diamondz - Thailanda, Narcotic Sound - Danca Bonito, ROA - Ne place şi multe altele. Ce trebuie menţionat, totuşi, e că în cazul muzicii comerciale nu pot să îmi stabilesc preferaţi, pentru că majoritatea trupelor scot una sau două piese şi apoi se scufundă în anonimat, iar cele care rămân în faţă mai mult timp se... "strică".

Numa' bine până mâine şi multe audiţii plăcute.

Blog challenge - Day 15: Tumblr?

La jumătatea provocării, cică ar trebui să spun care sunt "my favorite Tumblrs"... dar nu folosesc. Aşa că mai bine vă spun care e videoul meu de referinţă. Sigur, petrec destul de mult timp online, printre tot felul de prostii, încât să umplu sute de minute doar din filmuleţele cu proşti de pe youtube pe care le-am văzut până acum. De la şasă cai la deci mă-nţelegi, de la culmea etilotestului la cu piciorul rupt la TM Base, de la reportaj vasluian la Gigi Becali şi matematica şi de la îmi beam apa minerală, trecând prin burlane rupte şi ajungând la inegalabilul Petre... Şi nici nu mi-am început lista calumea.

Însă, dincolo de toate astea, am un filmuleţ la care mă întorc mereu. Un video care exprimă proasta educaţie şi care ar trebui pus ca referinţă în dicţionar la cuvintele meltean, ghiolban, ţugulan şi toate sinonimele lor. Este vorba despre Ţăran în Spania. Ei bine, Ţăran în Spania, personajul, e cu o clasă deasupra tuturor celorlalte personaje făcute faimoase datorită Internetului. E mai interesant decât băieţii cu telecomanda, mai misterios decât Perversu' de pe Târgu Ocna şi cu siguranţă mult mai captivant decât Fernando de la Caransebeş. Ţăran în Spania e needucat prin excelenţă şi filmuleţul lui e mai mult decât "hai să râdem de prostia altuia", mergând mai degrabă spre tragi-comedie, spre ironie fină şi lăsând în spate un gust amar. Nu e beat sau retardat, ca majoritatea personajelor youtubiene, ci e pur şi simplu exponentul tagmei de căpşunari necivilizaţi după care suntem categorizaţi în Străinezia. Vi-l las spre vizionare, cu tot cu justificante profesional:

Blog challenge - Day 14: Memoria

A 14-a zi din provocare se referă la prima mea amintire. Şi, sinceră să fiu, probabil nici nu e o amintire propriu-zisă, ci ceva achiziţionat pe parcurs pe baza pozelor şi poveştilor. Totuşi, sunt destul de convinsă că amintirea e veridică.

Aveam un leagăn agăţat de grinda şopronului, în curtea bunicii mele din partea tatălui, numai bună pentru copii mici. Şi trebuie să fi avut vreo 3 ani când mă legănam odată şi l-am văzut pe străbunicul meu venind de la poartă spre intrarea în casă. Trebuie menţionat că străbunicul meu era un om foarte elegant, care, la o vârstă mai mult decât respectabilă, nu umbla niciodată nebărbierit sau cu haine rele. L-am văzut atunci, cu pălărie (elegantă, din aceea de tip fedora) şi cu bastonul, bătrân dar drept şi demn, umblând încet dar având aerul acela interesant al oamenilor în vârstă care au văzut multe, au citit multe şi au multe de spus. Amintirea mea se opreşte însă aici, şi am un gol destul de mare până la alte amintiri din fragedă pruncie. Cu toate astea, mă reîntorc cu drag la această amintire, mai ales că străbunicul meu a murit când eram foarte mică şi mi s-au spus foarte multe despre el. Pe lângă asta, cele câteva imagini au, în mintea mea, un aspect prăfuit şi colorat în sepia, dar simplul fapt că ele există mi se pare interesant.

Blog challenge - Day 13: Vizită

Am ajuns şi în ziua a 13-a a provocării şi, încet-încet, ne apropiem de jumătate. Astăzi, subiectul este "Un loc unde aş vrea să locuiesc, sau pe care aş vrea să îl vizitez". Ei bine, acum doi ani am fost la Londra, după ce am câştigat un concurs de eseuri. Cea mai clară imagine pe care mi-o amintesc nu este însă nici London Bridge, nici Madame Tussauds, nici schimbarea gărzii de la Buckingham, ci, dimpotrivă, ceva aparent trivial: harta metroului.

