Bila albă:
John Williams - Duel of the Fates (Star Wars ep1)
Bila neagră:
Razboiul Stelelor - Cu tine, cu tine
Da, a doua e manea. Nici mie nu mi-a venit să cred că nu e la mişto numele formaţiei.
La per tu
De unde atâta lipsă de politeţe la televizor? Am impresia că toţi sunt într-o feerie a tutuitului şi a diminutivelor, indiferent cu cine vorbesc. Am fost uimită să văd, la schimbarea guvernului, culmea prostului gust, sub forma unui titlu de reportaj "Vine Boc, pleacă Tări". Păi cum pleacă Tări? Eu înţeleg că nu vă place mutra lui, că nu vă place cum a condus guvernul sau mai ştiu eu ce, dar de unde până unde aveţi dreptul de a-l cadorisi de sărbători cu diminutivul de Tări?
Spre exemplu, eu urăsc când oamenii îmi spun Căli. Sună de parcă aş fi reterdată, tâmpită, sau căţel maidanez. Şi, de obicei, cine are bun simţ şi aude că nu îmi place diminutivul ăsta, încetează să-l folosească. Având şi oareşce 7 ani de acasă, mi-e greu să îmi dau seama cum, ca moderator, îţi poţi lua invitaţii (poate să fie Ion Cristoiu, Fernando de la Caransebeş sau eleva porno, nu mă interesează) cu "tu", darămite să îi iei cu familiarisme!
Înţeleg să-i spui la colegul tău de platou "Busu", "Dani" sau "Adi", dar să-l faci pe primul ministru al ţării "Tări" e de-a dreptul grobian.
Apropo, v-o imaginaţi pe Alina Plugaru tratată distant cu "domnişoară Plugaru"? Aş vrea să văd un prezentator de emisiune care să aibă atâta bun simţ. Sau atâta ironie.
Spre exemplu, eu urăsc când oamenii îmi spun Căli. Sună de parcă aş fi reterdată, tâmpită, sau căţel maidanez. Şi, de obicei, cine are bun simţ şi aude că nu îmi place diminutivul ăsta, încetează să-l folosească. Având şi oareşce 7 ani de acasă, mi-e greu să îmi dau seama cum, ca moderator, îţi poţi lua invitaţii (poate să fie Ion Cristoiu, Fernando de la Caransebeş sau eleva porno, nu mă interesează) cu "tu", darămite să îi iei cu familiarisme!
Înţeleg să-i spui la colegul tău de platou "Busu", "Dani" sau "Adi", dar să-l faci pe primul ministru al ţării "Tări" e de-a dreptul grobian.
Apropo, v-o imaginaţi pe Alina Plugaru tratată distant cu "domnişoară Plugaru"? Aş vrea să văd un prezentator de emisiune care să aibă atâta bun simţ. Sau atâta ironie.
Un post care se poate citi cu un simplu/singur click
A început să mă scoată rău de tot din sărite treaba cu "un singur click": poţi să transferi bani cu un singur click, să accesezi subiecte de examene, poţi să faci cumpărăturile de Crăciun, poţi să te spovedesşti pă mess sau, mai nou, chiar să faci pe Big Brother cu copiii din parcuri.
Lăsând la o parte faptul că procesul implică nu numai mouseul şi calculatorul, ci şi tastatura, o conexiune la Internet, un sistem de operare, un browser funcţional, antiviruşi, precum şi efectiv să ştii adresa la care să te duci... Cică a apărut primul parc supravegheat cu camere video ale căror imagini ajung direct pe Internet, iar părinţii, cu un singur click, pot să vadă tot ce face copilul lor pe care l-au trimis la joacă. Adică nu tu pupături adolescentine, nu tu îmbrânceli, nu tu împins pe Gigel în noroi şi tras de cozi pe Andreea, că Big Brother e cu ochii pe tine... La fel şi nenea Raoul, vecinul de scară, în legătură cu care mami te-a avertizat ca nu cumva să intri în casa lui, sau să accepţi dulciuri de la el.
Pentru că părinţii nu ştiu cât vor sta să se zgâiască la pruncii lor, că doar i-au trimis afară, ca să nu mai aibă grija lor. Dar toţi psihopaţii, pedofilii şi obsedaţii vor fi 24/7 cu ochii pe puştii veseli din parcul on-line. Bună idee să cheltui bani pe un astfel de proiect. E ca şi super-bugetul programului de dat calculatoare la toţi elevii: bună, bună idee... (în loc să cheltui banii ăia pe nişte salarii de bodyguarzi la subiectele de bac şi de teze naţionale, doar-doar vor rămâne secrete şi nu vor trebui tocite de pe net, dar deja divagăm)
Lăsând la o parte faptul că procesul implică nu numai mouseul şi calculatorul, ci şi tastatura, o conexiune la Internet, un sistem de operare, un browser funcţional, antiviruşi, precum şi efectiv să ştii adresa la care să te duci... Cică a apărut primul parc supravegheat cu camere video ale căror imagini ajung direct pe Internet, iar părinţii, cu un singur click, pot să vadă tot ce face copilul lor pe care l-au trimis la joacă. Adică nu tu pupături adolescentine, nu tu îmbrânceli, nu tu împins pe Gigel în noroi şi tras de cozi pe Andreea, că Big Brother e cu ochii pe tine... La fel şi nenea Raoul, vecinul de scară, în legătură cu care mami te-a avertizat ca nu cumva să intri în casa lui, sau să accepţi dulciuri de la el.
Pentru că părinţii nu ştiu cât vor sta să se zgâiască la pruncii lor, că doar i-au trimis afară, ca să nu mai aibă grija lor. Dar toţi psihopaţii, pedofilii şi obsedaţii vor fi 24/7 cu ochii pe puştii veseli din parcul on-line. Bună idee să cheltui bani pe un astfel de proiect. E ca şi super-bugetul programului de dat calculatoare la toţi elevii: bună, bună idee... (în loc să cheltui banii ăia pe nişte salarii de bodyguarzi la subiectele de bac şi de teze naţionale, doar-doar vor rămâne secrete şi nu vor trebui tocite de pe net, dar deja divagăm)
De mere
O mai ţineţi minte pe tanti aia, bătrână şi simpatică de felul ei care se spăla pe cap cu oţet (Da' de ce?) de mere? Mi-a trecut şi mie prin cap astăzi, când am citit pe realitatea.net, un articol despre cum NU se spală românii.
Pentru că patru bucăţi de săpun pe an, două tuburi de pastă de dinţi şi patru kile de detergent nu sunt în niciun caz suficiente. Bun, poate nu eşti obsedat ca alţii (ca mine? probabil ca voi, cititorii mei?) să faci un duş în fiecare zi. Să presupunem că faci duş în fiecare săptămână, şi tot treci pragul de patru săpunuri pe an. Dar ai grijă! Dacă nu reutilizezi hainele împuţite pe care le-ai dezlipit de pe tine ca să faci duş, atunci s-au putea să spargi şi recordul la detergent, ceea ce nu-şi doreşte nimeni să facă...
OMG (ca să mă exprim barbar), la noi în casă nu se cumpără detergent sub gramajul de 6 kilograme, care dispar în aproximativ o lună. Asta înseamnă 6x12 luni : 4 persoane, aproximativ 18 kilograme de detergent pe an per capita, numai în familia mea. Vă daţi seama câţi oameni trebuie să fie care nu spală haine, doar pentru a contrapondera consumul nostru? De săpun şi de pastă de dinţi să nu mai vorbim...
Mă întreb dacă un studiu comparat ar putea să dea rezultatele consumului de parfumuri şi sprayuri pe care respectivii mari consumatori de săpun le folosesc pentru a acoperi mirosul. Ei, acolo aţi avea o surpriză... Pentru că sunt atâţia fandosiţi care put de la 5 metri a parfum şanel original cumpărat din piaţă, iar dacă te apropii, simţi şi mirosul de transpiraţie veche, combinată cu vin vărsat pe hainele care nu au mai văzut interiorul unei maşini de spălat de când erau în fabrică. Am văzut eu la "How it's made" că unele haine sunt spălate la sfârşitul procesului de producţie.
E o lume a extremelor.
Pentru că patru bucăţi de săpun pe an, două tuburi de pastă de dinţi şi patru kile de detergent nu sunt în niciun caz suficiente. Bun, poate nu eşti obsedat ca alţii (ca mine? probabil ca voi, cititorii mei?) să faci un duş în fiecare zi. Să presupunem că faci duş în fiecare săptămână, şi tot treci pragul de patru săpunuri pe an. Dar ai grijă! Dacă nu reutilizezi hainele împuţite pe care le-ai dezlipit de pe tine ca să faci duş, atunci s-au putea să spargi şi recordul la detergent, ceea ce nu-şi doreşte nimeni să facă...
OMG (ca să mă exprim barbar), la noi în casă nu se cumpără detergent sub gramajul de 6 kilograme, care dispar în aproximativ o lună. Asta înseamnă 6x12 luni : 4 persoane, aproximativ 18 kilograme de detergent pe an per capita, numai în familia mea. Vă daţi seama câţi oameni trebuie să fie care nu spală haine, doar pentru a contrapondera consumul nostru? De săpun şi de pastă de dinţi să nu mai vorbim...
Mă întreb dacă un studiu comparat ar putea să dea rezultatele consumului de parfumuri şi sprayuri pe care respectivii mari consumatori de săpun le folosesc pentru a acoperi mirosul. Ei, acolo aţi avea o surpriză... Pentru că sunt atâţia fandosiţi care put de la 5 metri a parfum şanel original cumpărat din piaţă, iar dacă te apropii, simţi şi mirosul de transpiraţie veche, combinată cu vin vărsat pe hainele care nu au mai văzut interiorul unei maşini de spălat de când erau în fabrică. Am văzut eu la "How it's made" că unele haine sunt spălate la sfârşitul procesului de producţie.
E o lume a extremelor.
Ştiu şi eu ce am...?
Emo nu sunt, viaţă naşpa nu duc, sunt la fel de sensibilă ca o cizmă şi totuşi, ceva în clipul ăsta atinge coarda mea sensibilă... Finalul îl văd întotdeauna printre lacrimi. Curios e că melodia în sine nu mă deranjează să o aud, dar clipul e superb.
Dacă totuşi, cu fiecare mişcare a noastră, renunţăm la o fărâmă de inocenţă? Şi dacă singurul mod de a o recăpăta este cel de a da timpul înapoi? Şi dacă ne bucurăm atât de puţin de lucrurile simple încât doar când vom fi bătrâni ni le vom aminti la adevărata lor intensitate? Trebuie să recunoaşteţi că e un clip bun, chiar dacă poate pe voi nu vă atinge cum mă atinge pe mine.
Ei, asta e. Postarea asta e mai cu efuziuni sentimentale.
Dacă totuşi, cu fiecare mişcare a noastră, renunţăm la o fărâmă de inocenţă? Şi dacă singurul mod de a o recăpăta este cel de a da timpul înapoi? Şi dacă ne bucurăm atât de puţin de lucrurile simple încât doar când vom fi bătrâni ni le vom aminti la adevărata lor intensitate? Trebuie să recunoaşteţi că e un clip bun, chiar dacă poate pe voi nu vă atinge cum mă atinge pe mine.
Ei, asta e. Postarea asta e mai cu efuziuni sentimentale.
Din partea colegului Avram
... care mi-a cântat piesa asta azi până mi-a ieşit pe nas. Aşa că iaca, una de la Victor Socaciu (atenţie, mai are din când în când limbaj obşcen):
Victor Socaciu - Mama Lor
Mama lor la toţi!
Victor Socaciu - Mama Lor
Mama lor la toţi!
Mamele ne laudă
Este cineva care are impresia că mamele nu îşi laudă copii? Cel mai probabil, dintre cei 30 de unici pe care îi am pe zi de obicei, mulţi accesează linkul de la statusul lu' mami, care v-a zis cât de grozavă e fata ei şi ce blog mişto are. Şi atunci de ce ne cramponăm pe declaraţiile mamei lui Emil Boc*, care îşi laudă băiatul?
Este deja a doua zi în care dau peste o ştire cu declaraţiile doamnei Ana Boc, care spune cât de cuminte era băiatul ei când era mic, că a intrat cu faţa curată în politică şi că e băiat tare deştept. Tot respectul meu pentru mămica lui Boc, dar Mediafax ce îşi tot introduce năsucul în familiile oamenilor, de parcă ar fi Libertatea/Click/CanCan? Din două, una: ori îşi bat joc de biata femeie pentru că poartă basma şi vorbeşte ţărăneşte, ori îi fac imagine de băiat bun la Boc.
Dacă e prima variantă, Mediafax mă dezamăgeşte. În general, ţăranii adevăraţi sunt mult mai admirabili decât mahalagiii nesimţiţi de prin oraşe, iar modul de vorbire incorect nu este în acest caz apanajul celor cărora le lipseşte învăţătura, ci ocazia de a fi învăţat. Apoi, mai sunt factorii de mediu: dacă cei din jurul Anei vorbesc la fel, degeaba fii-su e demagog cu dicţionarul de neologisme memorat la perfecţie. Mă distrează întodeauna cum bunica mea, care s-a născut la sat dar s-a mutat de tânără în Cluj şi preda matematică, are un limbaj corect când vorbeşte cu noi, dar, când apare verişoara ei din Baciu, o dă instantaneu pe accent rural.
Ce dacă mama lui Boc e mai de la ţară? Asta nu îl face pe el nici mai bun nici mai rău decât a fost, şi nu schimbă cu absolut nimic situaţia lui politică. Dacă prin reportajele astea se urmăreşte a-i da lui Boc o aură supranaturală de salvator politic de dreapta, dar cu origini care l-ar putea abate spre stânga**... mai daţi-i pace, că nu ne-am născut ieri. Boc şi aşa are o imagine destul de bună, păstraţi senzaţionalităţile astea pentru cazul în care va fi pătat şi va avea nevoie de ele.
*Nu am încă drept de vot, deci sunt apolitică. Nu am niciun interes să fac campanie pro sau contra Boc. Pot totuşi să îmi dau seama că în Cluj a aranjat destul de drăguţ, dar despre moralitatea lui nu pot să îmi dau cu părerea.
**De altfel, tot mai mulţi analişti preferă să considere aceste concepte, de dreapta şi stânga, ca fiind învechite şi lipsite de sens în societatea contemporană.
Este deja a doua zi în care dau peste o ştire cu declaraţiile doamnei Ana Boc, care spune cât de cuminte era băiatul ei când era mic, că a intrat cu faţa curată în politică şi că e băiat tare deştept. Tot respectul meu pentru mămica lui Boc, dar Mediafax ce îşi tot introduce năsucul în familiile oamenilor, de parcă ar fi Libertatea/Click/CanCan? Din două, una: ori îşi bat joc de biata femeie pentru că poartă basma şi vorbeşte ţărăneşte, ori îi fac imagine de băiat bun la Boc.
Dacă e prima variantă, Mediafax mă dezamăgeşte. În general, ţăranii adevăraţi sunt mult mai admirabili decât mahalagiii nesimţiţi de prin oraşe, iar modul de vorbire incorect nu este în acest caz apanajul celor cărora le lipseşte învăţătura, ci ocazia de a fi învăţat. Apoi, mai sunt factorii de mediu: dacă cei din jurul Anei vorbesc la fel, degeaba fii-su e demagog cu dicţionarul de neologisme memorat la perfecţie. Mă distrează întodeauna cum bunica mea, care s-a născut la sat dar s-a mutat de tânără în Cluj şi preda matematică, are un limbaj corect când vorbeşte cu noi, dar, când apare verişoara ei din Baciu, o dă instantaneu pe accent rural.
Ce dacă mama lui Boc e mai de la ţară? Asta nu îl face pe el nici mai bun nici mai rău decât a fost, şi nu schimbă cu absolut nimic situaţia lui politică. Dacă prin reportajele astea se urmăreşte a-i da lui Boc o aură supranaturală de salvator politic de dreapta, dar cu origini care l-ar putea abate spre stânga**... mai daţi-i pace, că nu ne-am născut ieri. Boc şi aşa are o imagine destul de bună, păstraţi senzaţionalităţile astea pentru cazul în care va fi pătat şi va avea nevoie de ele.
*Nu am încă drept de vot, deci sunt apolitică. Nu am niciun interes să fac campanie pro sau contra Boc. Pot totuşi să îmi dau seama că în Cluj a aranjat destul de drăguţ, dar despre moralitatea lui nu pot să îmi dau cu părerea.
**De altfel, tot mai mulţi analişti preferă să considere aceste concepte, de dreapta şi stânga, ca fiind învechite şi lipsite de sens în societatea contemporană.
Nu ne mai oprim din adoptat
Nu există adopţie la distanţă. Pur şi simplu nu există. Pentru că poate oricine să-mi trimită şi mie bani din Străinezia şi tot nu e mama sau tatăl meu. Un copil adoptat ajunge în grija mamei/tatălui adoptiv, care trebuie să îi ofere dragoste, înţelegere, sprijin şi nu numai BANI. Oare statul, care îmi trimite 42 de lei pe lună e tatăl meu? Oare când mă voi întreţine singură, şefa mea va putea să ia locul mamei? Mă îndoiesc.
Dar e moda. Şi, spre deosebire de restul modelor, care ating numai buzunarele împătimiţilor (vezi cârpele pe care scrie Kenvelo şi sunt de trei ori mai scumpe decât cârpele identice din piaţă, sau curelele D&G), e o modă care corupe suflete. Grav. Pentru că ţie, ca "adoptor de la distanţă" ţi se pare că faci un bine, îţi autoconferi atributul de părinte al unei fiinţe umane, dar ai o opinie cât se poate de falsă: adoptarea la distanţă este nimic altceva decât a da bani aceluiaşi cerşetor în fiecare lună. Iar copilul nu va beneficia nici măcar de falsa impresie a unui părinte.
