Dr. Frică

Sunt perfect de acord cu faptul că mersul la doctor/dentist este unul dintre cele mai neplăcute lucruri pe care omul trebuie să le facă în viață. Atenție puțin la exprimare: TREBUIE. Zilele trecute am aflat răspunsul unei întrebări mai vechi a mea, legată de obiceiul prost al oamenilor să amâne cât mai mult vizita la medici, până când o problemă devine insuportabilă.

Veți spune că într-adevăr, chiar dacă șansele la vindecare scad odată cu progresul bolilor, e greu să mergi la medic pentru că medicul e scump. Ei bine, voi spune că, printr-un asemenea comportament, în niciun caz nu se face economie. Pun pariu că o plombă costă mult mai puțin decât repararea vreunui absces dentar oribil. Scoaterea unui neg e probabil mult mai ieftină decât cauterizarea întregii mâini acoperite de negi lăsați să se înmulțească în prostie. În final tot la medic se ajunge, doar că tratamentul va fi mai greu și mai scump.

Dar, revenind, după ce mi-am bătut capul cu argumentele clasice, spuneam că zilele trecute am aflat adevăratul motiv. Frica. Frica și neamul prost.

Eram la ștrand în Călimănești și o fetiță se smiorcăia undeva în apropierea mea. Motiv pentru care două femei cu allură de domnul Goe încep să îi facă educație. Una (probabil mama) o ia în brațe, cealaltă îi spune pe un ton blând: “Fii cuminte că dacă nu te duce mama la injecție. Da,da... Vine doctorul și îți face injecție”. Cu tot respectul, femeia respectivă era o proastă.

De acum încolo (și pun pariu că nu e prima și ultima dată când i s-a spus o asemenea prostie monumentală) fetița va vedea mersul la medic ca pe un mijloc de pedeapsă. Pentru ea, medicul va fi acela care dorește să rănească, să facă rău și să pedepsească. Va crede că medicul e pus acolo ca să inflicte suferință asupra pacienților săi, fără să înțeleagă că medicul dorește chiar opusul. Orice tratament va fi perceput ca o pedeapsă. Îi va fi frică de doctor și va lăsa bolile să evolueze mult prea mult înainte de a acționa. Viitoarea generație va fi o generație de fricoși, din cauza unor proaste.

1 comment:

  1. Oricat de convingatori ar fi parintii sau societatea, cred ca cea mai importanta influenta o are gradinita. Atunci cind sunt o gramada de copii plingaciosi, speriati de injectie, generatia nu are cum sa fie altfel decit sperioasa. Gradinita e locul unde se invata frica de doctor. O mare vina o au si asistentele care trebuie sa-si faca treaba la norma, adica"azi impung 100!" si care de la al 10-lea nu mai are rabdare sa se ocupe de psihologia copilului. Dar nu poate fi altfel. Bine ca e si asa! Unele lucruri trebuie facuta, cu voia sau fara voia celor mici

    ReplyDelete