În Londra, harta metroului e foarte colorată, numele liniilor sună frumos (Jubilee, Metropolitan, Piccadilly), ţin minte că am coborât la Earl's Court, Holborn, King's Cross, iar orientarea se făcea atât de simplu, încât nici dacă vroiai să te pierzi nu reuşeai. În metrou se citea, se asculta muzică în căşti sau se discuta discret. Pe lângă reclame, unele panouri aveau poezii (strânse, de altfel, şi într-un volum numit "Poems of the Underground" pe care îl ţin în sertarul de la birou şi astăzi). Pentru mine, metroul londonez a însemnat că mă pot descurca singură în ceea ce pare un hăţiş dar e, în fond, simplu. Am ştiut atunci că am crescut, că m-am maturizat, că pot să păşesc în viaţa reală fără să mă tem de copilării, fără întrebări de genul "oare sunt în stare?", "oare voi putea realiza ceva?", "oare voi vedea ceva remarcabil în lume?". S-a potrivit foarte bine şi pe vârsta de 18 ani, pe care am conştientizat-o ca majorat mult mai bine atunci, în Londra şi la întoarcerea din Londra, decât în ianuarie, când am împlinit vârsta.

Am plâns când am plecat, de a sărit cămaşa de pe mine. Lăsam în urmă un loc atât de civilizat, atât de disciplinat şi de bine organizat, plin de oameni cu un simţ al responsabilităţii fantastic, un loc al bunului gust, fără gunoaie şi mizerie şi, în definitiv, un loc atât de diferit faţă de tot ceea ce văd aici în fiecare zi. Mi-ar plăcea mult să mă întorc acolo, să revăd, cu alţi ochi, tot ceea ce am văzut şi să adaug noi obiective. Şi, de asemenea, mi-am cumpărat multe ţoale faine şi ieftine de la Primark, care deja încep să mă lase şi ar trebui schimbate pe unele noi. Data viitoare... minim trei perechi de skinny jeans îmi iau.

Blog challenge - Day 12: Bullets

Mi-e simpatică ziua cu numărul 12. "Bullet your whole day" e în engleză şi nici nu ştiu cum s-ar traduce în română în asemenea măsură încât să păstrez sensul. Să zicem că fac o listă cu tot ceea ce am făcut astăzi:

• Snooze de la 5:30 până la 6:00
• Preparat una bucată baghetă Bistro
• Făcut patul şi ordine în casă
• Laborator ~jim după o bârfă mică cu Ionel
• 3 felii de pâine prăjită de criză, cu cimbru şi busuioc (delicioase, de altfel. Data viitoare, când nu am musafiri, pun şi usturoi)
• proiect DSD cu Dodo
• lucrat în GIMP la fotoşopuri (e prea mainstream să faci fotoşopuri în Photoshop)
• deschis LyX, jucat cu template-uri
• început documentaţia la DSD (mândră mi-s cu LaTeX-ul)
• Nesquick + final de sezon de Chuck

...şi în curând o porţie de somn, cât să-mi ajungă înainte de cursurile de mâine.

Blog challenge - Day 11: 10 melodii

Provocarea de azi era să îmi pun iPod-ul pe shuffle şi să scriu 10 piese care apar. Ei bine, având în vedere că nu am iPod, presupun că şi playerul de muzică de pe desktop e la fel de bun. Rezultatele sunt după cum urmează:

1. Aerosmith - Dream on
2. The Pussycat Dolls - I don't need a man
3. Lustra - Scotty doesn't know
4. The Veronicas - Revenge is sweeter than you ever were
5. Lil Wayne - Lollipop
6. Kings of Leon - Use somebody
7. Placebo - The bitter end
8. Bush - The chemicals between us
9. Queen - Killer Queen
10. Paramore - Misery business

Blog challenge - Day 10: Prima iubire

Mai ţineţi minte când era la modă trupa Andre? Pe undeva prin tinereţile lor, aveau un refren ascuţit şi mult prea cunoscut marelui public, "Prima iubiiiiiiire". Ei bine, a zecea zi a provocării mă îndeamnă să scriu despre prima mea iubire şi să fiu a naibii dacă nu e unul dintre cele mai dificile lucruri să vorbeşti despre sentimente pe un blog pe care îţi petreci majoritatea timpului luând în băşcău diverse chestiuni.