La Angelina Jolie nu am ce să comentez: Dacă ea i-a luat acasă pe toţi pruncii ăia şi e în stare să îi întreţină şi să îi iubească la fel, măcar să menţină contactul fizic, direct, cu ei, atunci foarte bine. Dar, mă scuzaţi, zâna surprizelor care a pus ochii pe un negrişor slăbuţ când făcea poze de hi5 în Kenya, Răzvan de la Ro-mania -deşteptule- şi toţi filfizonii care aveţi impresia că a fi părinte înseamnă a petrece 1 minut pe lună punându-ţi secretara să fugă cu 500 de euro până la Western Union, mai băga-v-aşîn p**da mamii voastre la origini, cât că de obicei nu vorbesc urât.
Vedea-v-aş trezindu-vă noaptea în urlete, ducând copiii la zilele de naştere ale colegilor, luptându-vă cu păduchii şi otitele de la grădiniţă, stând ore în şir la şedinţe cu părinţii, spălând căcat de pe scutece, pupând genunchi juliţi şi explicând ce fac căţeii ăia doi unul peste altul. Aia adopţie, ăia părinţi.
Părerea mea.
Dar e moda. Şi, spre deosebire de restul modelor, care ating numai buzunarele împătimiţilor (vezi cârpele pe care scrie Kenvelo şi sunt de trei ori mai scumpe decât cârpele identice din piaţă, sau curelele D&G), e o modă care corupe suflete. Grav. Pentru că ţie, ca "adoptor de la distanţă" ţi se pare că faci un bine, îţi autoconferi atributul de părinte al unei fiinţe umane, dar ai o opinie cât se poate de falsă: adoptarea la distanţă este nimic altceva decât a da bani aceluiaşi cerşetor în fiecare lună. Iar copilul nu va beneficia nici măcar de falsa impresie a unui părinte.
La Angelina Jolie nu am ce să comentez: Dacă ea i-a luat acasă pe toţi pruncii ăia şi e în stare să îi întreţină şi să îi iubească la fel, măcar să menţină contactul fizic, direct, cu ei, atunci foarte bine. Dar, mă scuzaţi, zâna surprizelor care a pus ochii pe un negrişor slăbuţ când făcea poze de hi5 în Kenya, Răzvan de la Ro-mania -deşteptule- şi toţi filfizonii care aveţi impresia că a fi părinte înseamnă a petrece 1 minut pe lună punându-ţi secretara să fugă cu 500 de euro până la Western Union, mai băga-v-aş
Vedea-v-aş trezindu-vă noaptea în urlete, ducând copiii la zilele de naştere ale colegilor, luptându-vă cu păduchii şi otitele de la grădiniţă, stând ore în şir la şedinţe cu părinţii, spălând căcat de pe scutece, pupând genunchi juliţi şi explicând ce fac căţeii ăia doi unul peste altul. Aia adopţie, ăia părinţi.
Părerea mea.
Avem o femeie frumoasă. Cum procedăm?
... o facem să arate ca o păpuşă gonflabilă şi folosim pozele în campanii publicitare. Cu alte cuvinte, ceea ce a păţit Jessica Alba. Când am citit titul articolului acesta (Jessica Alba şi magia Photoshop), mă gândeam că dau peste cine ştie ce poze cu ea nemachiată, grasă, cu şunci şi cu coşuri, retuşate ca, mai apoi, să arate ca o superdivă.
Dar nu. Am dat peste nişte poze cu o femeie frumoasă, însă făcute mai mult sau mai puţin contra luminii. Adică vezi-Doamne (vorba lui Cristoiu) nu îi strălucea destul pielea, aşa că tipii de la butoane (probabili nişte tocilari lifeless care îşi petrec toată ziua în faţa Photoshopului şi nu au contacte cu femei adevărate decât prin Facebook) au retuşat pozele respective. Îi atac astfel pentru că, dacă ar fi văzut femei pe viu în ultima vreme, ar fi ştiut că pielea unei femei nu arată ca un cauciuc la mâna a treia.
Bun, trecem de piele. Dacă ea zâmbeşte uşor melancolic, nu are rost să îi umfli buzele şi să-i dai o expresie de femme fatale, pentru că nu asta a vrut fotograful de la ea. Am păţit şi eu odată ca în 10 minute buzele mele să crească aşa. Se rezolvă cu Xyzal, Prednisonă şi o zi de mucit batiste. Faină imagine am acum despre pisicuţa voastră de plastic...
Next: Jessica Alba nu are 2 metri şi 34. Ghiţă Mureşan are 2 metri şi 34 şi nu mi se pare deloc sexy. De asemenea, femeile au fund, şi picioare. Crăpăturile fustelor au fost făcute ca să li se vadă picioarele, deci poate nu este o idee bună să le subţiezi picioarele tipelor chiar aşa încât crăpătura fustei să nu mai arate nimic.
E pur şi simplu ilogic. Dar poate eu (şi eventual BadPitzi) suntem urâte şi de-aia nu ne plac transformările femeilor în păpuşi stereotipice. Nu înţelegem arta care stă în spatele acestei campanii.
Dar nu. Am dat peste nişte poze cu o femeie frumoasă, însă făcute mai mult sau mai puţin contra luminii. Adică vezi-Doamne (vorba lui Cristoiu) nu îi strălucea destul pielea, aşa că tipii de la butoane (probabili nişte tocilari lifeless care îşi petrec toată ziua în faţa Photoshopului şi nu au contacte cu femei adevărate decât prin Facebook) au retuşat pozele respective. Îi atac astfel pentru că, dacă ar fi văzut femei pe viu în ultima vreme, ar fi ştiut că pielea unei femei nu arată ca un cauciuc la mâna a treia.
Bun, trecem de piele. Dacă ea zâmbeşte uşor melancolic, nu are rost să îi umfli buzele şi să-i dai o expresie de femme fatale, pentru că nu asta a vrut fotograful de la ea. Am păţit şi eu odată ca în 10 minute buzele mele să crească aşa. Se rezolvă cu Xyzal, Prednisonă şi o zi de mucit batiste. Faină imagine am acum despre pisicuţa voastră de plastic...
Next: Jessica Alba nu are 2 metri şi 34. Ghiţă Mureşan are 2 metri şi 34 şi nu mi se pare deloc sexy. De asemenea, femeile au fund, şi picioare. Crăpăturile fustelor au fost făcute ca să li se vadă picioarele, deci poate nu este o idee bună să le subţiezi picioarele tipelor chiar aşa încât crăpătura fustei să nu mai arate nimic.
E pur şi simplu ilogic. Dar poate eu (şi eventual BadPitzi) suntem urâte şi de-aia nu ne plac transformările femeilor în păpuşi stereotipice. Nu înţelegem arta care stă în spatele acestei campanii.
Grinch în Marea Britanie
Cică o învăţătoare din Marea Britanie i-a făcut pe copii să plângă, spunându-le că nu există Moş Crăciun, că toate cadourile sunt cumpărate de părinţi şi că eventual rudele lor mai în vârstă se constumează câteodată ca Moşu'. Ce motiv a avut? Păi cică religia ei aşa zice, şi că a vrut să le spună copiilor adevărul. Pe aceeaşi pagină cu ştirea, mai comentează câte unii că
Eu cred în Moş Crăciun de aproape 17 ani şi nu m-a dezamăgit niciodată. Adevărul? Care adevăr? Cum să le spui copiilor o asemena minciună: că nu există Moş Crăciun?
Sigur că fiecare crede ce vrea în legătură cu modul în care operează Moş Crăciun, cum arată el, cum face rost de jucării etc. Poate că nu are spiriduşi şi reni, poate că sunt mai mulţi moşi şi nu numai unul singur, sau poate că arată exact ca şi părinţii voştri. Poate că Moşul este părinţii, dar în niciun caz nu se poate spune despre el că nu există.
Da, există câte un moş diferit la fiecare mall, serbare a copiilor şi la fiecare casă de copii, dar serios că dacă aş fi un tip între două vârste, cu barbă albă, m-aş costuma în moş în fiecare an. Poate că în orice bătrânel cu barbă e un Moş Crăciun. De fapt, sunt sigură că în orice femeie, în orice bărbat, în orice vecină acră, student la Poli sau locuitor al Caransebeşului este măcar o picătură de Moşul. Aşadar, cum poţi să spui că el/ea nu există?
Cât despre un alt comment inteligent la acelaşi articol:
O sfătuiesc acestă ilustră domnişoară să pună mâna pe nişte almanahe, sau pe nişte dicţionaruri, spre exemplu DexOnline, pentru că definiţia Crăciunului este:
...şi Iisus se scrie cu "I" mare. La fel şi "Crăciun" cu "C". Faptul că vine Moş Crăciun nu înseamnă că celebrăm cadourile. Moş Crăciun, împreună cu Iisus de altfel, simbolizează bunătatea. Îmi pare rău că aceste idei depăşesc intelectul unora precum cei care se trezesc să comenteze ştirile fără măcar să fi învăţat cum se ţine tastatura.
Cei care încă credeţi în Kriss Kringle, nu vă lăsaţi de meserie. Adevărul e un concept mult prea relativ.
parintii sunt vinovati,ar trebui sa le spuna copiilor adevarul de cand sunt micuti
Eu cred în Moş Crăciun de aproape 17 ani şi nu m-a dezamăgit niciodată. Adevărul? Care adevăr? Cum să le spui copiilor o asemena minciună: că nu există Moş Crăciun?
Sigur că fiecare crede ce vrea în legătură cu modul în care operează Moş Crăciun, cum arată el, cum face rost de jucării etc. Poate că nu are spiriduşi şi reni, poate că sunt mai mulţi moşi şi nu numai unul singur, sau poate că arată exact ca şi părinţii voştri. Poate că Moşul este părinţii, dar în niciun caz nu se poate spune despre el că nu există.
Da, există câte un moş diferit la fiecare mall, serbare a copiilor şi la fiecare casă de copii, dar serios că dacă aş fi un tip între două vârste, cu barbă albă, m-aş costuma în moş în fiecare an. Poate că în orice bătrânel cu barbă e un Moş Crăciun. De fapt, sunt sigură că în orice femeie, în orice bărbat, în orice vecină acră, student la Poli sau locuitor al Caransebeşului este măcar o picătură de Moşul. Aşadar, cum poţi să spui că el/ea nu există?
Cât despre un alt comment inteligent la acelaşi articol:
bravo.aceasta invatatoare merita premiul pentru adevarul spus.trebuie sa stim cu totii ca sarbatorim nasterea domnului isus si nu craciunul daca tot ne consideram crestini.
O sfătuiesc acestă ilustră domnişoară să pună mâna pe nişte almanahe, sau pe nişte dicţionaruri, spre exemplu DexOnline, pentru că definiţia Crăciunului este:
CRĂCIÚN, crăciunuri, s.n. Sărbătoare creştină care celebrează, la 25 decembrie, naşterea lui Cristos.
...şi Iisus se scrie cu "I" mare. La fel şi "Crăciun" cu "C". Faptul că vine Moş Crăciun nu înseamnă că celebrăm cadourile. Moş Crăciun, împreună cu Iisus de altfel, simbolizează bunătatea. Îmi pare rău că aceste idei depăşesc intelectul unora precum cei care se trezesc să comenteze ştirile fără măcar să fi învăţat cum se ţine tastatura.
Cei care încă credeţi în Kriss Kringle, nu vă lăsaţi de meserie. Adevărul e un concept mult prea relativ.
Decenţa cere decenţă
Cu toţii aţi primit probabil pe messenger filmuleţul cu Fernando de la Caransebeş, manelistul care cântă "m-am căsătorit cu un bărbat tâmpit". Şi bineînţeles că aţi râs de penibilitatea lui, de versurile de grădiniţă şi de, overall, prostia lui. Aşa cum aţi râs de ţăranul în Spania, de 6 cai!, de tipul cu extorsiunea şi de băbuţa care se spăla pe cap cu oţet de mere. De fapt, aşa cum aţi râs de toate viralele neaoşe... Ei bine ce i s-a făcut băiatului ăsta întrece deja orice măsură.
Când Fernando nu îşi dă seama singur de penibilitatea lui, chiar vi se pare etic să vă bateţi joc de el la televiziunea naţională? Sigur, e una când generalizezi batjocura la personajul-prototip (piţipoanca, rocărul, cocalarul, manelistul, gay-ul, copilul emo), alta e să vină omul la tine în emisiune şi toţi să îşi bată joc de el, de la moderator până la invitaţi. Departe de mine gândul de a-l susţine pe Fernando în cariera lui muzicală, ale cărui piese sunt mai mult decât groaznice. Tipul nici măcar nu cântă...
Dar dacă tot e să aibă visul ăsta, că el e idolul femeilor, că acum are succes, lăsaţi-l în amarul lui. Vine şi face scandal la emisiune? Dă-l afară. Altfel, atunci când vacile şi boii pe care i-ai mai invitat (în platou sau în public) îşi bat joc de el, temperează-i. Când sună Nikita, vaca şefă, nu o lăsa să-l înjure şi să-şi demonstreze, astfel, şi ea, clasa. Băiatul e prostuţ, dar nu mă atrage deloc ideea unei emisiuni în care este speculată prostia, în care se promovează circul şi bătaia nemiloasă de joc... Poate îi atrage pe alţii, pe fanii Magdei Ciumac, ai Alinei Plugaru şi ai lui Sexy Brăileanca.
Depinde de (prost) gust.
linkurile cu emisiunea Antenei aici (prima parte) şi aici (a doua).
Când Fernando nu îşi dă seama singur de penibilitatea lui, chiar vi se pare etic să vă bateţi joc de el la televiziunea naţională? Sigur, e una când generalizezi batjocura la personajul-prototip (piţipoanca, rocărul, cocalarul, manelistul, gay-ul, copilul emo), alta e să vină omul la tine în emisiune şi toţi să îşi bată joc de el, de la moderator până la invitaţi. Departe de mine gândul de a-l susţine pe Fernando în cariera lui muzicală, ale cărui piese sunt mai mult decât groaznice. Tipul nici măcar nu cântă...
Dar dacă tot e să aibă visul ăsta, că el e idolul femeilor, că acum are succes, lăsaţi-l în amarul lui. Vine şi face scandal la emisiune? Dă-l afară. Altfel, atunci când vacile şi boii pe care i-ai mai invitat (în platou sau în public) îşi bat joc de el, temperează-i. Când sună Nikita, vaca şefă, nu o lăsa să-l înjure şi să-şi demonstreze, astfel, şi ea, clasa. Băiatul e prostuţ, dar nu mă atrage deloc ideea unei emisiuni în care este speculată prostia, în care se promovează circul şi bătaia nemiloasă de joc... Poate îi atrage pe alţii, pe fanii Magdei Ciumac, ai Alinei Plugaru şi ai lui Sexy Brăileanca.
Depinde de (prost) gust.
linkurile cu emisiunea Antenei aici (prima parte) şi aici (a doua).
New release: All nightmare long
Metallica au lansat un nou videoclip, de pe albumul Death Magnetic, una dintre piesele pe care le-am ascultat over and over again. În mod clar nu mă aşteptam la aşa ceva, dar, după cum spuneam şi mai devreme, nu sunt deloc dezamăgită, ba dimpotrivă.
Se simte influenţa lui Lovecraft (vezi şi The thing that should not be sau chiar The Call of Ktulu), povestea videoclipului e ciudată şi nici pe ei (adică trupa) nu îi prea vezi pe film. Ce să mai... Un clip reuşit pentru o piesă bună. Părerea mea.
Mulţumesc Gegiu pentru link.
Se simte influenţa lui Lovecraft (vezi şi The thing that should not be sau chiar The Call of Ktulu), povestea videoclipului e ciudată şi nici pe ei (adică trupa) nu îi prea vezi pe film. Ce să mai... Un clip reuşit pentru o piesă bună. Părerea mea.
Mulţumesc Gegiu pentru link.
Oscarurile tocilarilor
Întotdeauna am admirat inventivitatea organizatorilor de concursuri naţionale, de tabere gratuite şi de alte manifestări nesponsorizate. Din banii ăia ce îi au la dispoziţie, fac ei ce fac şi tot reuşesc să îţi dea ca premiu o diplomă şi ceva inutil/kitsch/plictisitor.
Aici intră cutiuţele muzicale chinezeşti în formă de inimioară, care cântă Fur Elise cu high-pitch, albumele foto, pixurile, trusele de geometrie de plastic calitatea a 23495-a (care se rup la primul cerc trasat cu compasul, sau prima dată când scapi raportorul pe jos). Cărţile-premiu sunt un deliciu: aproape putrezite pe rafturile librăriilor, le-au salvat organizatorii cumpărându-le la jumătate de preţ şi oferindu-le olimpicilor studioşi... În general sunt cărţi de exerciţii pentru materia respectivă (Matematica distractivă, Manual de excelenţă pentru cei avansaţi în informatică) , dar şi dacă ţi se cumpără beletristică, au ei grijă să fie ceva destul de neinteresant încât cartea să rămână cu paginile nerupte (90 de personalităţi ale lumii, Pastelurile lui Vasile Alecsandri, sau ediţiile ieftine ale cărţilor porno).
Şi totuşi piesa de rezistenţă e diploma. Diploma aia pe care parcă îţi vine să i-o bagi undeva oricui îţi spune că mai încolo îţi va prinde bine la CV. Nu contest faptul că o ţidulă xeroxată cu numele meu pe ea va produce o impresie fenomenală asupra unui potenţial angajator, şi că acesta, uluit că am fost Miss tabăra de Matematică în clasa a 7-a, mă va pune instantaneu într-un birou comod la salariu maxim, dar să nu exagerăm lucrurile.
