Mai ţineţi minte când era la modă trupa Andre? Pe undeva prin tinereţile lor, aveau un refren ascuţit şi mult prea cunoscut marelui public, "Prima iubiiiiiiire". Ei bine, a zecea zi a provocării mă îndeamnă să scriu despre prima mea iubire şi să fiu a naibii dacă nu e unul dintre cele mai dificile lucruri să vorbeşti despre sentimente pe un blog pe care îţi petreci majoritatea timpului luând în băşcău diverse chestiuni.
E şi normal ca prima mea iubire să nu fi fost cea din filme, ci mai degrabă genul de zbatere nebună, adolescentină şi deloc raţională, pentru care am bătut, răzgâiată, din picior, de nenumărate ori pe parcursul a trei ani, până mi-a trecut. Într-un final, tipul şi-a găsit o prietenă extrem de frumoasă şi cred că şi deşteaptă, iar eu am ajuns să iubesc din nou... dar asta e altă poveste, mult prea proaspătă. Revenind, prima mea iubire era un băiat tare bun, cu referinţe grozave (i s-a spus şi mamei că ar fi un băiat "excepţional"), deştept brici, cu preocupări comune, deloc urât şi cu un simţ al umorului teribil. Am trecut, cu el, prin etape care mai de care mai stupide, de la "hai să ne împăcăm o zi" până la lipsa salutului, de la "hai să ne ţinem de mână în parc" la stressul legat de examene şi aşa mai departe.
Dar nu regret nimic din cele ce s-au întâmplat, mai ales că, dacă ar fi să ridicaţi mâna cei care nu aţi avut o poveste asemănătoare în tinereţe, nu aş vedea prea multe mâini. Şi asta nu pentru că sunteţi în spatele monitorului, departe de raza mea vizuală, ci pentru că, statistic vorbind, toţi avem o primă iubire care ne învaţă multe despre viaţă. Pe mine, trei ani m-au învăţat că pot obţine tot ceea ce îmi doresc, dar nu când ceea ce îmi doresc ţine de fericirea altuia. M-au învăţat că stressul şi irascibilitatea resping oameni, că există sentimente şi că le pot avea. M-au învăţat că uneori, lucrurile pur şi simplu nu se potrivesc sau sunt prost sincronizate şi că orice ipoteză de tipul "oare cum ar fi fost?" e (scuzaţi expresia) futilă. Şi, cel mai important, m-au învăţat că totul trece, dacă i se dă timpul şi oportunitatea să treacă.
Băiatul cu pricina nu cred că îmi citeşte blogul. Dar dacă o face... Doamne-ajută-ţi şi noroc în toate cele, că astea îs amintiri din epoca de piatră, care cred că nu mai afectează pe nimeni. Iar, pentru cei care aşteaptă scrieri mai interesante, ziua a 11-a din blog challenge promit că nu are sirop.
E şi normal ca prima mea iubire să nu fi fost cea din filme, ci mai degrabă genul de zbatere nebună, adolescentină şi deloc raţională, pentru care am bătut, răzgâiată, din picior, de nenumărate ori pe parcursul a trei ani, până mi-a trecut. Într-un final, tipul şi-a găsit o prietenă extrem de frumoasă şi cred că şi deşteaptă, iar eu am ajuns să iubesc din nou... dar asta e altă poveste, mult prea proaspătă. Revenind, prima mea iubire era un băiat tare bun, cu referinţe grozave (i s-a spus şi mamei că ar fi un băiat "excepţional"), deştept brici, cu preocupări comune, deloc urât şi cu un simţ al umorului teribil. Am trecut, cu el, prin etape care mai de care mai stupide, de la "hai să ne împăcăm o zi" până la lipsa salutului, de la "hai să ne ţinem de mână în parc" la stressul legat de examene şi aşa mai departe.
Dar nu regret nimic din cele ce s-au întâmplat, mai ales că, dacă ar fi să ridicaţi mâna cei care nu aţi avut o poveste asemănătoare în tinereţe, nu aş vedea prea multe mâini. Şi asta nu pentru că sunteţi în spatele monitorului, departe de raza mea vizuală, ci pentru că, statistic vorbind, toţi avem o primă iubire care ne învaţă multe despre viaţă. Pe mine, trei ani m-au învăţat că pot obţine tot ceea ce îmi doresc, dar nu când ceea ce îmi doresc ţine de fericirea altuia. M-au învăţat că stressul şi irascibilitatea resping oameni, că există sentimente şi că le pot avea. M-au învăţat că uneori, lucrurile pur şi simplu nu se potrivesc sau sunt prost sincronizate şi că orice ipoteză de tipul "oare cum ar fi fost?" e (scuzaţi expresia) futilă. Şi, cel mai important, m-au învăţat că totul trece, dacă i se dă timpul şi oportunitatea să treacă.
Băiatul cu pricina nu cred că îmi citeşte blogul. Dar dacă o face... Doamne-ajută-ţi şi noroc în toate cele, că astea îs amintiri din epoca de piatră, care cred că nu mai afectează pe nimeni. Iar, pentru cei care aşteaptă scrieri mai interesante, ziua a 11-a din blog challenge promit că nu are sirop.
Frumos scris articolul si adevarat cred. Prima iubire este intotdeauna de comparatie...
ReplyDelete