E şi normal ca prima mea iubire să nu fi fost cea din filme, ci mai degrabă genul de zbatere nebună, adolescentină şi deloc raţională, pentru care am bătut, răzgâiată, din picior, de nenumărate ori pe parcursul a trei ani, până mi-a trecut. Într-un final, tipul şi-a găsit o prietenă extrem de frumoasă şi cred că şi deşteaptă, iar eu am ajuns să iubesc din nou... dar asta e altă poveste, mult prea proaspătă. Revenind, prima mea iubire era un băiat tare bun, cu referinţe grozave (i s-a spus şi mamei că ar fi un băiat "excepţional"), deştept brici, cu preocupări comune, deloc urât şi cu un simţ al umorului teribil. Am trecut, cu el, prin etape care mai de care mai stupide, de la "hai să ne împăcăm o zi" până la lipsa salutului, de la "hai să ne ţinem de mână în parc" la stressul legat de examene şi aşa mai departe.

Dar nu regret nimic din cele ce s-au întâmplat, mai ales că, dacă ar fi să ridicaţi mâna cei care nu aţi avut o poveste asemănătoare în tinereţe, nu aş vedea prea multe mâini. Şi asta nu pentru că sunteţi în spatele monitorului, departe de raza mea vizuală, ci pentru că, statistic vorbind, toţi avem o primă iubire care ne învaţă multe despre viaţă. Pe mine, trei ani m-au învăţat că pot obţine tot ceea ce îmi doresc, dar nu când ceea ce îmi doresc ţine de fericirea altuia. M-au învăţat că stressul şi irascibilitatea resping oameni, că există sentimente şi că le pot avea. M-au învăţat că uneori, lucrurile pur şi simplu nu se potrivesc sau sunt prost sincronizate şi că orice ipoteză de tipul "oare cum ar fi fost?" e (scuzaţi expresia) futilă. Şi, cel mai important, m-au învăţat că totul trece, dacă i se dă timpul şi oportunitatea să treacă.

Băiatul cu pricina nu cred că îmi citeşte blogul. Dar dacă o face... Doamne-ajută-ţi şi noroc în toate cele, că astea îs amintiri din epoca de piatră, care cred că nu mai afectează pe nimeni. Iar, pentru cei care aşteaptă scrieri mai interesante, ziua a 11-a din blog challenge promit că nu are sirop.

Blog challenge - Day 9: Despre viitor

Subiectul de azi: "Cum îmi văd viitorul"... Acoperit deja în mare parte în ziua a doua. Dar promit că mâine am o provocare dificilă şi destul de interesantă...

Blog challenge - Day 8: Satisfacţia vieţii

A opta zi sună cam aşa: "Descrie momentul în care ai fost cel mai mulţumită de propria viaţă". Din nou, e una din zilele cu puţin text, pentru că încă nu sunt atât de înaintată în vârstă încât să am o viziune largă asupra vieţii. Pot spune că am avut un moment major de fericire atunci când am intrat la liceu acolo unde am vrut, atunci când am intrat la facultate unde am vrut şi, de asemenea, când am văzut cum evoluează lucrurile pentru mine în noul context... Să zicem că ziua în care sunt cel mai mulţumită de propria viaţă este, întotdeauna, mâine.

Blog challenge - Day 7: Horoscop

A şaptea zi a provocării mă vrea descriind zodia mea şi dacă mi se potrivesc caracteristicile ei. Mi-a fost tare groază să mă apuc de gândit un post, pentru că nu cred o iotă din horoscoape. Dar, dincolo de scepticismul meu (sunt atât de generale descrierile zodiilor şi horoscoapele în general, încât fiecare zodie se potriveşte oricărui pasionat de horoscoape, vezi şi experimentele lui James Randi), am să mă complac în descrierea zodiei Capricornului, luată de pe acvaria.ro.

Nativul in Capricorn este un om care se va face cu siguranta remarcat intr-un anumit domeniu al vietii sale. Este o persoana motivata sa atinga o anumita pozitie in plan social, cat mai sus posibil, si are toate sansele sa se ridice ca sa se auda de el intr-o zi la nivel mai larg.

Până acum, sunt complet de acord. Mi-a plăcut mereu să fiu în centrul atenţiei, să cunosc şi să fiu cunoscută de multe persoane. Mai mult, m-au nimerit chiar şi la îmbrăcăminte:

Se imbraca intotdeauna clasic si sobru, depasind cu mult varsta pe care o au. Vor sa arate o imagine de oameni seriosi, care impun respect, deci nu-i vor lipsi niciodata costumele tip business.