Când mă cheamă cineva să particip la oareşce concurs, să fac vreo lucrare sau să-mi toc orele pe revista şcolii, nu o fac pentru diplomă şi nici pentru un 10 la materia cu pricina. O fac, de exemplu, pentru satisfacţia pe care o voi avea când cineva din şcoală va întinde EXUVII către un coleg, "Ia, mă, ce tare!".
Pe de altă parte, mâine se vor decerna premiile Oscar, şi băieţii ăştia au diplome făcute de nişte super-caligrafi şi artişti... Şi, pe undeva în eul meu idealist, cred că nici ei nu au făcut-o pentru diplome. (Să nu vă aud că pomeniţi de premiile imense în bani, ne-am înţeles?)
Aici intră cutiuţele muzicale chinezeşti în formă de inimioară, care cântă Fur Elise cu high-pitch, albumele foto, pixurile, trusele de geometrie de plastic calitatea a 23495-a (care se rup la primul cerc trasat cu compasul, sau prima dată când scapi raportorul pe jos). Cărţile-premiu sunt un deliciu: aproape putrezite pe rafturile librăriilor, le-au salvat organizatorii cumpărându-le la jumătate de preţ şi oferindu-le olimpicilor studioşi... În general sunt cărţi de exerciţii pentru materia respectivă (Matematica distractivă, Manual de excelenţă pentru cei avansaţi în informatică) , dar şi dacă ţi se cumpără beletristică, au ei grijă să fie ceva destul de neinteresant încât cartea să rămână cu paginile nerupte (90 de personalităţi ale lumii, Pastelurile lui Vasile Alecsandri, sau ediţiile ieftine ale cărţilor porno).
Şi totuşi piesa de rezistenţă e diploma. Diploma aia pe care parcă îţi vine să i-o bagi undeva oricui îţi spune că mai încolo îţi va prinde bine la CV. Nu contest faptul că o ţidulă xeroxată cu numele meu pe ea va produce o impresie fenomenală asupra unui potenţial angajator, şi că acesta, uluit că am fost Miss tabăra de Matematică în clasa a 7-a, mă va pune instantaneu într-un birou comod la salariu maxim, dar să nu exagerăm lucrurile.
Când mă cheamă cineva să particip la oareşce concurs, să fac vreo lucrare sau să-mi toc orele pe revista şcolii, nu o fac pentru diplomă şi nici pentru un 10 la materia cu pricina. O fac, de exemplu, pentru satisfacţia pe care o voi avea când cineva din şcoală va întinde EXUVII către un coleg, "Ia, mă, ce tare!".
Pe de altă parte, mâine se vor decerna premiile Oscar, şi băieţii ăştia au diplome făcute de nişte super-caligrafi şi artişti... Şi, pe undeva în eul meu idealist, cred că nici ei nu au făcut-o pentru diplome. (Să nu vă aud că pomeniţi de premiile imense în bani, ne-am înţeles?)
Reprise
Pe primul m-am abţinut să îl pun pe blog, prea era el celebru şi popular... Dar ăsta e chiar mai bun decât primul, pentru că nu râzi de proşti, ci râzi de unii care râd de proşti. via In Arid Glamor.
Auzită azi, la concursul "Cetăţenia europeană"
Întrebare: Numiţi trei pericole de care este ameninţată Uniunea Europeană.
Răspuns: Terorismul, armamentul nuclear şi Chuck Norris.
Roşu şi negru
Cică un australian a propus ca profesorilor să li se interzică a corecta cu roşu lucrările elevilor, deoarece culoarea roşie este prea agresivă. Aşadar, dacă elevii îşi primesc lucrarea corectată cu roşu, se vor simţi agresaţi şi jigniţi. Păi şi profesorii care au corectat, care au trebuit să stea câteva ceasuri şi să se enerveze cu inepţiile unor prunci care nici nu ştiu ce culoare are manualul, ei nu se simt jigniţi?
Ideea cu roşul este tocmai de a atrage atenţia asupra greşelilor. Sau vreţi să ne facem că elevii nu greşesc? Şi că nu trebuie să se simtă vinovaţi pentru greşelile lor? Păi atunci să se corecteze lucrarea numai cu roz bombon, şi să fie servită alături de o prăjitură gustoasă şi de vreo 5 lei premiu în bani pentru tâmpeniile pe care le scriu elevii. Sau mai bine să ne dea toţi profesorii numai 10 pe linie, să fim toţi Mihai Ancău.
Facem o petiţie?
Ideea cu roşul este tocmai de a atrage atenţia asupra greşelilor. Sau vreţi să ne facem că elevii nu greşesc? Şi că nu trebuie să se simtă vinovaţi pentru greşelile lor? Păi atunci să se corecteze lucrarea numai cu roz bombon, şi să fie servită alături de o prăjitură gustoasă şi de vreo 5 lei premiu în bani pentru tâmpeniile pe care le scriu elevii. Sau mai bine să ne dea toţi profesorii numai 10 pe linie, să fim toţi Mihai Ancău.
Facem o petiţie?
Audioblog: Tare ca Oţilul
RealCrimson - Tare ca Oţilul (audioblog)
pe fundal Prodigy - Voodoo People.
şi poza la care mă refer e aici.
Sunt în viaţă
Şi azi trebuia să postez audio, fişierul e deja gata, foar că a picat trilulilu şi până nu îşi revine nu pot posta nimic. Încerc mai târziu, fiţi pe fază.
Între timp, click acolo pe bannerul de la Actualitate şi poate vă implicaţi într-o campanie interesantă.
Între timp, click acolo pe bannerul de la Actualitate şi poate vă implicaţi într-o campanie interesantă.
Remember Tom & Jerry
Zece episoade de care vă veţi aminti cu plăcere:
bonus. [unul de sezon] The night before Christmas
10. Texas Tom [când cei doi sunt în vestul sălbatic]
9. Puss gets the boots [mormanul de farfurii şi Tom care are grijă să nu se spargă nimic]
8. The polka dot puss [Tom face chef cu mâţele din vecini]
7. Uncle Pecos [unchiul cântăreţ de country al lui Jerry, căruia mereu i se rup coardele de chitară]
6. Mice Follies [cel cu patinoarul]
5. Havenly puss [un paşaport spre Rai]
4. The truce hurts [când Spyke, Tom şi Jerry sunt prieteni la cataramă]
3. Jerry's cousin [tipul mare şi dur care face legea]
2. Jerry and the Lion [din Africa şi tare fioros]
1. That's my pup! [priceless, Spyke îl învaţă pe Tyke să alerge după pisici]
E un top doar într-o oarecare măsură... Nu am cum să îmi amintesc de toate şi nu am cum să le clasific, având în vedere că toate sunt geniale! Aşa că, dacă mai aveţi şi voi nostalgii din sfera desenelor animate, căutaţi pe youtube. Titlurile din lista mea se găsesc repede ;)
bonus. [unul de sezon] The night before Christmas
10. Texas Tom [când cei doi sunt în vestul sălbatic]
9. Puss gets the boots [mormanul de farfurii şi Tom care are grijă să nu se spargă nimic]
8. The polka dot puss [Tom face chef cu mâţele din vecini]
7. Uncle Pecos [unchiul cântăreţ de country al lui Jerry, căruia mereu i se rup coardele de chitară]
6. Mice Follies [cel cu patinoarul]
5. Havenly puss [un paşaport spre Rai]
4. The truce hurts [când Spyke, Tom şi Jerry sunt prieteni la cataramă]
3. Jerry's cousin [tipul mare şi dur care face legea]
2. Jerry and the Lion [din Africa şi tare fioros]
1. That's my pup! [priceless, Spyke îl învaţă pe Tyke să alerge după pisici]
E un top doar într-o oarecare măsură... Nu am cum să îmi amintesc de toate şi nu am cum să le clasific, având în vedere că toate sunt geniale! Aşa că, dacă mai aveţi şi voi nostalgii din sfera desenelor animate, căutaţi pe youtube. Titlurile din lista mea se găsesc repede ;)
O şansă pierdută
De ce Angelina Jolie nu va fi niciodată imaginea unei companii de anticoncepţionale? Uite de ce.
Frigu'
Apropo de învăţământ, ştiaţi că puterea de concentrare şi capacitatea de memorare/învăţare creşte la temperaturi scăzute? Am aflat şi eu astăzi, când a fost un frig în clase de crăpau pietrele şi m-am putut concentra mult mai bine la faptul că îmi e frig. În Cluj, la liceu central, nu în şcoala generală din Cucuieţii din Deal.
Situaţia nu e nouă, dar până acum nu m-a prea afectat direct. La redacţia revistei şcolii e cald şi acolo am fost vineri şi după cele două ore de matematică de luni. Da, două ore e suportabil, dar iaca încercaţi voi să staţi în frig 7 ore. Pe scaun. Atenţi. Încercând să nu vă îngheţe degetele pe pixuri sau să vă concentraţi la caligrafie cu mănuşile pe voi... Nu prea merge, nu?
Dar e şi mai mişto treaba: unele săli sunt încălzite, altele nu. Adică la noi e frig, în biroul directoarei e cald. În MI2 e ca de Bobotează, pe coridoare e plăcut. În clasă la soră-mea, compromis: pute, pute, da-i călduţ (o citez: "Păi la noi e sala mică şi ne agităm, aşa că e cald").
Încă nu vi se pare super-românească faza? Păi atunci hai să trecem în revistă soluţiile propuse pentru această problemă:
Situaţia nu e nouă, dar până acum nu m-a prea afectat direct. La redacţia revistei şcolii e cald şi acolo am fost vineri şi după cele două ore de matematică de luni. Da, două ore e suportabil, dar iaca încercaţi voi să staţi în frig 7 ore. Pe scaun. Atenţi. Încercând să nu vă îngheţe degetele pe pixuri sau să vă concentraţi la caligrafie cu mănuşile pe voi... Nu prea merge, nu?
Dar e şi mai mişto treaba: unele săli sunt încălzite, altele nu. Adică la noi e frig, în biroul directoarei e cald. În MI2 e ca de Bobotează, pe coridoare e plăcut. În clasă la soră-mea, compromis: pute, pute, da-i călduţ (o citez: "Păi la noi e sala mică şi ne agităm, aşa că e cald").
Încă nu vi se pare super-românească faza? Păi atunci hai să trecem în revistă soluţiile propuse pentru această problemă:
- jocuri active cu dansat şi alergat printre bănci (propusă de dna profesoară a grupei de franceză, la prima oră)
- să plecăm de la ultimele 2 ore în semn de protest (propusă de colegi, dar o făcuseră deja cei din MI2 cu o zi înainte, deci nu era tocmai original)
- să vorbim cu dna directoare (propusă de dna profesoară de etică, în timp ce ne-a prins pe coridor încercând să
plecămprotestăm)
A toci sau a nu toci, asta e întrebarea
Uite ce îmi trimite mama pe mess, aşteptându-se probabil să scriu pe blog despre asta, sau măcar să trag nişte concluzii: Sistemul de învăţământ cu finalizare: O olimpică la biologie joacă într-un film porno
De ce întotdeauna tocilara? Serios vorbind, întotdeauna e de aşteptat ca tipele emancipate să cadă în depravare, cele care au avut prieten de la 5 ani şi care fac absenţe tot timpul... Dar când e tocilara, povestea parcă e puţin altfel, capătă iz de poveste cu tâlc, moralizatoare, are miros de telenovelă sau film de pe ProTV cu troubled teenagers. Olimpică? Şi mai bine!
Pentru că se presupune că seriozitatea şcolară merge mână în mână cu seriozitatea personală, treabă care poate e adevărată pentru unii elevi, dar nu pentru toţi. Tipa a intrat într-un Colegiu Naţional, e olimpică la chimie, biologie şi română, vrea să dea la medicină. Până aici e copilul perfect. Ei, după olimpiadă s-a decis să intre în industria porno/să facă sex neprotejat şi să rămână gravidă/să se drogheze/să bea alcool/să aibă un anturaj nepotrivit pentru ea, de unde a încetat să mai fie întruchiparea perfecţiunii. Cu alte cuvinte, din Olivia Roşu (prietenii ştiu de ce), ea se transformă în Alina Plugaru.
Este practic, firul epic al acestui gen de melodrame... Melodrame atât de penibile încât mă lasă rece, cu excepţia unei singure obiecţii pe care aş dori să o ridic: Ce aveţi cu tocilarele, frate?
Mă simt vizată.
De ce întotdeauna tocilara? Serios vorbind, întotdeauna e de aşteptat ca tipele emancipate să cadă în depravare, cele care au avut prieten de la 5 ani şi care fac absenţe tot timpul... Dar când e tocilara, povestea parcă e puţin altfel, capătă iz de poveste cu tâlc, moralizatoare, are miros de telenovelă sau film de pe ProTV cu troubled teenagers. Olimpică? Şi mai bine!
Pentru că se presupune că seriozitatea şcolară merge mână în mână cu seriozitatea personală, treabă care poate e adevărată pentru unii elevi, dar nu pentru toţi. Tipa a intrat într-un Colegiu Naţional, e olimpică la chimie, biologie şi română, vrea să dea la medicină. Până aici e copilul perfect. Ei, după olimpiadă s-a decis să intre în industria porno/să facă sex neprotejat şi să rămână gravidă/să se drogheze/să bea alcool/să aibă un anturaj nepotrivit pentru ea, de unde a încetat să mai fie întruchiparea perfecţiunii. Cu alte cuvinte, din Olivia Roşu (prietenii ştiu de ce), ea se transformă în Alina Plugaru.
Este practic, firul epic al acestui gen de melodrame... Melodrame atât de penibile încât mă lasă rece, cu excepţia unei singure obiecţii pe care aş dori să o ridic: Ce aveţi cu tocilarele, frate?
Mă simt vizată.
Un post, mai multe zile
Da, ştiu, nu am updatat măgăoaia de mult. Mii de scuze, aşa că să intrăm în pită.
Vineri am avut o mică aventură cu maşina. În sensul că am de gând să mă apuc în curând de şcoala de şoferi, iar tata s-a hotărât să facem o mică încercare. Bunica mea, la care merg de obicei în weekenduri şi vacanţe, stă pe o stradă destul de puţin circulată, mai ales noaptea, când am pornit noi spre ea. În maşină, tata îmi zice, cu cea mai mare naturaleţe "Te duc numai până în colţ, apoi mergi singură." Revoltată că voi merge pe jos, zic "Cu bagajele după mine? Dar tu unde mergi cu maşina?", ca să primesc răspunsul că nici vorbă de mers pe jos, că eu se presupune că voi porni maşina. Am rămas la stadiul de presupunere, probabil pentru că sunt blondă şi nu pot coordona piciorul de pe ambreiaj cu cel de pe acceleraţie, cu mâna de pe schimbătorul de viteză şi cu ochii de la cadranele de bord nici măcar cât să o iau din loc... Nu ştiu, voi, care v-aţi luat carnetul, aţi păţit asta vreodată, sau sunt chiar aşa anti-talent încât nu e de mine la şcoala de şoferi?
Sâmbătă dimineaţă am mers la Olimpiada de Engleză. Problema era că meciul Universităţii începea de la 11, şi eu urma să fiu blocată în sala aia infectă, de un portocaliu psihedelic, al Liceului Ghibu. Am terminat într-o oră şi jumătate subiectul pentru care aveam 3 ore şi am fugit spre Moina. Acolo, alt bai: casa de bilete închisă, geandarmu' că "data viitoare". Stresată la culme, îi explic că am avut Olimpiadă şi chiar aş vrea să îmi susţin echipa la ultimul meci de pe dream theater (recte Ion Moina). Până la urmă m-a lăsat cu condiţia ca nota de la olimpiadă să îmi fie peste 8. Nenea de la intrare, dacă, printr-o coincidenţă absurdă, îmi citiţi blogul, a fost 9, nu eraţi departe.
Nu am să povestesc mult despre meci. Nu prea am ce povesti. "U" este o echipă care, poate, pentru outsideri, ar putea părea nedemnă de atâta încredere şi de atâta susţinere din partea suporterilor ei. Ei bine, nu este aşa. Pentru că indeiferent de rezultate, indiferent de divizie, indiferent dacă după demolare va fi mall sau stadion nou, noi vom striga în continuare "Haide U!". Şi, aşa cum bunicii noştri le-au transmis iubirea pentru echipă părinţilor, care ne-au pasat-o nouă, peste ani şi ani va creşte o nouă generaţie e suporteri. Şi poate, odată cu ei, va creşte şi o nouă echipă. Una puternică, una care să fie demnă de toată iubirea lor, aşa cum, de bine de rău, Universitatea Cluj de astăzi este demnă de iubirea noastră.
Tot sâmbătă înainte să ies în oraş am prins o ediţie în reluare a Dansez pentru tine şi cică urma duelul. Au ţinut-o aproape o oră cu filmări de la repetiţii, cu povestea viselor concureţilor, cu transimisii de la Chişinău din casele familiilor care îi susţin, şi cu publicitate. Dar momentul culminant a fost, fără discuţie, când Ştefan Bănică Junior i-a adus fratele Alinei Dumitru din Canada, frate pe care nu l-a mai văzut de 6 ani. Nu vă pare cunoscut, parcă de undeva de la vreo rudă prin alianţă a Juniorului?
Duminica a fost zi de parastas pentru bunicii mei şi masă în familie. Motiv pentru care mi-am amintit de o fază de la ultimul parastas, cu un diacon la care, în mijlocul cântării, i-a sunat telefonul. Fără a schiţa cel mai mic gest şi continuând cu aleluia, aleluia, aleluia tipul a scos telefonul, s-a uitat la mesaj şi a pus aparatul înapoi în buzunar. Primise probabil, vorba lui tata, un apel de sus.
