Am fost astăzi la Cité de Sciences, în Paris. Ieșind de la Planetarium, soră-mea observă că sunt într-o... stare aparte. Așa că i-am promis povestea ne-prescurtată, ne-cenzurată, pe blog cu proxima ocazie.
Nu sunt genul care apreciază foarte mult arta vizuală. Nu mă consider boemă, nu pretind să știu mare lucru despre pictură, sculptură, sau alte arte decorative. Dintre arte, cititul mă atinge la cel mai profund nivel, pentru că mă atrage în lumi fenomenale, necunoscute, pasionante, prin personaje deopotrivă extraordinare. Muzica, spre deosebire de mulți prieteni, care o “înțeleg”, care sunt pasionați de genuri de muzică exclusiviste și singulare, îmi poate plăcea fie pentru versuri, fie pentru linia melodică interesantă, fie efectiv pentru impulsul de a dansa (elemente de altfel independent). În fine, ideea principală este că Luvrul nu m-a impresionat enorm. Da, a fost frumos, am văzut-o pe Mona, am văzut multe multe multe tablouri și sute de artefacte din diverse culturi antice. Veți spune, cu un ton snob, că sunt o incultă și jumătate, dar nu despre asta vreau să vorbesc.
În ziua următoare, deci astăzi, am purces relativ târziu în zi spre Cité de Sciences, un complex aflat la vreo 2 stații de metrou de hotelul nostru și mie, personal, mi-a plăcut mult mai mult ca Luvrul. Nu spun nu spun că este mai accesibil, mai frumos, mai captivant sau că are o valoare culturală mai mare. Departe de mine acest gând. Dar spun că pentru mine, eu, care rezonez la mintea umană cea pătrunzătoare, la faptul că vrem să știm, la toate demersurile noastre de a afla mai multe, a fost o experiență în adevăratul sens al cuvântului.
Long story short, Planetarium este un imens teatru 3D, IMAX de fapt, în care, după o scurtă introducere legată de identificarea constelațiilor, se pornește un film narat în engleză de o entuziastă Whoopi Goldberg, realizat cu efecte geniale, de la planete care vin spre tine, particule rotitoare, stele... nu poate fi descris decât prin awesome. Și la momentul acela mi-au sărit în minte, aproape simultan, mai multe idei:
1. Cât de departe suntem, în România, de ideea de muzeu-experiență. Cât de puțin ne pricepem în a face ceva asemănător, ceva ce să lase oamenii cu respirația întretăiată la o expunere a faptelor științifice. Câtă tehnologie, cât entuziasm și câtă bunăvoință ne lipsește până la un astfel de Planetarium.
2. Cât de multe, și totodată cât de puține lucruri știm despre lumea care ne înconjoară. Cât de sublim este faptul de a fi om, de a cuceri universul cu mințile noastre și de a pătrunde secretele existenței. Nu tu adevăruri ușoare. Nu tu platitudini insignifiante. Ci noi și Universul. Eu. Tu, cititorule. Știm și vrem să știm din ce în ce mai multe și... fiecare pas făcut de omenire mă face să fiu mândră că aparțin unei rase care nu se mulțumește cu puțin.
Întotdeauna ne vom dori mai mult. Voi vrea pentru mine tot mai multe experiențe. Voi vrea comunitatea mea să aibă aspirații înalte. Voi vrea pentru țara mea condiții occidentale de culturalizare. Și voi vrea ca lumea în care trăiesc să crească prin știința și tehnologia care îi vor aduce bunăstarea și echilibrul de a-și dori mai mult. Mai multe experiențe, aspirații mai înalte, condiții mai bune și vise mai îndrăznețe.