La meserii potrivite, nici nu e cazul să spun că au trecut şi "inginer". Totuşi, unele detalii nu mi se potrivesc: Nu prefer casele bătrâneşti sau locurile cu încărcătură romantică, peşterile sau mănăstirile. Nu mă încântă muzica de meditaţie şi relaxare, urăsc iernile, 70% dintre cadourile propuse pentru un Capricorn mi se par idei groaznice şi nu am mai mâncat cartofi de vreo 2-3 luni încoace.

Ce mi s-a părut totuşi interesant, a fost secţiunea "Cum iubeşte Capricornul?" care îmi explica totul despre modul în care aleg parteneri cu statut social ridicat, loiali, răbdători, responsabili şi care să îmi împărtăşească aspiraţiile profesionale. Căsătoria ar fi, pentru mine, demnă de abordare raţională, cu mai puţin sentiment şi mai multă minte, ceea ce mi se pare just; când alegi pe cineva cu care să-ţi petreci restul vieţii, o gândeşti bine înainte. De asemenea, Capricornii sunt capabili să se sacrifice pentru partenerul lor, ceea ce, din nou, aş spune că e un gest potrivit într-o relaţie. Pe de altă parte, finalul secţiunii conţine o serie de subiecte extrem de seci şi de plictisitoare care, teoretic, pot fi aduse în discuţie pentru a atrage un nativ din Capricorn şi care nu m-au impresionat deloc.

A trecut şi ziua asta. Cel mai dificil subiect de până acum, pentru că tocmai am scris alineate întregi despre ceva ce puteam rezuma într-o frază, citat din tata (şi, total independent, Penn Jillette): "Capricornii nu cred în horoscop". Vă aştept cu câte o postare şi zilele următoare, care vor fi - sper! - mai interesante.

Blog challenge - Day 6: 30 facts about me

1. îmi plac numerele impare şi cele prime
2. fac facultatea serios
3. mi-e frică de înec (pot înota doar cu nasul afară din apă, nu suport să fiu aruncată în apă sau scufundată), am fobie de dentist
4. îmi plac dulciurile, dar prefer calitatea, nu cantitatea: i.e. o îngheţată Mars sau un ou Kinder bat 3 tablete de ciocolată oricând
5. urăsc spălatul vaselor, mă plictiseşte îngrozitor
6. îmi doresc un Mini Cooper roşu
7. îmi plac pantofii şi fustele/rochiile, dar nu shopping-ul
8. mă enervează degetele de la picioarele oamenilor
9. am unghia şi pielea din vârful degetului mijlociu de la mâna dreaptă deformate de la scris
10. mă gâdil dacă mi se suflă pe burtă
11. răcesc când se face frumos afară
12. culoarea mea preferată este roşu (şi cred că mă şi reprezintă)
13. am o dependenţă de Coca-Cola rece
14. sunt habotnica diacriticelor, le folosesc peste tot mai puţin pe messenger, unde mi-e greu să tot schimb ca să pun emoticoane
15. la stress, îmi mestec inelele de pe mână
16. când eram mică eram mult mai mofturoasă la mâncare
17. am avut câine, papagali, acvariu de peşti, pisică şi o răţuşcă
18. sunt afonă
19. urăsc filmele/desenele dublate, prefer subtitrarea
20. nu mă pot decide când mă întreabă cineva care e cartea mea preferată
21. îmi plac fetele frumoase (nu în mod proactiv, dar le apreciez frumuseţea)
22. am o rochie albă de vară cu buline roşii, superbă, sexy şi totuşi drăguţă, care mi se potriveşte perfect ca personalitate, dar nu mă lasă mama să o port, pentru că mi se vede celulita
23. am, din naştere, multe aluniţe mici pe faţă şi pe corp
24. am luat Cambridge Exam of Proficiency in English (CPE) cu grade A
25. clorul şi vinul alb îmi declanşează alergii
26. am picioare şi palme mici, port 35 la pantofi
27. parfumul meu este Playboy – Play it lovely
28. prefer să scriu cu stilou, nu cu pix
29. apăs butonul de Snooze de multe ori dimineaţa
30. obişnuiam să îmi rod unghiile

Blog challenge - Day 5: Gânduri sinucigaşe

Ziua a cincea e scurtă de tot. Se propune să povestesc despre un moment când m-am gândit să îmi pun capăt vieţii. Răspunsul meu e niciodată. Nu am ce povesti. Viaţa e mult prea faină ca să se sfârşească aici.