Azi am fost la teatru cu colegii, cam pe nepusă masă (credeam că e seara, pe la 6-7, ştiu eu? Când colo, la 3 aud la şcoală că piesa e la 3 jumate, deci abia am ocazia să halesc un Pontino Fornetti că trebuie să fiu în faţă la Teatrul Naţional), la O scrisoare pierdută, într-un soi de regie modernă. Actorii au improvizat poate cam mult pentru gustul meu, dar pe final mi-a plăcut mult. Poze cu nemiluita (îmi luasem aparatul-cărămidă la şcoală pentru nişte poze de revistă), pe care ar fi cazul să le descarc din aparat, altfel mi se urcă în cap tot liceul...
Cam atât a fost zilele astea care m-au ţinut departe de blog. Să nu uit, aici găsiţi ceva interesant. Numa' bine.
Vineri am avut o mică aventură cu maşina. În sensul că am de gând să mă apuc în curând de şcoala de şoferi, iar tata s-a hotărât să facem o mică încercare. Bunica mea, la care merg de obicei în weekenduri şi vacanţe, stă pe o stradă destul de puţin circulată, mai ales noaptea, când am pornit noi spre ea. În maşină, tata îmi zice, cu cea mai mare naturaleţe "Te duc numai până în colţ, apoi mergi singură." Revoltată că voi merge pe jos, zic "Cu bagajele după mine? Dar tu unde mergi cu maşina?", ca să primesc răspunsul că nici vorbă de mers pe jos, că eu se presupune că voi porni maşina. Am rămas la stadiul de presupunere, probabil pentru că sunt blondă şi nu pot coordona piciorul de pe ambreiaj cu cel de pe acceleraţie, cu mâna de pe schimbătorul de viteză şi cu ochii de la cadranele de bord nici măcar cât să o iau din loc... Nu ştiu, voi, care v-aţi luat carnetul, aţi păţit asta vreodată, sau sunt chiar aşa anti-talent încât nu e de mine la şcoala de şoferi?
Sâmbătă dimineaţă am mers la Olimpiada de Engleză. Problema era că meciul Universităţii începea de la 11, şi eu urma să fiu blocată în sala aia infectă, de un portocaliu psihedelic, al Liceului Ghibu. Am terminat într-o oră şi jumătate subiectul pentru care aveam 3 ore şi am fugit spre Moina. Acolo, alt bai: casa de bilete închisă, geandarmu' că "data viitoare". Stresată la culme, îi explic că am avut Olimpiadă şi chiar aş vrea să îmi susţin echipa la ultimul meci de pe dream theater (recte Ion Moina). Până la urmă m-a lăsat cu condiţia ca nota de la olimpiadă să îmi fie peste 8. Nenea de la intrare, dacă, printr-o coincidenţă absurdă, îmi citiţi blogul, a fost 9, nu eraţi departe.
Nu am să povestesc mult despre meci. Nu prea am ce povesti. "U" este o echipă care, poate, pentru outsideri, ar putea părea nedemnă de atâta încredere şi de atâta susţinere din partea suporterilor ei. Ei bine, nu este aşa. Pentru că indeiferent de rezultate, indiferent de divizie, indiferent dacă după demolare va fi mall sau stadion nou, noi vom striga în continuare "Haide U!". Şi, aşa cum bunicii noştri le-au transmis iubirea pentru echipă părinţilor, care ne-au pasat-o nouă, peste ani şi ani va creşte o nouă generaţie e suporteri. Şi poate, odată cu ei, va creşte şi o nouă echipă. Una puternică, una care să fie demnă de toată iubirea lor, aşa cum, de bine de rău, Universitatea Cluj de astăzi este demnă de iubirea noastră.
Tot sâmbătă înainte să ies în oraş am prins o ediţie în reluare a Dansez pentru tine şi cică urma duelul. Au ţinut-o aproape o oră cu filmări de la repetiţii, cu povestea viselor concureţilor, cu transimisii de la Chişinău din casele familiilor care îi susţin, şi cu publicitate. Dar momentul culminant a fost, fără discuţie, când Ştefan Bănică Junior i-a adus fratele Alinei Dumitru din Canada, frate pe care nu l-a mai văzut de 6 ani. Nu vă pare cunoscut, parcă de undeva de la vreo rudă prin alianţă a Juniorului?
Duminica a fost zi de parastas pentru bunicii mei şi masă în familie. Motiv pentru care mi-am amintit de o fază de la ultimul parastas, cu un diacon la care, în mijlocul cântării, i-a sunat telefonul. Fără a schiţa cel mai mic gest şi continuând cu aleluia, aleluia, aleluia tipul a scos telefonul, s-a uitat la mesaj şi a pus aparatul înapoi în buzunar. Primise probabil, vorba lui tata, un apel de sus.
Azi am fost la teatru cu colegii, cam pe nepusă masă (credeam că e seara, pe la 6-7, ştiu eu? Când colo, la 3 aud la şcoală că piesa e la 3 jumate, deci abia am ocazia să halesc un Pontino Fornetti că trebuie să fiu în faţă la Teatrul Naţional), la O scrisoare pierdută, într-un soi de regie modernă. Actorii au improvizat poate cam mult pentru gustul meu, dar pe final mi-a plăcut mult. Poze cu nemiluita (îmi luasem aparatul-cărămidă la şcoală pentru nişte poze de revistă), pe care ar fi cazul să le descarc din aparat, altfel mi se urcă în cap tot liceul...
Cam atât a fost zilele astea care m-au ţinut departe de blog. Să nu uit, aici găsiţi ceva interesant. Numa' bine.
The Story of Stuff
The Story of Stuff este un filmuleţ foarte interesant, cu o viziune nouă şi cu totul inedită a problemelor create de consumerism, importuri, exporturi, chimicale... de fapt, de felul în care trăim. Deşi Annie Leonard vorbeşte mai mult despre Statele Unite, marea majoritate a acestor probleme sunt universal valabile.
Aşadar, pentru toţi care vă întrebaţi de unde vine un iPod, de ce moda este schimbătoare şi cum s-a ajuns ca 99% din cantitatea de produse pe care o cumpărăm să fie aruncată în interval de mai puţin de 6 luni, videoul se poate urmări la acest link. Nu vă ia mai mult de 20 de minute şi sigur o să vă placă.
Aşadar, pentru toţi care vă întrebaţi de unde vine un iPod, de ce moda este schimbătoare şi cum s-a ajuns ca 99% din cantitatea de produse pe care o cumpărăm să fie aruncată în interval de mai puţin de 6 luni, videoul se poate urmări la acest link. Nu vă ia mai mult de 20 de minute şi sigur o să vă placă.
PowerPoint FAIL
... sau pur şi simplu folosiţi Slide Rocket. [din păcate nu ţine diacritice, altfel probabil nu aş mai folosi PowerPoint de loc]
Iubiri şi năzuinţe
Ideea acestui post mi-a dat-o surioara. Şi este o idee bună, pentru că am avut instantaneu o grămadă de flashuri în legătură cu această supoziţie. Dacă lui Vio îi place de Malaca? mă întreabă Floriana.
Bineînţeles, pentru outsideri este nevoie să precizez cine sunt Vio şi Malaca. Ambii sunt gardieni la noi în şcoală, primul este un cetăţean respectabil şi mereu într-un oarecare grad de turmentare (uneori mai observabil, alteori nu), cu o faţă perpetuu roşie şi un nas imens în mijlocul figurii. Este nenea care stă veşnic la poarta celor mici şi care se dă la gagicile de liceu, pe care din când în când le lasă să iasă la o ţigare. Uneori, se ia cu mâna de chipiu şi aleargă după chiulangii prin curte, sau îi aduce la ore după ce i-a găsit la subsol...
Malaca e altă treabă. De fapt, este un nume de cod şi ăsta, pe ea de fapt chemând-o Lenuţa. Totuşi, având o fizionomie mai mult decât impresionantă, şi-a câştigat această poreclă superbă. Tanti Malaca păzeşte intrarea principală în liceu şi, când e vară, transpiră sub sâni. Mereu lipită cu un cot de biroul ei, apostrofându-i pe elevii de serviciu, ea este ceva mai strictă în ceea ce priveşte ieşirile din şcoală.
Şi totuşi, două suflete. Mi-l imaginez pe Viorel îngenunchiat lângă intrarea principală, topit de dorul lui tanti Malaca. Îi ţine în mâna lui mâna ei dreaptă (stânga e încă lipită de birou, soră-mea zicea că poate când pleacă acasă îşi lasă jacheta acolo, cu mâneca încă supergluată de masă) şi se uită la ea cu dragoste, rugător, recitându-i poezii de Eminescu. Ea priveşte spre faţa lui roşie de emoţie (dacă faţa lui nea' Vio poate deveni mai roşie), apoi îşi flutură pe spatele de 2 metri lăţime cârlionţii bruneţi cu şuviţe oxigenate, şi îi spune cu părere de rău că iubirea lor nu poate exista, aşa a primit ea ordin de la doamna directoare.
Bineînţeles, pentru outsideri este nevoie să precizez cine sunt Vio şi Malaca. Ambii sunt gardieni la noi în şcoală, primul este un cetăţean respectabil şi mereu într-un oarecare grad de turmentare (uneori mai observabil, alteori nu), cu o faţă perpetuu roşie şi un nas imens în mijlocul figurii. Este nenea care stă veşnic la poarta celor mici şi care se dă la gagicile de liceu, pe care din când în când le lasă să iasă la o ţigare. Uneori, se ia cu mâna de chipiu şi aleargă după chiulangii prin curte, sau îi aduce la ore după ce i-a găsit la subsol...
Malaca e altă treabă. De fapt, este un nume de cod şi ăsta, pe ea de fapt chemând-o Lenuţa. Totuşi, având o fizionomie mai mult decât impresionantă, şi-a câştigat această poreclă superbă. Tanti Malaca păzeşte intrarea principală în liceu şi, când e vară, transpiră sub sâni. Mereu lipită cu un cot de biroul ei, apostrofându-i pe elevii de serviciu, ea este ceva mai strictă în ceea ce priveşte ieşirile din şcoală.
Nimeni nu iese, n-aveţi decât să încercaţi la cealaltă poartă. Aşa am primit ordin de la doamna directoare.
Şi totuşi, două suflete. Mi-l imaginez pe Viorel îngenunchiat lângă intrarea principală, topit de dorul lui tanti Malaca. Îi ţine în mâna lui mâna ei dreaptă (stânga e încă lipită de birou, soră-mea zicea că poate când pleacă acasă îşi lasă jacheta acolo, cu mâneca încă supergluată de masă) şi se uită la ea cu dragoste, rugător, recitându-i poezii de Eminescu. Ea priveşte spre faţa lui roşie de emoţie (dacă faţa lui nea' Vio poate deveni mai roşie), apoi îşi flutură pe spatele de 2 metri lăţime cârlionţii bruneţi cu şuviţe oxigenate, şi îi spune cu părere de rău că iubirea lor nu poate exista, aşa a primit ea ordin de la doamna directoare.
Interzis minorilor
Cică Mihaela Rădulescu ar vrea să facă o emisiune pentru adulţi la Radio Zu. În momentul acesta îmi vin în minte atâtea referinţe subtile, acide şi răutăcioase la adresa ei şi a lui Dani [Otil], încât nu mă pot decide pe care să le postez.
Coveruri
De câte ori nu vi s-a întâmplat ca o piesă nouă să vi se pară foarte cunoscută? De câte ori nu au făcut artiştii o grămadă de bani din coveruri sau adaptări ale unor reţete vechi? Iată un top 3 al unor piese şi coveruri faimoase, ciudate sau pur şi simplu aiurea.
3. Dean Martin - Sway
Piesa a fost de fapt cântată de atâţia artişti încât e greu să descurci iţele istoriei piesei. Înainte de Pussycat Dolls, piesa a fost făcută cunoscută de Michel Buble şi Dean Martin (da, erau bărbaţi şi mi se pare că oricum melodia sună mai bine pe voce masculină - părerea mea). Ce au adus în plus Pussycat Dolls? Păi e simplu: 5 bunoace, astfel că îţi curgeau balele la videoclip fără măcar să fii atent la muzică.
Dean Martin - Sway
Pussycat Dolls - Sway
2. O-Zone - Dragostea din tei
A făcut senzaţie cântată de O-Zone şi acum o cântă gagica asta plină de succesuri. Versiunea nouă este destul de nouă şi destul de ciudată faţă de original încât să merite locul 1, însă O-Zone sunt şi ei recenţi şi nu se poate vorbi încă despre care piesă dintre cele două a rămas în memoria ascultătorilor.
O-Zone - Dragostea Din Tei
T.I feat. Rihanna - Live your life
vezi şi: Bloodhound Gang - Dragostea din tei
1. C&C Music Factory - Gonna make you sweat
Nu sună cunoscut? Dar Everybody dance now pare mai familiar? Sunt convinsă că da. Am dat peste această melodie nouăzeşicistă pe VH1 şi mi-am strofocat creierii la maxim până să îmi dau seama de unde mi se părea cunoscută. Era de la Bob Sinclair, cel cu veşnicele clipuri cu băiatul blond. Sigur că nimeni nu îşi mai aminteşte de piesa originală, după ce coverul a avut atât de mult succes, aşa că exemplul e cum nu se paote mai potrivit pentru a ocupa locul 1.
C&C Music Factory - Gonna Make You Sweat
Bob Sinclair &Cutee B-Rock this party
3. Dean Martin - Sway
Piesa a fost de fapt cântată de atâţia artişti încât e greu să descurci iţele istoriei piesei. Înainte de Pussycat Dolls, piesa a fost făcută cunoscută de Michel Buble şi Dean Martin (da, erau bărbaţi şi mi se pare că oricum melodia sună mai bine pe voce masculină - părerea mea). Ce au adus în plus Pussycat Dolls? Păi e simplu: 5 bunoace, astfel că îţi curgeau balele la videoclip fără măcar să fii atent la muzică.
Dean Martin - Sway
Pussycat Dolls - Sway
2. O-Zone - Dragostea din tei
A făcut senzaţie cântată de O-Zone şi acum o cântă gagica asta plină de succesuri. Versiunea nouă este destul de nouă şi destul de ciudată faţă de original încât să merite locul 1, însă O-Zone sunt şi ei recenţi şi nu se poate vorbi încă despre care piesă dintre cele două a rămas în memoria ascultătorilor.
O-Zone - Dragostea Din Tei
T.I feat. Rihanna - Live your life
vezi şi: Bloodhound Gang - Dragostea din tei
1. C&C Music Factory - Gonna make you sweat
Nu sună cunoscut? Dar Everybody dance now pare mai familiar? Sunt convinsă că da. Am dat peste această melodie nouăzeşicistă pe VH1 şi mi-am strofocat creierii la maxim până să îmi dau seama de unde mi se părea cunoscută. Era de la Bob Sinclair, cel cu veşnicele clipuri cu băiatul blond. Sigur că nimeni nu îşi mai aminteşte de piesa originală, după ce coverul a avut atât de mult succes, aşa că exemplul e cum nu se paote mai potrivit pentru a ocupa locul 1.
C&C Music Factory - Gonna Make You Sweat
Bob Sinclair &Cutee B-Rock this party
Nu pune botu'
Cam ăsta este mesajul celor de la Academia Caţavencu. Spotul este, de altfel, inedit şi are cojones, dacă îmi permiteţi să mă exprim astfel. O idee simplă şi probabil necostisitoare de filmare a clipului, din care parcă răzbat toate motivele pentru care cei de la Caţavencu s-au făcut ziarişti.
După umila mea părere, viaţa jurnalistică nu ar trebui să se rezume la tabloide, la ştiri senzaţionale despre Elodia, Simona Sensual şi Alina Plugaru. Tata îmi zicea acum câteva săptămâni că a văzut o ştire despte înmormântarea ultimului român care îndrăznea să intre în cartierul rrom din nuşce oraş. Ştirea povestea despre Adrian Copilul Minune, care a cântat la înmormântare, în loc să se lege mai degrabă de motivele pentru care s-a ajuns aici şi ce s-ar putea face în legătură cu asta. Riscul era simplu: dacă scrii o ţidulă cu poze despre manelişti nu păţeşti nimic, dar dacă ai curajul să scoţi capul şi adevărul afară, rişti să ţi se taie, mai mult sau mai puţin finuţ, tot elanul.
Am sperat că nu era 100% adevărat în ce zicea tata, că le mai înflorea şi el, dar cu Caţavencu ce credeţi că s-a întâmplat? Cu acest clip care:
- violenţă fizică nu are
- limbaj agresiv sau licenţios nu are
- comportament sexual nu are
De asta vă mai amintiţi?...
Parazitii - Jos CeNzurA (Radio edit.) (2004)
Dacă vreţi ca şi alţii să vadă spotul, trimiteţi-le linkul. Nu mă interesează dacă daţi linkul cu tot cu blogul meu sau nu. Nu mă interesează dacă daţi mass sau dacă trimiteţi numai câtorva care credeţi că merită... Nu vreau să fac revoluţie, vreau doar să aibă unii şansa de a vedea pe net spotul. Mai ştii? Poate că va ajunge mai popular decât dacă ar fi fost dat la tv.
Recomandare
Am găsit astăzi printre linkurile gropiicuproşti un articol foarte interesant despre legacy-ul nazist. Nu, nu despre ideologia ariană sau despre traumele psihologice ale evreilor, ci despre 5 mari firme care rezistă până azi. Veţi afla că ofiţerii SS din subordinea băiatului cu mustăcioară purtau uniforme create de Hugo Boss şi la ce foloseau cartelele IBM pe vremea lagărelor...
[click aici pentru a citi articolul]
[click aici pentru a citi articolul]
Inventar
E interesant să ai fraţi şi surori mai mici. Şi e şi mai fain când colegii surioarei tale îţi dau motive de râs (sau de plâns, depinde) aproape încontinuu, astfel încât la 17 ani am ajuns şi eu să fac parte dintre cei care bombăne generaţia tânără. De departe cele mai trei bune faze pe care le-au produs colegii Florianei sunt după cum urmează.
Numele
Când a ajuns la şcoală, am fost de-a dreptul uimită de originalitatea părinţilor în ceea ce priveşte numele copiilor lor. Generaţia mea a reuşit să scape ca prin urechile acului de super-numele Isaura şi J.R., în schimb la ei e plin de nume exotice (Rafael, Orlando, Eric). Adevărata lovitură a fost însă noul lor coleg, care a ajuns abia într-a cincea să reprezinte minunatul nostru liceu. Pe copil îl cheamă Mark Anthony... Chiar Mark Anthony Cocârcă, nume ce reuşeşte cu brio să intre în lista celor mai stupide nume pe care le-am auzit şi despre care am scris.
Vedetele
Nu genul de vedete care umblă prinObsession Bamboo, ci chiar vedete pe bune, care la 9 ani au şuviţe blonde şi roşcate, se îmbracă sumar şi fac playback pe scenă. Prunca respectivă a părăsit colectivul clasei anul trecut, dar am avut timp să ne dăm seama că nu prea era vinovată de nimic, la o serbare de Crăciun unde mămica ei a venit vopsită în 3 nuanţe de albastru pe păr. Din păcate, nu şi copila are vârsta ei, dar se mai fac uneori şi astfel de confuzii, unde supraestimăm liberul arbitru al bebeluşilor iubitori de haine originale.
Filmele
Aici deja nu mai e comic, e pur şi simplu revoltător. Să facem un mic sondaj de opinie... Amatorilor de pornache care îmi citiţi blogul, ia ridicaţi mâna câţi pe la ce vârste aţi început cu cinefilia? Nu de alta, dar am impresia că pe câţiva v-au cam întrecut o mână de copile de a cincea, în frunte cu una din colegele Florianei [surioara e fată serioasă, ea nu a stat cu ele]. Tipa şi-a adus laptopul, DVDuri şi toate cele într-o excursie şi a dat liber la clipuri video edificatoare din sfera video-"artistică" a reproducerii umane.
Nu-i dau numele copilei din respect pentru mamă-sa, care, în cazul în care nu ştie ce copil are şi ajunge la mine pe blog, să nu primească lovitura dură de la mine. Ceea ce e mai important este publicul. Nu băieţi proşti, nu oameni trecuţi de 18 ani. Filmele au rulat pentru câteva copile de 11 ani, care abia şi-au şters mucii de la nas, d-apoi să înţeleagă ce se întâmplă cu alte fluide omeneşti [scuzaţi-mi vulgaritatea].
Dar noi scoatem din programa de clasa a opta Mioriţa şi Baltagul, ca bieţii de ei să nu fie traumatizaţi. Credeţi-mă că şi eu aş fi traumatizată dacă la 10 ani aş avea un nume precum Cleopatra Beyonce Ciorogârla, poze în tanga pe hi5, câte un meleon pe zi pentru haine originale şi filme porno pe laptop.
Numele
Când a ajuns la şcoală, am fost de-a dreptul uimită de originalitatea părinţilor în ceea ce priveşte numele copiilor lor. Generaţia mea a reuşit să scape ca prin urechile acului de super-numele Isaura şi J.R., în schimb la ei e plin de nume exotice (Rafael, Orlando, Eric). Adevărata lovitură a fost însă noul lor coleg, care a ajuns abia într-a cincea să reprezinte minunatul nostru liceu. Pe copil îl cheamă Mark Anthony... Chiar Mark Anthony Cocârcă, nume ce reuşeşte cu brio să intre în lista celor mai stupide nume pe care le-am auzit şi despre care am scris.
Vedetele
Nu genul de vedete care umblă prin
Filmele
Aici deja nu mai e comic, e pur şi simplu revoltător. Să facem un mic sondaj de opinie... Amatorilor de pornache care îmi citiţi blogul, ia ridicaţi mâna câţi pe la ce vârste aţi început cu cinefilia? Nu de alta, dar am impresia că pe câţiva v-au cam întrecut o mână de copile de a cincea, în frunte cu una din colegele Florianei [surioara e fată serioasă, ea nu a stat cu ele]. Tipa şi-a adus laptopul, DVDuri şi toate cele într-o excursie şi a dat liber la clipuri video edificatoare din sfera video-"artistică" a reproducerii umane.
Nu-i dau numele copilei din respect pentru mamă-sa, care, în cazul în care nu ştie ce copil are şi ajunge la mine pe blog, să nu primească lovitura dură de la mine. Ceea ce e mai important este publicul. Nu băieţi proşti, nu oameni trecuţi de 18 ani. Filmele au rulat pentru câteva copile de 11 ani, care abia şi-au şters mucii de la nas, d-apoi să înţeleagă ce se întâmplă cu alte fluide omeneşti [scuzaţi-mi vulgaritatea].
Dar noi scoatem din programa de clasa a opta Mioriţa şi Baltagul, ca bieţii de ei să nu fie traumatizaţi. Credeţi-mă că şi eu aş fi traumatizată dacă la 10 ani aş avea un nume precum Cleopatra Beyonce Ciorogârla, poze în tanga pe hi5, câte un meleon pe zi pentru haine originale şi filme porno pe laptop.
Harry Potter şi Rockerul de pe gard
La noi la şcoală există un gard special. Este un gard care arată mai tot timpul ca ziua de 14 februarie, fiind locul preferat al cuplurilor din liceu, unde se pot ţine de mână şi lua în braţe, cu un risc redus de a li se face observaţie.
Astăzi am comis imprudenţa de a sta împreună cu o colegă pe acel zid al iubirii veşnice (da, aceea din care durează trei luni). O cheamă Alexandra Dascăl şi e bună, aşa că nu mă deranjează deloc să stau cu ea la o poveste şi să ascultăm o muzică la căşti. Deh, distracţii de pauza mare... Bineînţeles, pe zidul nostru erau vreo 4 perechi de îndrăgostiţi, dar cine se gândea la asta?
Cum stăteam noi două cât mai aproape de telefonul cu muzică, iaca vin alţi doi colegi spre noi şi încep să râdă, se depărtează şi râd din nou, apoi pleacă. Mai târziu aveam să aflu că încă de când au văzut-o pe Ale au început să-şi dea cu presupusul că oare cine e tipul de lângă ea. Apoi, apropiindu-se, s-au mirat că tipul mai e şi rocker. Era deja prea tare faza: Nu numai că Ale are prieten şi nu ştia nimeni, dar e şi rocker!
Eh, ajungând lângă noi s-au mai dezumflat când au văzut că tipul nu era prietenul ei. Nici măcar nu era tip. Rockerul eram eu. Bună treabă, nu?
Astăzi am comis imprudenţa de a sta împreună cu o colegă pe acel zid al iubirii veşnice (da, aceea din care durează trei luni). O cheamă Alexandra Dascăl şi e bună, aşa că nu mă deranjează deloc să stau cu ea la o poveste şi să ascultăm o muzică la căşti. Deh, distracţii de pauza mare... Bineînţeles, pe zidul nostru erau vreo 4 perechi de îndrăgostiţi, dar cine se gândea la asta?
Cum stăteam noi două cât mai aproape de telefonul cu muzică, iaca vin alţi doi colegi spre noi şi încep să râdă, se depărtează şi râd din nou, apoi pleacă. Mai târziu aveam să aflu că încă de când au văzut-o pe Ale au început să-şi dea cu presupusul că oare cine e tipul de lângă ea. Apoi, apropiindu-se, s-au mirat că tipul mai e şi rocker. Era deja prea tare faza: Nu numai că Ale are prieten şi nu ştia nimeni, dar e şi rocker!
Eh, ajungând lângă noi s-au mai dezumflat când au văzut că tipul nu era prietenul ei. Nici măcar nu era tip. Rockerul eram eu. Bună treabă, nu?
Despre chiloţi în reviste glossy
Niciodată nu voi înceta să mă minunez de prostia unora. Niciodată, niciodată, niciodată. Pentru că e infinită, înfloreşte mereu şi, în loc să se estompeze, devine tot mai pregnantă.
Răsfoiam o revistă de femei şi am căzut în fund văzând câtă prostie poate emana o pagină colorată de mărime A5. După ce mi-a făcut soră-mea când era mică toate testele de personalitate din revistele Princess şi W.I.T.C.H. aş fi crezut că nimic nu mă mai poate surprinde, însă acest anume test de personalitate le bate pe toate. Permiteţi-mi să selectez câteva întrebări:
În primul rând, eu ştiam un nume destul de comun pentru genul de femei care merg în cluburi pregătite pentru orice dar mă abţin, pentru că nu dă bine pe un blog pe care îl citeşte şi mama. Cine, între toată lumea, se gândeşte trei ceasuri dacă să îşi ia o pereche strălucitoare de tanga când iese în oraş? Ok, am înţeles că unii simt nevoia să îşi expună chiloţii, dar dacă nu o faci, de ce să-ţi baţi capul?
Voi vă imaginaţi ce îmi imaginez şi eu? Adică colega ta de birou, cea cu care bei cafea dimineaţa, şi care probabil că de obicei respectă normele de îmbăcăminte impuse de companie, vine la chef cu o fustă de lungimea lăţimii unei curele mai groase (pentru mai mult efect, şi cu o curea Dă-i cu Grebla, sau Armany) şi mai are şi tatuaje pe picioare. Păi să nu izbucneşti în cel mai isteric râs când îţi vezi şefa cu semne tribale pe fund şi pe coapse?
De ce trebuie ca ceea ce fac eu cu fostul/prieten trebuie să aibă ceva de a face cu chiloţii? Aici, într-adevăr, avem cele trei abordări generale ale dezamăgirii în dragoste: petrecăreaţa, răzbunătoarea şi looseriţa. Prima e clar că iese la un bairam, dar la asta se referea întrebarea 1 aşa că nu mai am ce comenta.
Adepta celei de-a doua abordări poate să îşi găsească ceva mai constructiv pe care să se răzbune (poze cu ei doi, cadouri de la el, o păpuşă voodoo), doar cu ce i-au greşit bieţii chiloţi? Atunci mai bine arzi şi rochia sexy şi te tunzi zero pentru că lui îi plăceau gagicile cu păr lung, dacă tot exagerăm.
Cât despre looseriţa care stă în casă şi plânge după tip, nu mi-aş atinge lacrimile, ochii şi faţa cu o pereche de chiloţi, oricât de curaţi ar fi. Prefer batistele de hârtie cu miros de mere verzi sau muşeţel, care au fost inventate în scopul calmării efuziunilor sentimentale, şi nu în scopul de a sta lângă fundurile oamenilor.
Na, acum citiţi-mi personalitatea, voi şi tot neamul de reviste glossy!
Răsfoiam o revistă de femei şi am căzut în fund văzând câtă prostie poate emana o pagină colorată de mărime A5. După ce mi-a făcut soră-mea când era mică toate testele de personalitate din revistele Princess şi W.I.T.C.H. aş fi crezut că nimic nu mă mai poate surprinde, însă acest anume test de personalitate le bate pe toate. Permiteţi-mi să selectez câteva întrebări:
Ieşi cu fetele seara în club. Ce faci?
a) Porţi cea mai nouă şi mai strălucitoare pereche de tanga. Să fii pregătită pentru orice.
b) Alegi o lenjerie intimă curată, deoarece vrei să fii cuminte.
c) Mergi pe clasic. Slip şi sutien din acelaşi set.
În primul rând, eu ştiam un nume destul de comun pentru genul de femei care merg în cluburi pregătite pentru orice dar mă abţin, pentru că nu dă bine pe un blog pe care îl citeşte şi mama. Cine, între toată lumea, se gândeşte trei ceasuri dacă să îşi ia o pereche strălucitoare de tanga când iese în oraş? Ok, am înţeles că unii simt nevoia să îşi expună chiloţii, dar dacă nu o faci, de ce să-ţi baţi capul?
Ai ales o fustă extraordinar de scurtă pentru petrecerea de la birou. Ce faci?
a) Te expui la maxim şi porţi şi tatuaje temporare pentru mai mult efect.
b) Alegi o pereche de colanţi pe sub rochie, să-ţi ţii lenjeria departe de privirile răutăcioase.
c) Slip clasic, pentru cât mai multă discreţie.
Voi vă imaginaţi ce îmi imaginez şi eu? Adică colega ta de birou, cea cu care bei cafea dimineaţa, şi care probabil că de obicei respectă normele de îmbăcăminte impuse de companie, vine la chef cu o fustă de lungimea lăţimii unei curele mai groase (pentru mai mult efect, şi cu o curea Dă-i cu Grebla, sau Armany) şi mai are şi tatuaje pe picioare. Păi să nu izbucneşti în cel mai isteric râs când îţi vezi şefa cu semne tribale pe fund şi pe coapse?
Prietenul tocmai te-a părăsit într-un mod cât se poate de nepoliticos. Ce faci?
a) Te faci frumoasă, îmbraci lenjeria preferată şi petreci până în zori.
b) Te răzbuni pe lenjeria sexy care îi plăcea lui.
c) Transformi colecţia ta de lenjerie Bridget jones în batiste pentru a plânge în ea!
De ce trebuie ca ceea ce fac eu cu fostul/prieten trebuie să aibă ceva de a face cu chiloţii? Aici, într-adevăr, avem cele trei abordări generale ale dezamăgirii în dragoste: petrecăreaţa, răzbunătoarea şi looseriţa. Prima e clar că iese la un bairam, dar la asta se referea întrebarea 1 aşa că nu mai am ce comenta.
Adepta celei de-a doua abordări poate să îşi găsească ceva mai constructiv pe care să se răzbune (poze cu ei doi, cadouri de la el, o păpuşă voodoo), doar cu ce i-au greşit bieţii chiloţi? Atunci mai bine arzi şi rochia sexy şi te tunzi zero pentru că lui îi plăceau gagicile cu păr lung, dacă tot exagerăm.
Cât despre looseriţa care stă în casă şi plânge după tip, nu mi-aş atinge lacrimile, ochii şi faţa cu o pereche de chiloţi, oricât de curaţi ar fi. Prefer batistele de hârtie cu miros de mere verzi sau muşeţel, care au fost inventate în scopul calmării efuziunilor sentimentale, şi nu în scopul de a sta lângă fundurile oamenilor.
Na, acum citiţi-mi personalitatea, voi şi tot neamul de reviste glossy!
Politică şi circ
Treceam astăzi prin piaţa Mărăşti, un loc destul de aglomerat şi plin de plebe credulă. Locul perfect pentru a ridica o tarabă (galbenă, roşie sau portocalie, ce mai contează?) cu oameni veseli în tricouri de aceeaşi culoare psihedelică, împărţind pliante zâmbăreţe cu vreun catindat. Problema era că nu prea aveau ei mare succes, abia câte vreo băbuţă mai pleca ochiul, şi pliantele rămâneau pe masă şi în mânile acestor adevăraţi advertiseri de stradă.
Sus, pe un bloc, o echipă de Doreli urca un poster imens cu o gagică la fel de catindată, însă de altă culoare politică. O faţă banală de gospodină mediocră, cu un crucifix agăţat subliminal la gât, parţial acoperit de o cămaşă simplă, albă (strategie deloc nouă, ci mai degrabă becaliană, deşi tipa nu era de la PNG-CD). Bineînţeles că un poster cât blocu' având în centru figura ei nu mă impresionează nici pe mine, nici pe alţii cum ne-ar impresiona nişte acţiuni concrete, sau măcar nişte promisiuni deşarte, dar făcute cu simţ de răspundere. Simpla aninare a portretului dvs. în colegiul meu nu vă va aduce votul meu. [În primul rând pentru că nu am drept de vot.]
Pe cealaltă parte a drumului, un urs gigantic de la Diego, Diego fiind, dacă nu mă înşel, un fel de Carrefour pentru perdele, podele şi feţe de masă. Păi plecau de la el pliantele într-un hal fantastic, se aduna lumea de nu se mai putea trece pe partea aceea de trotuar pe care era ursuleţul Diego împărţind super-fluturaşele promoţionale cu melaminate şi covoare de baie. Dovadă că, ori ursuleţul, ori oferta celor de la magazin, era mult mai atrăgătoare decât oferta electorală, de care probabil s-a mai plictisit lumea...
***
Am apucat un Adevărul de seară de la un nene care le împărţea şi am observat un titlu superb: "Democratul [recte Obama] l-a bătut pe McCain". Nu, nu aţi înţeles: Ceea ce se petrece la americani din patru în patru ani nu este un meci de box, nu este un show de wrestling, este democraţie la un nivel superior faţă de a noastră. Obama şi McCain nu sunt Vandam şi Brusli, sunt doi oameni civilizaţi care au concurat pentru funcţia de preşedinte. Foarte fair-play mi s-a părut gestul lui McCain care, în momentul în care susţinătorii lui au început să-l huiduie pe Obama, republicanul i-a calmat, frumos şi elegant.
La noi nu se înţeleg doi din acelaşi partid şi se înjură public fără jenă. Ce politician din Românica ar face un asemenea gest precum McCain?