Blog challenge - Day 4: Religia

Să se înţeleagă din start că nu îmi impun propriile păreri, idei sau concepţii asupra nimănui. Nu scriu lucrurile astea ca să conving pe cineva, ca să convertesc sau ca să pun semne de întrebare. Scriu pentru că ziua a patra a provocării urmăreşte viziunea mea asupra religiei. Ei bine, mă situez într-o zonă atât de problematică, încât cunoscuţii mei foarte creştini se vor revolta împreună cu toţi cunoscuţii mei atei. Mă consider deistă, în ideea în care cred în Dumnezeu, dar nu sub formă de bătrân cu barbă care scrie în catastif când dăm bani la cerşetori şi când trecem strada pe linie continuă, ci sub formă de set de legi ale frumosului, legi matematice şi fizice care ţin Universul laolaltă, aspiraţie ideală, simbol. Nu cred că îl interesează prea mult problemele noastre minore, sau că se preocupă de lucruri mărunte ca cele enunţate mai sus. Avem, ca rasă, ceva deosebit, ceva ce merită urmărit, dar cu siguranţă că nu merită modificat în mod activ. E prea uşor să aşteptăm o schimbare divină şi să stăm în faţa televizorului cu sămânţa. Sintetic deci, nu cred că Dumnezeu, în forma lui de idealitate, se preocupă în mod activ când i se cere o jucărie sau un Maybach.

Am apreciere pentru ceea ce ne-a spus profesorul de religie în clasa a doisprezecea, cum că religiile sunt doar linii de ghidare pentru om şi că fiecare avem propria noastră filosofie, mai apropiată sau mai îndepărtată de o religie formată. Mai cred că oamenii trebuie să fie buni şi că nu poate exista Rai doar pentru catolici, sau Rai doar pentru ortodocşi sau doar pentru musulmani, ci doar Rai pentru oamenii buni. Nu e ca în restaurantele selecte, să te dea afară dacă nu porţi cravată. Dar ar trebui să ne trăim viaţa frumos aici şi să ne facem mai puţine griji legate de ceea ce se întâmplă după. Îmi doresc în primul rând să mor liniştită, cu o viaţă trăită din plin, fără regrete şi, dacă este sau nu este ceva după, Ohm trăi şi Ohm vedea.

Dacă omul a fost creat de Dumnezeu? Aş înclina să cred că dacă Dumnezeu, cel pe care l-am descris în primul paragraf, ar fi "dat un bobârnac existenţei" e posibil ca, la un moment dat, să fi dat un bobârnac şi existenţei unei rase superioare (adică cea umană, înzestrând-o cu raţiune, conştienţă de sine şi capacitatea de a face raţionamente logice). Sunt dispusă să cred că totul s-a realizat în mod evoluţionar, de la început şi până acum, coordonat de ceea ce descriam mai sus ca legi matematico-fizice percepute ca entitate Universală, deci s-a folosit un fond organic evoluţionar. Pentru cei credincioşi, care vor probabil să personificăm mai mult apariţia oamenilor, aş spune să nu vă fie ruşine dacă organicul vostru se trage din  maimuţă, ci să vă bucuraţi că Dumnezeu a dat multe acelei maimuţe şi a făcut-o om.

Cam atât. Dacă sunt întrebări, sunt dispusă să le răspund în secţiunea de comentarii, atât timp cât discuţia se va purta la un nivel civilizat. Vă aştept la ziua a cincea.

Blog challenge - Day 3: Despre droguri şi alcool

A treia zi mă provoacă să scriu despre viziunea mea asupra drogurilor şi alcoolului. E un subiect delicat, mai ales că am promis ca, în cadrul acestei provocări de 30 de zile, să fiu cât se poate de sinceră în ceea ce voi scrie, de la siropul idealist de ieri până la subiectele la care sunt foarte, foarte tranşantă şi categorică. Da, ştiu că mama îmi citeşte blogul, dar nici mama nu e naivă să aibă impresia că la viaţa mea nu am băut o bere.