Apropo de preşedinţi americani, Dabăliu va pleca în curând de la Casa Albă, iar jurnalistul Tim Dowling de la The Guardian îi propune câteva slujbe pentru care să-şi pregătească CV-ul.
[linkul cu Bush via groapacuproşti]
Sus, pe un bloc, o echipă de Doreli urca un poster imens cu o gagică la fel de catindată, însă de altă culoare politică. O faţă banală de gospodină mediocră, cu un crucifix agăţat subliminal la gât, parţial acoperit de o cămaşă simplă, albă (strategie deloc nouă, ci mai degrabă becaliană, deşi tipa nu era de la PNG-CD). Bineînţeles că un poster cât blocu' având în centru figura ei nu mă impresionează nici pe mine, nici pe alţii cum ne-ar impresiona nişte acţiuni concrete, sau măcar nişte promisiuni deşarte, dar făcute cu simţ de răspundere. Simpla aninare a portretului dvs. în colegiul meu nu vă va aduce votul meu. [În primul rând pentru că nu am drept de vot.]
Pe cealaltă parte a drumului, un urs gigantic de la Diego, Diego fiind, dacă nu mă înşel, un fel de Carrefour pentru perdele, podele şi feţe de masă. Păi plecau de la el pliantele într-un hal fantastic, se aduna lumea de nu se mai putea trece pe partea aceea de trotuar pe care era ursuleţul Diego împărţind super-fluturaşele promoţionale cu melaminate şi covoare de baie. Dovadă că, ori ursuleţul, ori oferta celor de la magazin, era mult mai atrăgătoare decât oferta electorală, de care probabil s-a mai plictisit lumea...
***
Am apucat un Adevărul de seară de la un nene care le împărţea şi am observat un titlu superb: "Democratul [recte Obama] l-a bătut pe McCain". Nu, nu aţi înţeles: Ceea ce se petrece la americani din patru în patru ani nu este un meci de box, nu este un show de wrestling, este democraţie la un nivel superior faţă de a noastră. Obama şi McCain nu sunt Vandam şi Brusli, sunt doi oameni civilizaţi care au concurat pentru funcţia de preşedinte. Foarte fair-play mi s-a părut gestul lui McCain care, în momentul în care susţinătorii lui au început să-l huiduie pe Obama, republicanul i-a calmat, frumos şi elegant.
La noi nu se înţeleg doi din acelaşi partid şi se înjură public fără jenă. Ce politician din Românica ar face un asemenea gest precum McCain?
Apropo de preşedinţi americani, Dabăliu va pleca în curând de la Casa Albă, iar jurnalistul Tim Dowling de la The Guardian îi propune câteva slujbe pentru care să-şi pregătească CV-ul.
[linkul cu Bush via groapacuproşti]
Grevă pentru că deja e grav
Mi-a fost întotdeauna uşor să privesc profesorii ca fiinţe ciudate care vin uneori să vorbească la pereţi şi alteori să comunice cum trebuie. Mi s-a părut uşor să critic şi să imit diverse personaje din şcoală, fiecare cu ticurile, fixurile şi glumele sale specifice; când câte un zambet forţat şi prea larg, când câte un catch-phrase, când câte un obicei neplăcut de a-şi verifica unghiile şi freza în timpul predării. Şi, să fim serioşi, ce elev nu gândeşte lucrurile aiştea?
Astăzi mi-a fost la fel de uşor să observ că o doamnă profesoară se manifesta la tablă întinzându-se puţin pe vârfuri. Una dintre cizmele ei era ruptă între talpă şi pielea pantofului propriu-zisă. Acum gândiţi-vă că un om care, fie el talentat sau nu la modul de predare, fie că predă muzică, matematică sau educaţie rutieră, fie că are 20 sau 50 de ani, stă la şcoală de la opt la trei vorbind elevilor.
Şi acum gândiţi-vă ce fel de salariu are pentru munca depusă. Unii profesori au vreo două perechi de pantaloni, trei bluze şi o pereche de pantofi, pe când elevi de-ai lor îşi petrec toate weekendurile în malluri cumpărând boarfe la modă. Cei care predau materii serioase şi necesare pe la bac şi capacitate mai fac vreo meditaţie dupămasa (la negru, desigur), dar restul oare cum o duc? Învăţătoarele care se preocupă cu bastonaşe şi adunări în baza 10? Educatoarele cărora pişăcioşii fiecărei pereche de părinţi i se urcă în cap zilnic? Vi se pare normală o astfel de situaţie?
Din punct de vedere strict personal, nu sunt sigură dacă îmi doresc greva profesorilor. Da, ar fi binevenită o vacanţă de 2 săptămâni, dar apoi recuperarea va fi destul de ciudată şi toţi vor fi disperaţi să ne dea note până la sfârşitul semestrului. Pe de altă parte, obiectiv vorbind, ar fi cazul să se schimbe ceva în învăţământ. Nu să scoatem Mioriţa şi Baltagul din programă, ci să creem condiţii bune de predare şi de învăţare.
Astăzi mi-a fost la fel de uşor să observ că o doamnă profesoară se manifesta la tablă întinzându-se puţin pe vârfuri. Una dintre cizmele ei era ruptă între talpă şi pielea pantofului propriu-zisă. Acum gândiţi-vă că un om care, fie el talentat sau nu la modul de predare, fie că predă muzică, matematică sau educaţie rutieră, fie că are 20 sau 50 de ani, stă la şcoală de la opt la trei vorbind elevilor.
Şi acum gândiţi-vă ce fel de salariu are pentru munca depusă. Unii profesori au vreo două perechi de pantaloni, trei bluze şi o pereche de pantofi, pe când elevi de-ai lor îşi petrec toate weekendurile în malluri cumpărând boarfe la modă. Cei care predau materii serioase şi necesare pe la bac şi capacitate mai fac vreo meditaţie dupămasa (la negru, desigur), dar restul oare cum o duc? Învăţătoarele care se preocupă cu bastonaşe şi adunări în baza 10? Educatoarele cărora pişăcioşii fiecărei pereche de părinţi i se urcă în cap zilnic? Vi se pare normală o astfel de situaţie?
Din punct de vedere strict personal, nu sunt sigură dacă îmi doresc greva profesorilor. Da, ar fi binevenită o vacanţă de 2 săptămâni, dar apoi recuperarea va fi destul de ciudată şi toţi vor fi disperaţi să ne dea note până la sfârşitul semestrului. Pe de altă parte, obiectiv vorbind, ar fi cazul să se schimbe ceva în învăţământ. Nu să scoatem Mioriţa şi Baltagul din programă, ci să creem condiţii bune de predare şi de învăţare.
Uluitor! Senzaţional! Incredibil!
Am observat că astăzi iar era serialul Elodia la TV (sau, mai bine zis, la OTV, deşi credeam că s-a terminat deja... Nu, nu asta este senzaţional, uluitor şi incredibil, ci revelaţia pe care a avut-o Paris Hilton:
Promit să revin cu postări mai serioase şi cu mai puţine mondenităţi în curând, doar să am puţin chef de revoltăcisme, dizertaţii ş.a.
Moştenitoarea miliardară Paris Hilton a dezvăluit, în premieră, pentru săptămânalul News of the World, care sunt dezavantajele celebrităţii sale. Paris a mărturisit cu lacrimi în ochi că mulţi dintre bărbaţii din viaţa ei au folosit-o pentru sex şi pentru bani. [Libertatea]Aşa. Şi? Era vreun om pe planeta asta (eh, exceptând clişeicele blonde) care să nu-şi fi dat seama că bărbaţii profită financiar şi sexual de pe urma lui Paris Hilton?
Promit să revin cu postări mai serioase şi cu mai puţine mondenităţi în curând, doar să am puţin chef de revoltăcisme, dizertaţii ş.a.
Elev silitor vs. freza
Dna profesoară de biologie [aprobând pe altă dnă profesoară, însă de engleză]: Da, are freză interesantă Călina astăzi.
Dany Gherasim[bun coleg, mare caracter, mare poet]: Nu vi se pare că seamănă cu decusaţia piramidală?
Ce să mai comentezi la asta?
Dany Gherasim[bun coleg, mare caracter, mare poet]: Nu vi se pare că seamănă cu decusaţia piramidală?
Ce să mai comentezi la asta?
Vă mai amintiţi de PONG?
Pong a fost, din câte ştiu eu, primul arcade game. Era o vreme când jocurile erau de o penibilitate incredibilă faţă de cele actuale, pe vremea în care Prince of Persia era cel mai interesant şi avea şi grafica cea mai tare din tot neamul lor de jocuri. De fapt, şi acum ţin minte ce revelaţie a fost Jazz Jackrabbit pe lângă contemporanele lui. Eheheee, alea timpuri, asta evoluţie...
Pentru cei care sunt obsedaţi de jocurile noi, spectaculoase şi tridimensionale, iaca cea mai mică versiune de pong, aici.
Pentru cei care sunt obsedaţi de jocurile noi, spectaculoase şi tridimensionale, iaca cea mai mică versiune de pong, aici.
Jobul ideal
Nu este o continuare a postării cu fotomodelele, ci un link drăguţ, pe care l-am găsit la Laura Driha. Se face că pui numele tău acolo unde este cazul, şi cei de la bestjobs îţi spun care ar fi jobul tău ideal. Uite aşa mi-a ieşit următorul rezultat:
Bună asta, bună.
calina cenan, jobul tau ideal este: Feminista
Să învăţăm să vorbim corect
Prietenul te presează să faci sex deşi eşti nu eşti decât în clasa a VI-a?Atenţie la exprimare! Etimologia cuvântului prieten nu e aceeaşi cu cea a wannabe amant, nici cu cea de obsedat.
[linkul de la In Arid Glamor]
Chioşcurile, un subiect inepuizabil
Din serialul choişcurilor, iată că Gardianul anunţă că acestea dau faliment, în timp ce magazinele de la colţ fac tot mai mult profit, mai ales că acolo e legal să vinzi şi ţigări şi alcool. Nu zău?
Deja m-am scârbit cu totul de ceea ce este la noi la magazin. Covrigii deja nu mai au gust (ori datorită faptului că se fac prea mulţi pe zi şi atunci nu se fac bine, ori datorită faptului că numai covrigi poţi mânca şi de la un moment sunt greţoşi), un sandwich la chiflă destul de bun este 5 lei şi de banii ăia mai bine pun de-o bicicletă. Mai rămâne numai sandwichul tip hot dog, ceva mai ieftinuţ, care însă nu e hot dog, ci e o pituţă cu o felie de şuncă ieftină şi una de caşcaval. Cum naiba să mai mănânci de la ei?
Pe de altă parte, când, la ora 12, se deschid porţile ca să iasă cei din clasele primare din şcoală, e ca sărbătoare. În spatele şcolii, după singura poartă deschisă, încep să ia drumul magazinului din colţ o grămadă de elevi, unii mai stau la o ţigară, mai pun o muzică de pe telefon, mai servesc câte o ciucalată şi viaţa e mai bună.
Situaţia are ceva perfid şi totodată ceva boem, relaxant. Câte prostii numai din cauza unora care nu se pot abţine de la consumul excesiv de sare, zahăr şi grăsimi...
Deja m-am scârbit cu totul de ceea ce este la noi la magazin. Covrigii deja nu mai au gust (ori datorită faptului că se fac prea mulţi pe zi şi atunci nu se fac bine, ori datorită faptului că numai covrigi poţi mânca şi de la un moment sunt greţoşi), un sandwich la chiflă destul de bun este 5 lei şi de banii ăia mai bine pun de-o bicicletă. Mai rămâne numai sandwichul tip hot dog, ceva mai ieftinuţ, care însă nu e hot dog, ci e o pituţă cu o felie de şuncă ieftină şi una de caşcaval. Cum naiba să mai mănânci de la ei?
Pe de altă parte, când, la ora 12, se deschid porţile ca să iasă cei din clasele primare din şcoală, e ca sărbătoare. În spatele şcolii, după singura poartă deschisă, încep să ia drumul magazinului din colţ o grămadă de elevi, unii mai stau la o ţigară, mai pun o muzică de pe telefon, mai servesc câte o ciucalată şi viaţa e mai bună.
Situaţia are ceva perfid şi totodată ceva boem, relaxant. Câte prostii numai din cauza unora care nu se pot abţine de la consumul excesiv de sare, zahăr şi grăsimi...
Love and marriage
O ştiţi pe Simona Sensual, nu? Tipa blondă cu sâni, care cică e vedetă?
Se iubeşte cu unul de la 16 ani. [ce odios sună expresia asta de a te iubi cu cineva, îţi dă fiori de cât de execrabilă poate fi] Acum câteva luni tipul a bătut-o măr, Sensuala având amnezie câteva zile după incident. Acum, cu un tupeu de o imbecilitate crasă, în loc să o ceară frumos de nevastă, animalul îi zice gagicii, "Vezi că ţi-am luat verighetă."
Ce credeţi că a făcut Simona Sensual?
a) I-a făcut scandal şi l-a bătut ea pe el
b) I-a făcut scandal şi a plecat până nu a primit vreo două
c) I-a râs dispreţuitor în faţă
d) I-a respins oferta cu un gest indignat, dar în acelaşi timp înţelept şi civilizat
e) I-a acceptat cererea în căsătorie
Da, aţi ghicit.
Se iubeşte cu unul de la 16 ani. [ce odios sună expresia asta de a te iubi cu cineva, îţi dă fiori de cât de execrabilă poate fi] Acum câteva luni tipul a bătut-o măr, Sensuala având amnezie câteva zile după incident. Acum, cu un tupeu de o imbecilitate crasă, în loc să o ceară frumos de nevastă, animalul îi zice gagicii, "Vezi că ţi-am luat verighetă."
Ce credeţi că a făcut Simona Sensual?
a) I-a făcut scandal şi l-a bătut ea pe el
b) I-a făcut scandal şi a plecat până nu a primit vreo două
c) I-a râs dispreţuitor în faţă
d) I-a respins oferta cu un gest indignat, dar în acelaşi timp înţelept şi civilizat
e) I-a acceptat cererea în căsătorie
Da, aţi ghicit.
Chestii care nu mă afectează
Citeam mai devreme pe net o listă a lucrurilor cele mai neplăcute pe care ţi le poate spune iubitul şi mi se par absolut idioate. E drept că nici eu nu am prea avut iubit de ceva timp aşa că poate m-a mai ajuns şi pe mine uitarea, dar e chiar atât de dureros să îţi zică iubitul că te-ai îngrăşat? Sau că sora ta arată bine? Sau că vrea să se uite la meci?
Atunci mai dă-o-ncolo de treabă! Trebuie să îţi facă numai complimente, să vină cu ursuleţi de pluş şi cu ciocolată în formă de inimioare să-şi exprime preţuirea eternă faţă de tine, care eşti o zeiţă intangibilă? Eu cred că aş prefera ca tipul să îmi zică sincer că m-am îngrăşat, doar nu sunt proastă să nu îmi dau seama când capăt proporţiile unei balene mici.
Faptul că soră-mea arată bine e la fel; nu mă atinge cu nimic. Şi aici vorbesc serios, Floriana [asta fiind sora mea, dacă ai deschis mai târziu monitorul] e blondă cu ochi albaştri şi în curând o să fie şi destul de mare încât să-mi sufle combinaţiile şi totuşi nu mă simt deloc complexată.
"Dacă aş fi fost singur, mi-ar fi plăcut să fiu cu ea!" e o altă replică ce ar trebui să mă deranjeze şi totuşi nu o face. Şi mie mi-ar plăcea să fiu cu Eric Bana, Gerard Butler, Johnny Depp ş.a., iar puţină imaginaţie nu face rău. Se supără vreu potenţial Don Juan care avea de gând să mă agaţe în viitorul apropiat pentru că îmi place Johnny Depp? Vai, scuze...
Cât despre meci, hai să nu mai discutăm, pentru că dacă tu, ca tipă, vrei să te aştepte până te machiezi, să-ţi care poşeta, să stea la shopping, poţi să taci din gură timp de 90 de minute. Hai că se poate!
Doamne, uneori am impresia că scriu ca o nesimţită. Sau ca o misogină... Totuşi, ca să mă revanşez, am să comentez puţin şi singura replică într-adevăr enervantă de pe listă: Calmează-te. Iaca sfat de la mine pentru tine, dacă eşti un reprezentant al sexului masculin: dacă tipa se ceartă cu tine, las-o cinci minute şi se linişteşte. Niciodată, dar NICIODATĂ, nu-i spune să se calmeze, pentru că vei dezlănţui cele mai îngrozitoare urgii ale planetei.
E valabil şi în cazul meu...
Atunci mai dă-o-ncolo de treabă! Trebuie să îţi facă numai complimente, să vină cu ursuleţi de pluş şi cu ciocolată în formă de inimioare să-şi exprime preţuirea eternă faţă de tine, care eşti o zeiţă intangibilă? Eu cred că aş prefera ca tipul să îmi zică sincer că m-am îngrăşat, doar nu sunt proastă să nu îmi dau seama când capăt proporţiile unei balene mici.
Faptul că soră-mea arată bine e la fel; nu mă atinge cu nimic. Şi aici vorbesc serios, Floriana [asta fiind sora mea, dacă ai deschis mai târziu monitorul] e blondă cu ochi albaştri şi în curând o să fie şi destul de mare încât să-mi sufle combinaţiile şi totuşi nu mă simt deloc complexată.
"Dacă aş fi fost singur, mi-ar fi plăcut să fiu cu ea!" e o altă replică ce ar trebui să mă deranjeze şi totuşi nu o face. Şi mie mi-ar plăcea să fiu cu Eric Bana, Gerard Butler, Johnny Depp ş.a., iar puţină imaginaţie nu face rău. Se supără vreu potenţial Don Juan care avea de gând să mă agaţe în viitorul apropiat pentru că îmi place Johnny Depp? Vai, scuze...