Nu am încercat niciodată droguri. Nu am încercat droguri uşoare, nu am încercat niciodată etnobotanice (deşi, dacă mi s-ar pune pistolul la tâmplă să încerc ceva, în cel mai extrem caz în care, ca să salvez viaţa mea sau a altuia, sau în orice altă situaţie ipotetică scandaloasă în care mi s-ar oferi alegerea, aş prefera marijuana etnobotanicelor). Nu condamn uzul drogurilor uşoare, însă alegerea mea este să nu încerc. Din motive cât se poate de personale. Am văzut om drogat şi nu mi s-a părut nici amuzant, nici interesant, nici dezirabil să ajung în starea respectivă. Mi s-a părut înfiorător, dureros, şi aş prefera să nu fi văzut niciodată.

Cât despre alcool, îi spun "da" cu moderaţie. Nu am băut niciodată cât să vomez sau să mi se rupă filmul. Nu mă îmbăt, maxim ce am făcut la viaţa mea a fost să beau până mă simţeam... bubbly. Să zicem că m-am pilit de vreo 4-5 ori în tot atâţia ani de când am voie la alcool. Şi niciodată, dar absolut niciodată, nu am făcut, din cauza alcoolului, ceva ce nu aş fi făcut trează. Pe lângă asta, filosofia mea despre viaţă este ca, atunci când fac ceva, să o fac calumea. Atunci când e vorba de distracţie, ştiu să mă distrez din cauza firii mele, din cauza faptului că sunt nebună şi îmi place să râd, să dansez, să fiu cu oameni şi să spun bancuri. De multe ori mi s-a spus "vai ce beată eşti" deşi nu consumasem strop de alcool, doar pentru că mă simţeam bine. Sunt de acord cu funcţiile de "lubrifiant social" al alcoolului şi înţeleg cum pe unii îi poate scăpa de inhibiţia de a păşi pe ringul de dans sau de a schimba două vorbe cu cineva, dar mie îmi lipsesc din start soiul ăsta de inhibiţii. Dansul (şi mai ales dansul cu cineva care se pricepe) este unul dintre cele mai "eliberatoare" senzaţii pe care le-am trăit vreodată şi îmi place la nebunie să dansez până îmi epuizez toată energia, mai puţin ce necesară să iau un taxi până acasă şi să mă trântesc în pat. Mai degrabă am nevoie de răcoritoare între două piese, decât de un impuls la dans.

În rest, nu prea beau pentru că nu am ce. Berea îngraşă în contextul în care mai bine consum caloriile alea pe o ciocolată, vinul roşu nu îmi place, iar vinul alb îmi catalizează alergiile (un nas de tip Niagara şi ochii umflaţi n-au binedispus pe nimeni niciodată). Beau uneori votcă amestecată cu mult suc, shoturi de tequila sau Jägermeister, dar nu în cantităţi industriale, pentru că, la 1.60m şi nu foarte multă masă musculară, îşi ating scopul mult mai devreme decât la majoritatea oamenilor.

Blog challenge - Day 2: În 10 ani

A doua zi din provocarea mea de 30 de zile e mai dificilă decât prima. Pentru că e una dintre întrebările acelea standard, cu răspuns siropos, idealist şi pentru care voi fi nevoită să "dau din casă", cum s-ar spune. Unde aş vrea eu să fiu în 10 ani? (atenţie că nu e unde mă văd, ci e efectiv versiunea idealizată).

În 10 ani aş avea 30 de ani. Mi-aş dori ca, până atunci, să am un doctorat. Preferabil să lucrez în cercetare şi să predau, dar să am şi alte activităţi. Mai în glumă, mai în serios, vorba lui tata, cineva tre' să aducă şi bani în casă, aşa că un soţ cu bani ar fi binevenit, dar în principiu sănătos şi iubitor să fie. N-am fost niciodată genul care se uită după banii altuia. Îmi plac banii, îmi place să am un trai comod, dar prefer să lucrez ceva ce să îmi placă, să mă duc cu drag la muncă, şi să câştig mai puţin, decât să mă complac în banalităţi şi să câştig mai mult. Cred că mi s-ar potrivi foarte bine meseria de profesoară, pentru că îmi place să vorbesc oamenilor, îmi place să le dau din cunoştiinţele mele şi din pasiunea mea pentru diverse lucruri şi nu mi-e frică să fiu în centrul atenţiei. Cred că aş trata materia cumva asemănător cu unii din profesorii pe care i-am avut până acum, şi aş fi apropiată de studenţi/elevi (sper totuşi că studenţi), dar corectă. Nu am făcut niciodată biologie la liceu cu doamna Vlaica, dar modelul meu de profesoară se situează undeva la intersecţia corectitudinii doamnei Vlaica sau a domnului Creţ, cu seriozitatea francă a domnului Sitaru, cu sârguinţa bunicii mele, cu pasiunea pentru propria materie a domnului Berindeiu, totul presărat cu sclipirile geniale, simţul umorului şi rigurozitatea legendarului cuplu Ivan-Gavrea.

Legat de activităţile extra-curriculare, mi-ar plăcea să fac fapte de caritate cu impact real (i.e. nu să dau bani la copiii sărmani din Africa, ci să construim o şcoală pentru aceiaşi copii sărmani, sau chiar pentru copii din România.) sau, în orice caz, să continui cu modul de viaţă şi de activitate cu care am fost obişnuită încă din liceu, prin asocierea cu oameni plini de dorinţa de a schimba lumea spre bine.

Revenind la soţul ipotetic, să zicem că pe la 30 de ani mi-aş dori să am deja şi un băieţel de vreo 2 ani, pe care să îl cheme Mihnea (sau Sergiu, Iulian, orice sună masculin şi totodată uşor pretenţios). Mi-aş dori ca mama să îmi fie undeva aproape, să poată să mă ajute cu copilul aşa cum bunicile mele m-au îngrijit pe mine multă vreme. Cred că şi tata l-ar iubi tare mult pe un eventual nepoţel. Aş vrea, de asemenea, să o văd pe Floriana fericită şi aflată deja pe drumul bun spre real adulthood.


Şi nu mi-ar strica nici o maşină personală micuţă şi roşie, de oraş. 

Blog challenge - Day 1: Being single

Acum vreo două săptămâni, am terminat o provocare de 30 de zile pe facebook, legată de 30 de piese cu diverse tematici, i.e., cântecul care mă face fericită, cel care mă face să dorm, cel care vreau să-mi fie cântat la nuntă şi aşa mai departe. Mi s-a părut o treabă foarte interesantă mai ales că poţi afla foarte multe despre o persoană din gusturile ei muzicale, iar 30 de cântece spun mult. O postare de blog însă spune mult mai mult, aşa că mi-a venit ideea să caut o provocare pentru blog, mânată fiind şi de dorinţa de a posta mai des. Deseori am inspiraţie, dar nu am subiecte, aşa că, timp de 30 de zile, vreau să vă dau să citiţi nişte lucruri interesante. Pe alocuri, nici mie nu îmi va fi prea uşor să le povestesc pe toate, dar totuşi, să începem.

Prima zi a provocării era după cum urmează:

Your current relationship. If single, describe how single life is.

Citisem undeva, sau probabil am văzut la una din conferinţele TED, o teorie foarte interesantă despre cum fericirea e sintetică. Adică nu depinde doar de contextul în care ne aflăm, ci mai mult de capacitatea noastră înnăscută de a vedea lucrurile într-un mod pozitiv. Aşadar, normal că voi spune că sunt single pentru că îmi place/îmi convine/mi-e bine să fiu single la momentul de faţă. Dar am şi argumente. În primul rând că am intrat, începând cu facultatea, într-o perioadă foarte algomerată şi foarte stresantă a vieţii, la care abia acum încep să mă adaptez cu adevărat.

Semestrul mi-e plin de activitate, de la mers, pe cât posibil, la toate cursurile, seminariile şi laboratoarele (fac facultatea asta serios!). Da, am lipsit la unele cursuri, însă la cele la care am lipsit am fost în general plecată din localitate (cu proiectul Viitor Inginer, cu care am corupt tineretul transilvănean să vină la Poli) sau cu baiuri prin oraş. În semestrul acesta, nu am lipsit niciodată ca să dorm sau "de lene", aşa cum am făcut semestrul trecut. Pe lângă asta, activitatea la OSUT, eventualele ieşiri prin PHI18 cu prietenii, mersul la sală de 3-4 ori pe săptămână, somn cât să fiu în stare de ceva a doua zi... toate îmi ocupă timpul până la 101%.

Am păţit, mai demult, ca din cauza programului şi a stresului, să îndepărtez oameni dragi. Şi, la momentul de faţă, să încerc să am o relaţie ar rezulta mai degrabă într-un eşec imens. Poate după a doua sesiune îmi voi revizui atitudinea, însă deocamdată... Cum e viaţa single pentru mine? Bună. Ca orice lucru pe care l-am făcut vreodată, îl epuizez la maxim până trec la următoarea fază. :)