Cât despre meci, hai să nu mai discutăm, pentru că dacă tu, ca tipă, vrei să te aştepte până te machiezi, să-ţi care poşeta, să stea la shopping, poţi să taci din gură timp de 90 de minute. Hai că se poate!
Doamne, uneori am impresia că scriu ca o nesimţită. Sau ca o misogină... Totuşi, ca să mă revanşez, am să comentez puţin şi singura replică într-adevăr enervantă de pe listă: Calmează-te. Iaca sfat de la mine pentru tine, dacă eşti un reprezentant al sexului masculin: dacă tipa se ceartă cu tine, las-o cinci minute şi se linişteşte. Niciodată, dar NICIODATĂ, nu-i spune să se calmeze, pentru că vei dezlănţui cele mai îngrozitoare urgii ale planetei.
E valabil şi în cazul meu...
Despre AC/DC şi alţi demoni. Ai economiei.
E bună asta: un articol de pe ştiri.ROL.ro publică nişte coincidenţe la limita paranormalului. Se pare că de oricâte ori AC/DC domină topurile britanice, englezii se confruntă cu o criză economică. S-a întâmplat de mai multe ori şi se întâmplă şi acum.
Ha! Mi-au arătat ei mie, toţi care susţin că AC/DC sunt o întruchipare demonică şi că fulgerul de pe sigla lor este simbolul vecinului de la subsol... Asta dovedeşte totul, şi eu ar fi cazul să tac cu inepţiile mele, că cică AC/DC ar fi nişte bunici simpatici care cântă rock.
În orice caz, noul album, "Black Ice" e chiar unul foarte reuşit şi merită ascultat dacă îţi place genul. Iar trupa, să spună oricine ce vrea, e o legendă vie.
Ha! Mi-au arătat ei mie, toţi care susţin că AC/DC sunt o întruchipare demonică şi că fulgerul de pe sigla lor este simbolul vecinului de la subsol... Asta dovedeşte totul, şi eu ar fi cazul să tac cu inepţiile mele, că cică AC/DC ar fi nişte bunici simpatici care cântă rock.
În orice caz, noul album, "Black Ice" e chiar unul foarte reuşit şi merită ascultat dacă îţi place genul. Iar trupa, să spună oricine ce vrea, e o legendă vie.
Egalitate în şanse
Astăzi am trecut prin piaţa Mărăşti şi am constatat cu bucurie că pe unul dintre choişcurile de ziare (închise, de altfel, pe motiv de duminică) scria "Avem reviste pentru adulţi cu DVD-uri şi fără". Mi se pare foarte corect. Dacă nu ai destui bani cât să îţi iei o revistă calumea, cu material audio-video educativ... Ce să faci? Să-i dai pe o pită? Să cumperi un litru de lapte?
Păi dacă vrei femei dezbrăcate, femei dezbrăcate primeşti. Cu DVD sau fără, depinde cât scoţi din buzunar. Bine că e egalitate în şanse.
Păi dacă vrei femei dezbrăcate, femei dezbrăcate primeşti. Cu DVD sau fără, depinde cât scoţi din buzunar. Bine că e egalitate în şanse.
Oaia şi globul
Iată ce limbaj foloseşte Becali consilierii care îi scriu blogul globul.
Derizoriu? Cert? A specula? ... Voi vi-l puteţi imagina pe Becali vorbind aşa? Eu una cred că Victor îi scrie blogul.
Dacă am pierdut cu Lyon, înseamnă că aşa a vrut Dumnezeu şi orice alte discuţii devin derizorii. În ceea ce priveşte viitorul antrenor, am văzut că deja presa a început să speculeze. [...] Un lucru este cert: în cel mai scurt timp, echipa va avea un nou antrenor şi totul va reveni la normal.'
Derizoriu? Cert? A specula? ... Voi vi-l puteţi imagina pe Becali vorbind aşa? Eu una cred că Victor îi scrie blogul.
O problemă de valori
Am dat azi dimineaţă peste începutul unui reality show despre modelling de pe Discovery Channel. Ceva cu Petra Nemcova şi 6 modele care tot ceea ce îşi doresc este un contract cu agenţia Next (Credeţi că e acelaşi Next care te ia de pe stradă şi îţi cere 50 de RON ca să-ţi pună pozele pe net şi promit să te contacteze ulterior pentru o carieră în modelling? Pentru că eu nu cred.)
În fine, era printre cele 6 norocoase un tipă slabă cât un ţâr, cu o faţă superbă. Problema era la corp. Se pare că tipa, care era cam cât jumătate din mine, are nevoie de 85-89 de ţenti peste şolduri ca să fie perfectă şi superiorii au trimis-o iute la o tură de slăbit cu un antrenor de aerobic. Asta era destul cât să mă revolte dar, în mod surprinzător, nu asta vreu să comentez.
Ceea ce mi s-a părut interesant a fost cum una dintre celelalte fete încerca să le convingă pe restul, în absenţa slăbuţei cu pricina, că slujba de modelling este perfectă. Aşadar, poate că trimiterea acelei colege perfecte la aerobic pentru a deveni şi mai perfectă nu este atât de crudă precum pare.
Aici intervine problema de valori. Aici este unde eu şi modela de faţă de diferenţiem. Uite că dacă idealul ei în viaţă este să se înfometeze şi să facă execiţii de slăbit până ajunge la 85 de centimetri pe şolduri, doar pentru că e plătită bine, idealul meu este ca, în viitor, să îmi placă ceea ce fac. Chiar dacă voi fi grasă, urâtă şi neîngrijită, cum presupune domnişoara de faţă, măcar să fiu împlinită. Să am o slujbă creativă, nu una în care să se zgâiască oamenii la mine doar pentru fizic.
Nu mi-aş dori să fiu model. Puteţi spune că sunt ipocrită, că orice fată şi-ar dori să fie model*, doar că majoritatea nu arată destul de bine încât să aibă această şansă, dar ia uitaţi-vă puţin la feţele lor într-un reality show precum cel de pe Discovery, la feţele lor în afara podiumului, şi cum încearcă ele să se convingă că cei care le înfometează le vor binele.
Ce-ar fi să începem să ne îngrijim şi intelectualo-spiritual, nu numai fizic? Există Pilates pentru minte şi suflet? Sau astea nu trebuie să ajungă şi ele la dimensiuni standard?
----
* e drept că m-am visat la viaţa mea cântăreaţă, designer vestimentar şi prezentatoare tv. Doar am avut şi eu copilărie... şi încă o am, din punct de vedere legal, până în ianuarie.
În fine, era printre cele 6 norocoase un tipă slabă cât un ţâr, cu o faţă superbă. Problema era la corp. Se pare că tipa, care era cam cât jumătate din mine, are nevoie de 85-89 de ţenti peste şolduri ca să fie perfectă şi superiorii au trimis-o iute la o tură de slăbit cu un antrenor de aerobic. Asta era destul cât să mă revolte dar, în mod surprinzător, nu asta vreu să comentez.
Ceea ce mi s-a părut interesant a fost cum una dintre celelalte fete încerca să le convingă pe restul, în absenţa slăbuţei cu pricina, că slujba de modelling este perfectă. Aşadar, poate că trimiterea acelei colege perfecte la aerobic pentru a deveni şi mai perfectă nu este atât de crudă precum pare.
Modellingul este singura slujbă unde eşti plătit ca să ai grijă de tine, să mănânci sănătos şi să arăţi bine, pe când în lume sunt atâţia oameni plătiţi prost, supraponderali şi care nu au timp să se îngrijească, încheie tipa
Aici intervine problema de valori. Aici este unde eu şi modela de faţă de diferenţiem. Uite că dacă idealul ei în viaţă este să se înfometeze şi să facă execiţii de slăbit până ajunge la 85 de centimetri pe şolduri, doar pentru că e plătită bine, idealul meu este ca, în viitor, să îmi placă ceea ce fac. Chiar dacă voi fi grasă, urâtă şi neîngrijită, cum presupune domnişoara de faţă, măcar să fiu împlinită. Să am o slujbă creativă, nu una în care să se zgâiască oamenii la mine doar pentru fizic.
Nu mi-aş dori să fiu model. Puteţi spune că sunt ipocrită, că orice fată şi-ar dori să fie model*, doar că majoritatea nu arată destul de bine încât să aibă această şansă, dar ia uitaţi-vă puţin la feţele lor într-un reality show precum cel de pe Discovery, la feţele lor în afara podiumului, şi cum încearcă ele să se convingă că cei care le înfometează le vor binele.
Ce-ar fi să începem să ne îngrijim şi intelectualo-spiritual, nu numai fizic? Există Pilates pentru minte şi suflet? Sau astea nu trebuie să ajungă şi ele la dimensiuni standard?
----
* e drept că m-am visat la viaţa mea cântăreaţă, designer vestimentar şi prezentatoare tv. Doar am avut şi eu copilărie... şi încă o am, din punct de vedere legal, până în ianuarie.
Oh-la-la
Am văzut ceva din emisiunea Andrei de la ProTv şi tot nu îmi pot da seama de ce trebuie ea să se facă de toată jena la televizor când are o carieră bunicică în muzică? Nu ascult muzica ei, însă trebuie să recunoc că voce are ce are, aşa că de ce mai trebuie să facă şi pe moderatoarea?
Ca să arate amândoi, şi ea şi Măruţă, cât de deştepţi şi talentaţi sunt ei. Şi cât de multe lucruri ştiu să facă pe lângă a-şi lăuda consortul/a.
Emisiunea nu va avea viaţă lungă pentru că nu e live şi e făcută în stilul ăla nouăzecist al ProTv-ului, cum erau Ştii şi câştigi. Ei, aşa e şi Oh-la-la, unde nu contează că cânţi bine, ci doar că cânţi corect.*
*cu aproximaţie motto-ul lor
Ca să arate amândoi, şi ea şi Măruţă, cât de deştepţi şi talentaţi sunt ei. Şi cât de multe lucruri ştiu să facă pe lângă a-şi lăuda consortul/a.
Emisiunea nu va avea viaţă lungă pentru că nu e live şi e făcută în stilul ăla nouăzecist al ProTv-ului, cum erau Ştii şi câştigi. Ei, aşa e şi Oh-la-la, unde nu contează că cânţi bine, ci doar că cânţi corect.*
*cu aproximaţie motto-ul lor
Hackerii umplu închisorile
Bună asta. Cică au prea mulţi hecări la IPJ Vâlcea, prea mulţi ca să îi ţină. Păi să ţii un hacker nu trebuie să fie aşa de greu... În definitiv, ăştia buni la butonat oricum trăiesc aproape numai din cafea, cola, firimituri de chipsuri şi din când un când, eventual la câte un chef, ceva mâncare mai serioasă.
Munca silnică o fac singuri, nu tre să stai cu biciul pe ei. Pauzele sunt scurte, de obicei de un Tetris, Solitaire, Free Cell sau - ceva mai periculos - Zuma. Trebuie avut grijă doar să nu joace WoW sau să nu scoată întreg Star Trek/Star Wars-ul, pentru că astea sunt singurele lucruri care îi pot distrage de la lucrul serios.
Peste vreo câţiva ani, eu voi fi aia... Doamne, în ce lume mă bag!
Munca silnică o fac singuri, nu tre să stai cu biciul pe ei. Pauzele sunt scurte, de obicei de un Tetris, Solitaire, Free Cell sau - ceva mai periculos - Zuma. Trebuie avut grijă doar să nu joace WoW sau să nu scoată întreg Star Trek/Star Wars-ul, pentru că astea sunt singurele lucruri care îi pot distrage de la lucrul serios.
Peste vreo câţiva ani, eu voi fi aia... Doamne, în ce lume mă bag!
M&M - partea a doua
Cică acum Diaconescu o atacă pe Magda pentru faptul că pleacă la Euforia. În fine, articolul e destul de plictisitor dar mi-a atras atenţia următoarea exprimare:
Totodata, Diaconescu lamureste si enigma privind disparitia Magdei Ciumac de la OTV, dupa aproape doua luni in care seara de seara a avut-o in emisiune. [...] "Adevarul este ca Magda Ciumac nu mai facea audienta, iar eu nu imi pot permite acest lucru. Am decis sa nu o mai chem [...]"
Diaconescu nu îşi dă seama ce ocazie a pierdut. Putea să facă serialul Magda pe toată treaba asta. Ar fi fost cel puţin vreo două-trei luni discuţii cu Ogică şi cu Lăzăruş, polluri cu "De ce credeţi că nu o mai chem pe Magda în emisiune?". Dacă tot e enigmă, măcar să faci ceva audienţă pe asta, nu să ne zici din prima de ce nu mai vine gagica în emisiune.
Şi jos labele de pe televiziunea poporului!
Filme de Cluj
Cu deschiderea cinematografului Iulius Mall, s-a realizat şi o campanie foarte foarte interesantă de promovare. Am aflat de ea astăzi, de la psaico, şi am avut surpriza plăcută să-mi descopăr şi doi colegi de clasă într-unul din filmuleţe.
Terminator de Cluj - Hasta la Vista, baby!
Mai multe pe trilulilu.
Terminator de Cluj - Hasta la Vista, baby!
Mai multe pe trilulilu.
Trist, nu emo
Când va începe lumea să înţeleagă, de fapt, curentul emo? Toţi bat câmpii pe la teveu şi prin şcoli că vai de mine cât de rău, cât de nociv este curentul emo şi ce putem oare să facem pentru a opri răspândirea lui. Dar toţi oamenii care îşi dau cu părerea se pare că nu ştiu face diferenţa între emo, trist, între o piesă lentă şi Tokio Hotel.
Azi dimineaţă mă deplasam prin curtea şcolii şi dau să intru în clădire. Cum aseară a fost Balul Bobocilor, în faţa mea erau două domnişoare care schimbau impresii despre respectivul eveniment. Una dintre ele, căreia nu i-am reţinut figura ci doar tenişii Aoki Xin (sau aşa ceva), îi relatează celeilalte cum, pe final, au fost două piese emo.
Care să fie cele două piese emo? Oare ceva de la Tokio Hotel, Cinema Bizarre, Fallout Boy? Nici vorbă. Piesele pe care ea le-a catalogat drept emo erau Wonderful Life de la Black (pe care, dacă vă mai amintiţi, am postat-o pe blog acum vreo câteva zile) şi Red, Red Wine al UB40. Adică o piesă optimistă despre frumuseţea vieţii şi despre cum nu are rost să plângi şi una dintre cele mai cunoscute piese reggae.
În cazul în care aveţi nevoie de o lecţie de istorie, Wonderful Life a apărut pe albumul omonim în 1985, iar Red, Red Wine a fost iniţial cântat de Neil Diamond în 1968, şi coverul celor de la UB40 datează din 1983. Cu mult înainte de explozia emo.
Dar ce să ştie copila când toţi i-au împuiat capul cu tâmpenii iemo. Ce să faci cu pruncii ăştia care, deşi abia cu doi ani mai mici decât mine, se sparg în figuri de house pe Lambada (de la Kaoma)? Ce să faci cu fâţele de-a noua care nu au aflat încă că dacă nu ai un fund perfect, nu se vine la bal în pantaloni scurţi de lungimea unei lăţimi de curea?
Să-i educi. Asta să le faci. În rest, tot respectul pentru bobocii 2008.
Azi dimineaţă mă deplasam prin curtea şcolii şi dau să intru în clădire. Cum aseară a fost Balul Bobocilor, în faţa mea erau două domnişoare care schimbau impresii despre respectivul eveniment. Una dintre ele, căreia nu i-am reţinut figura ci doar tenişii Aoki Xin (sau aşa ceva), îi relatează celeilalte cum, pe final, au fost două piese emo.
Care să fie cele două piese emo? Oare ceva de la Tokio Hotel, Cinema Bizarre, Fallout Boy? Nici vorbă. Piesele pe care ea le-a catalogat drept emo erau Wonderful Life de la Black (pe care, dacă vă mai amintiţi, am postat-o pe blog acum vreo câteva zile) şi Red, Red Wine al UB40. Adică o piesă optimistă despre frumuseţea vieţii şi despre cum nu are rost să plângi şi una dintre cele mai cunoscute piese reggae.
În cazul în care aveţi nevoie de o lecţie de istorie, Wonderful Life a apărut pe albumul omonim în 1985, iar Red, Red Wine a fost iniţial cântat de Neil Diamond în 1968, şi coverul celor de la UB40 datează din 1983. Cu mult înainte de explozia emo.
Dar ce să ştie copila când toţi i-au împuiat capul cu tâmpenii iemo. Ce să faci cu pruncii ăştia care, deşi abia cu doi ani mai mici decât mine, se sparg în figuri de house pe Lambada (de la Kaoma)? Ce să faci cu fâţele de-a noua care nu au aflat încă că dacă nu ai un fund perfect, nu se vine la bal în pantaloni scurţi de lungimea unei lăţimi de curea?
Să-i educi. Asta să le faci. În rest, tot respectul pentru bobocii 2008.
M&M... de la Magda şi Mircea Radu
Magda Ciumac, tipa care ştie adevărul despre Elodia, dar tot nu ni l-a spus în 100 de episoade în care a fost invitată la OTV, va prezenta un fel de "Din Dragoste, bre" marca Euforia TV. În mod surprinzător, ea a declarat că a vrut propria emisiune încă de când a apărut pentru prima dată la televizor. E ciudat, pentru că eu aveam senzaţia că vroia atenţie, nu emisiune.
De altfel, iaca ce matură e Magda:
Revino-ţi, tanti, că nu eşti nici zâna surprizelor, nici nu lupţi în chiloţi contra fumatului, şi nu eşti nici pe invers, la naiba. Nu ai fi în stare să porţi o rochie elegantă, nu ai putea să nu te comporţi ca o ţaţă de OTV. Pur şi simplu nu ai stofă de prezentatoare... dar aştept emisiunea ta, ca să aflu şi eu cum trebuie să arate o relaţie de durată.
De altfel, iaca ce matură e Magda:
"Desi sunt in divort, am invatat din greselile mele cum trebuie sa arate de fapt o relatie de durata"... ceea ce se presupune că îi dă dreptul să le dea sfaturi la alţii? Păi şi eu ştiu cam cum ar trebui să arate o relaţie durată, dar asta nici nu îmi asigură viitorul din punct de vedere sentimental şi nici nu mă îndeptăţeşte să arunc în dreapta şi în stânga cu sfaturi bine intenţionate despre iubire.
Revino-ţi, tanti, că nu eşti nici zâna surprizelor, nici nu lupţi în chiloţi contra fumatului, şi nu eşti nici pe invers, la naiba. Nu ai fi în stare să porţi o rochie elegantă, nu ai putea să nu te comporţi ca o ţaţă de OTV. Pur şi simplu nu ai stofă de prezentatoare... dar aştept emisiunea ta, ca să aflu şi eu cum trebuie să arate o relaţie de durată.
Top 5 desene idioate, plăceri vinovate
Tot timpul mă lovesc de desenele tâmpite de pe Cartoon Newtork, Jetix sau Minimax şi am tendinţa să mă iau de ele pentru idioţenia pe care o promovează şi cum strică ele noua generaţie... Însă ar fi cazul să recunosc şi eu că până nu demult îmi petreceam timpul cu o serie de desene la fel de tâmpiţele şi din care nu se poate învăţa nimic util. Nu elevate ca Dexter's Lab sau Johnny Bravo, ci pur şi simplu desene de proşti, dar în faţa cărora nu te poţi opri din privit. Fără să mă întind la vorbă, iată topul celor mai tari plăceri animate vinovate, după umila mea părere.
5. I am Weasel.
Dar nu Weasel, ci I R Baboon face tot spectacolul. Eram în stare să mă uit la porcăria aia foarte mult timp dacă nu o dublau în română, când toată savoarea vocilor retarde, bancurile de limbaj şi chiar superbul generic au fost stricate de admirabilii actori de la Zone Studio Oradea. I am Weasel şi I R Baboon nu erau altceva decât eterna confruntare a inteligenţei cu stupizenia şi cei care nu înţeleg asta, ori nu s-au uitat destul, ori nu au o înţelegere artistică aşa profundă...
4. Courage the cowardly dog
Courage era chiar tare. Ţin minte că mama nu îl suporta când îl vedea că zbiară din toate puterile şi dezgoleşte super-dantura aia a lui. Dar Courage era mai mult decât un desen idiot... Courage era simbolul sacrificiului pentru iubire. Sigur că era laş, sigur că toţi monştii cu care avea de a face erau îngrozitori, dar era vorba despre the things he does for love. Unde mai pui că Eustace şi Muriel erau două stereotipuri prinse superb de către producătorii serialului.
3. Cow and chicken
Nu, ăsta chiar nu avea mesaj. Personajele erau oribil desenate, totul era foarte scârbos, însă era ceva în conflict, în poveste, în felul în care Supercow (care vorbea spaniola de baltă) îl salva pe fra-su de la greu de fiecare dată. Să fi fost rolurile lui Red Guy (tipului roşu)? Faptul că părinţii vacii şi puiului nu aveau nimic mai sus de talie? Nu voi şti niciodată. Oricum, locul 3 revine senzaţionalului Cow and Chicken.
2. 2 stupid dogs
Hai că era tare. Deja mult mai complicat decât cele de pe locurile 5-3, personajele erau bine creionate, de la 2 stupid dogs începând, până la tocilara mică cu părul roşcat, tipul mare şi agresiv care apărea tot timpul (mai ceva ca Red Guy) şi versiunea vulgarizată de Scufiţa Roşie. Cum să nu iubeşti 2 stupid dogs când sunt atât de stupizi? Ce să mai vorbim de Super Secret Squirrel care era pe post de bonus.
(introul era banal, aşa că vă delectez cu episodul cu Red)
1. Sheep in the big city
No Comment. Era pur şi simplu genial.
5. I am Weasel.
Dar nu Weasel, ci I R Baboon face tot spectacolul. Eram în stare să mă uit la porcăria aia foarte mult timp dacă nu o dublau în română, când toată savoarea vocilor retarde, bancurile de limbaj şi chiar superbul generic au fost stricate de admirabilii actori de la Zone Studio Oradea. I am Weasel şi I R Baboon nu erau altceva decât eterna confruntare a inteligenţei cu stupizenia şi cei care nu înţeleg asta, ori nu s-au uitat destul, ori nu au o înţelegere artistică aşa profundă...
4. Courage the cowardly dog
Courage era chiar tare. Ţin minte că mama nu îl suporta când îl vedea că zbiară din toate puterile şi dezgoleşte super-dantura aia a lui. Dar Courage era mai mult decât un desen idiot... Courage era simbolul sacrificiului pentru iubire. Sigur că era laş, sigur că toţi monştii cu care avea de a face erau îngrozitori, dar era vorba despre the things he does for love. Unde mai pui că Eustace şi Muriel erau două stereotipuri prinse superb de către producătorii serialului.
3. Cow and chicken
Nu, ăsta chiar nu avea mesaj. Personajele erau oribil desenate, totul era foarte scârbos, însă era ceva în conflict, în poveste, în felul în care Supercow (care vorbea spaniola de baltă) îl salva pe fra-su de la greu de fiecare dată. Să fi fost rolurile lui Red Guy (tipului roşu)? Faptul că părinţii vacii şi puiului nu aveau nimic mai sus de talie? Nu voi şti niciodată. Oricum, locul 3 revine senzaţionalului Cow and Chicken.
2. 2 stupid dogs
Hai că era tare. Deja mult mai complicat decât cele de pe locurile 5-3, personajele erau bine creionate, de la 2 stupid dogs începând, până la tocilara mică cu părul roşcat, tipul mare şi agresiv care apărea tot timpul (mai ceva ca Red Guy) şi versiunea vulgarizată de Scufiţa Roşie. Cum să nu iubeşti 2 stupid dogs când sunt atât de stupizi? Ce să mai vorbim de Super Secret Squirrel care era pe post de bonus.
(introul era banal, aşa că vă delectez cu episodul cu Red)
1. Sheep in the big city
No Comment. Era pur şi simplu genial.
Tusea şi junghiul... fără junghi
În principiu am stomac tare. Dar cred că am ajung microbofobă după porcăria execrabilă de reclamă pe care am prins-o în weekend la TV. Era cu o copilă care îşi ţinea ziua de naştere cu nişte prunci nebuni (ca, de altfel, toţi pruncii de vârsta respectivă la social gatherings). Fază la care mami îi aduce un tort drăguţ, cu căpşuni, frişcă şi alea alea.
Copila izbucneşte într-un acces de tuse incredibilă, pe care aceeaşi mami o rezolvă rapid cu ceva sirop de tuse inovator... Tortul se împarte totuşi între copiii prezenţi şi se papă tot. Asta e pe sistemul "De copilul meu îmi pasă, restul n-au decât să mânânce microbii fică-mii, doar aşa se călesc!"
Dacă au interzis-o pe aia cu Dorel, să facă bine să se sesizeze cineva să o scoată şi pe asta de pe post.
Copila izbucneşte într-un acces de tuse incredibilă, pe care aceeaşi mami o rezolvă rapid cu ceva sirop de tuse inovator... Tortul se împarte totuşi între copiii prezenţi şi se papă tot. Asta e pe sistemul "De copilul meu îmi pasă, restul n-au decât să mânânce microbii fică-mii, doar aşa se călesc!"
Dacă au interzis-o pe aia cu Dorel, să facă bine să se sesizeze cineva să o scoată şi pe asta de pe post.
Diaconescu în chiloţi de table
Am trăit s-o văd şi p-asta! Mi-a spus azi un coleg că a văzut faza în direct, dar nu am crezut că e chiar aşa grav...
Ai zice că OTV e o jucărie de-aia de copii, la cutie, cum era pe vremuri Să ţesem frumos, dar în varianta TV. Îmi şi imaginez că ar fi o afacere bună să vinzi kituri Do It Yourself TV cu
Altfel, nimic senzaţional. În asta constă savoarea OTV, în amestecul de reality tv, producţie regizată, scandal şi talk-show... Dar eu mă întreb de ce nu a apărut în dreapta imaginii un poll cu SMSuri, să pună lumea pariuri.
Iaca şi înregistrarea, să nu zici că vorbesc tâmpenii.
Ai zice că OTV e o jucărie de-aia de copii, la cutie, cum era pe vremuri Să ţesem frumos, dar în varianta TV. Îmi şi imaginez că ar fi o afacere bună să vinzi kituri Do It Yourself TV cu
- garsonieră
- frecvenţă de emisie
- un caz de dispariţie/crimă atroce/viol cu babe
- doi cocalari
- o tipă machiată strident care îşi dă cu părerea deşi nu ştie despre ce vorbeşte
- un câştigător de categoria a treia de la Loto
Altfel, nimic senzaţional. În asta constă savoarea OTV, în amestecul de reality tv, producţie regizată, scandal şi talk-show... Dar eu mă întreb de ce nu a apărut în dreapta imaginii un poll cu SMSuri, să pună lumea pariuri.
Cine va câştiga jocul de table?Aşteptăm şi alte megavedete la OTV, să vedem cum îi bate Diaconescu pe Ogică la poker, pe Oana Zăvoranu la bambilici şi pe Vadim la Monopoly.
- Dan Diaconescu - 60%
- Florin Călinescu - 40%
Iaca şi înregistrarea, să nu zici că vorbesc tâmpenii.
Curfew
Cică copiii din Bulgaria nu vor mai avea voie să fie pe stradă, în cluburi de noapte sau oriunde în afară din casă, după ora 10 seara. Pentru că nici eu nu am voie să ies după 10 decât în cazuri excepţionale, probabil că, dacă aş fi fost cetăţancă bulgară m-aş fi bucurat.
Aşa, e cam naşpa... Şi cam nedemocratic.
***
Apropo, ştiaţi că Magda lui Tolea va spăla o maşină cu sânii? Înţeleg Nicoleta Luciu, înţeleg vreo siliconată fotoşopată, dar Magda e chiar naşpa.
Televizorul meu makes me cry.
Aşa, e cam naşpa... Şi cam nedemocratic.
***
Apropo, ştiaţi că Magda lui Tolea va spăla o maşină cu sânii? Înţeleg Nicoleta Luciu, înţeleg vreo siliconată fotoşopată, dar Magda e chiar naşpa.
Televizorul meu makes me cry.
People forget
Din seria cu unele tanti care pe vremuri arătau în public unde au femeile părul negru şi creţ [în Africa, desigur]... În vreme ce Madonna, după ce acum câţiva ani se plimba în costumul Evei pe stradă urmând ca mai nou să primească elogii de ordinul ce frumos îşi educă copila, sau ce femeie de carieră este, acum iaca şi Angelina Jolie.
Veşnicul super-ziar Click! anunţă că un suedez vrea să facă o ediţie ilustrată a Noului Testament. Iar ca să exemplifice cât de important e ca oamenii să fie buni, va pune poze cu Mahatma Gandhi, Bono de la U2 şi ... Angelina Jolie. Scuzaţi-mă, sunt singura care a uitat de Gia? [să nu aud că mozoalele cu alte femei erau în virtutea actoriei, toată lumea ştie ce făcea Angelina prin tinereţe]
Acum, dacă şi Noul Testament a ajuns să se tabloidizeze, nu m-ar mira ca, după ce şi Biblia cu Angelina Jolie se banalizează, să facă editura ceva parteneriat cu revista Maxim, să combine Biblia cu Top 100 cele mai belea gagici, daca numai aşa poţi face vânzările să crească.
Could we sink lower?
Veşnicul super-ziar Click! anunţă că un suedez vrea să facă o ediţie ilustrată a Noului Testament. Iar ca să exemplifice cât de important e ca oamenii să fie buni, va pune poze cu Mahatma Gandhi, Bono de la U2 şi ... Angelina Jolie. Scuzaţi-mă, sunt singura care a uitat de Gia? [să nu aud că mozoalele cu alte femei erau în virtutea actoriei, toată lumea ştie ce făcea Angelina prin tinereţe]
Acum, dacă şi Noul Testament a ajuns să se tabloidizeze, nu m-ar mira ca, după ce şi Biblia cu Angelina Jolie se banalizează, să facă editura ceva parteneriat cu revista Maxim, să combine Biblia cu Top 100 cele mai belea gagici, daca numai aşa poţi face vânzările să crească.
Could we sink lower?
Atâtea de spus, atât de puţin timp
Pe langa moda hainelor cu patratele, in Romania exista si tendinta de "a asorta copilul la parinte. Asa a facut si Rocsana Marcu in vacanta petrecuta in Dubai, cand si-a potrivit cordeluta Burberry (20 de euro) la rochita fetitei ei, Mayra, care a costat 100 de euro. Aceeasi moda a adoptat-o si Anamaria Prodan, asortandu-si camasa cu carouri la caruciorul lui Laurentiu junior.
Sunt atâtea chestii complet greşite în frazele astea încât nici nu ştiu de unde să încep. Să încep de la pătrăţele? Să clarific? ... Păi cam atât, vedetele din România sunt obsedate mai nou de modelele cu carouri, aşa cum erau şi bunicile noastre când cumpărau feţe de masă acum câţiva ani. Mă gândesc că toate feţele alea de masă, după ce au fost scoase de pe piaţă, trebuiau să ajungă undeva...
2) A asorta copilul la parinte? Adică nu ajunge că mama ta îşi plimbă silicoanele înfăşurate în faţă de masă prin faţa colegilor tăi de clasă, mai trebuie să ai şi tu pantalonaşi de aceeaşi culoare? Greu de suportat, mai ales pentru cineva cu complex de inferioritate.
Apoi, cum dreaq să dai 20 de euro pentru o cordeluţă în plină crizp economică? Deci leul e aproape 4 lei şi tu dai 80 de RON, aproape un milion vechi, ca să îţi cumperi o sârmă şi să ţi-o aşezi pe creştet? Înţeleg o tiară, o clamă de păr bătuta cu cristale Ţvarovschi, dar o sârmă cu pătrăţele pe ea? Nu mai bine dădeai banii tăi de cordeluţă la un copil fără pantofi în picioare? Da, tu, dar e Burberry şi se potriveşte cu fii-mea.
Ceea ce mă duce la următorul cuvânt bombă a ştirii mondene: Mayra.
- Cum te cheamă, fetiţă?Şi, ultima, dar nu în ultimul rând, draga de Anamaria Prodan, femeia care, deşi la origini cântăreaţă (?) a reuşit să se remarce prin intelect şi mare clasă. Este cea care acum poartă cămaşă asortată la căruciorul pruncului. Ce contează că se împute bluza aia pe ea? (Contrar aşteptărilor tagmei, şi vedetele transpiră) Ce contează că râde lumea de pătrăţelele lor? Doar nu s-ar lăsa ea mai prejos decât cealaltă siliconată...
- Mayra.
- Maria sau Mara?
- Nu, că mama nu mi-a pus nume ca la ţară. L-a scris cu "Y" si a inversat două litere. Aşa sună mult mai trendi şi se potriveşte cu cordeluţa ei Burberry. Toţi colegii îşi bat joc de mine, dar eu ştiu că sunt mult prea superioară. Pentru că mă cheamă Mayra.
Discuţie
Am fost ieri la farmacie şi am auzit una dintre cele mai edificatoare discuţii de anul ăsta. Protagonistele: o pitzi mâţâită cu ruj ciclam psihedelic şi o farmacistă cu un IQ aparent destul de dubios.
Mâţâita: Absorbantele astea şi [scoate o reţetă] ... ce scrie aici? E o reţetă de la veterinar pentru căţel.
Farmacista: [nu îmi amintesc exact numele dar se termina cu Digest]. Pentru adulţi sunt două pastile pe zi, pentru copii una pe zi.
Mâţâita: ...
Farmacista: A... Ce talie are căţelul?
Mâţâita: [aruncă prima bombă] Are 6 luni.
Farmacista: [şi ea deşteaptă] Deci e mic.
Mâţâita: [a doua bombă] Şi (nuştiucum)Digest ăsta la ce foloseşte?
Farmacista: Ajută la digstie.
Mâţâita: [nu se lasă, trebuie lansată a treia şi ultima bombă, de prostie supremă] Căţelul şchioapătă.
Mulţi inteligenţi pe lume, dar ei tac din gură.
Mâţâita: Absorbantele astea şi [scoate o reţetă] ... ce scrie aici? E o reţetă de la veterinar pentru căţel.
Farmacista: [nu îmi amintesc exact numele dar se termina cu Digest]. Pentru adulţi sunt două pastile pe zi, pentru copii una pe zi.
Mâţâita: ...
Farmacista: A... Ce talie are căţelul?
Mâţâita: [aruncă prima bombă] Are 6 luni.
Farmacista: [şi ea deşteaptă] Deci e mic.
Mâţâita: [a doua bombă] Şi (nuştiucum)Digest ăsta la ce foloseşte?
Farmacista: Ajută la digstie.
Mâţâita: [nu se lasă, trebuie lansată a treia şi ultima bombă, de prostie supremă] Căţelul şchioapătă.
Mulţi inteligenţi pe lume, dar ei tac din gură.
Subscribe to:
Posts (Atom)